Liderul neînfricat
Liderul neînfricat
Această veleitate de a fi lider, este una de dorit, remarcă scriptura, dar este înţeleasă de multe ori greşit. Sunt locuri în lume unde această „activitate de supraveghere” conferă privilegii şi celebritate, aceste motive fiind suficiente, pentru fariseii lumii, de a păşi cu uşurinţă pe această cărare nu prea bătătorită. Pe de altă parte, în vremea Apostolului Pavel şi chiar şi astăzi în multe părţi ale lumii, această ambiţie vrednică de cinste, implica responsabilităţi grele, pericole şi cei înhămaţi la un astfel de jug aveau drept răsplată, dispreţ, dezaprobare, respingere şi chiar moarte.
Unde găsim adevăraţii lideri? Oriunde sunt oameni gata de a-L sluji pe Dumnezeu şi de a plăti preţul uceniciei. Creatorul nu se foloseşte doar de cei cu daruri native în această privinţă, El se slujeşte de acei oameni care în ciuda carenţelor se pun la dispoziţia Lui Dumnezeu. Competenţa, este un element care nu se dobândeşte în urma absolvirii unor şcoli, ea este produsul Duhului Sfânt şi este conferită de Însuşi Dumnezeu.
Slujitor sau stapân? Scriptura foloseşte termenul de slujitor atunci când vorbeşte de liderii ei. Această coordonată a slujirii este prezentată de Isus ca fiind baza reală care conturează profilul unui lider de succes. Spiritul de slujire, conform vizionarului Isaia (42:1-5), are următoarele trăsături: dependenţa divină, confirmare din partea Lui Dumnezeu, un spirit de modestie, îngăduinţă cu cei supuşi greşelilor, optimism molipsitor şi nu în ultimul rând, ungere divină.
Liderii se nasc şi se formează. Conducerea spirituală nu se poate baza doar pe calităţile naturale, este nevoie de prezenţa Duhului Sfânt pentru a intensifica potenţialul candidaţilor la slujirea celorlalţi.
Calităţile celui care doreşte să fie lider nu sunt lipsit de importaţă. Enumerăm aici doar o parte, pentru a schiţa portretul liderului eficient în lucrarea sa: abilitatea de a face pace, gândire independentă, descurcăreţ în situaţii limite, asumarea de responsabilităţi, voinţă fermă, iertător, plin de pasiune, disciplinat, vizionar, înţelept, curajos, smerit, integru, cu un cumpătat simţ al umorului, răbdător, capabil să încurajeze pe alţii, diplomat, ascultător atent şi cel mai important lucru, plin de Duhul Sfânt. O să ne focalizăm atenţia acum pe viziunea lui Pavel despre conducere şi pe caracteristicile necesare, din punctul său de vedere, ale unui lider. Ţinând cont de diversitatea calităţilor sale şi de influenţa şi amploarea lucrării sale, suntem îndreptăţiţi să-i studiem conceptele. Conform 1Timotei 3:2-7, liderul trebuie să împlinească nişte condiţii pentru a fi ales. Aceste condiţii sunt de natură socială, morală, intelectuală, care ţin de sfera personalităţii, privitoare la viaţa de familie şi cu referinţă la maturitatea spirituală, indispensabilă unei conduceri eficace. Sunt trei domenii de o importanţă vitală pentru lider: rugăciunea, lectura şi timpul. Folosite eficient, acestea dăltuiesc în lider calităţi ieşite din comun şi îi conferă acestuia capacitatea de a influenţa oamenii.
Sacrificiul liderului. Adevărata conducere cere sacrificiu şi dacă nu suntem pregătiţi să plătim preţul nu ne vom califica pentru această lucrare. Dacă în sufletul nostru nu se pot distinge cicatricile sacrificiului de sine, dacă nu am făcut cunoştinţă cu singurătatea şi nu am fost biciuiţi de critici acide, dacă nu am petrecut timp în compania oboselii şi nu am călătorit cu respingerea umilitoare, putem spune că nu ştim ce înseamnă să stai în fruntea poporului. Acolo este modelat liderul, în acest fel este pregătit pentru luptele care urmează, aşa sunt plămădiţi cei care vor să slujească…
Testele promovarii. Pentru a verifica competenţa unui lider Dumnezeu îl testează, îl pune la încercare ca pe Avraam odinioară. Acesta este unul din principiile divine. Mai devreme sau mai târziu vom avea parte de astfel de probe, care ne vor califica sau nu în slujba de lideri. O să amintim cinci teste pe care le foloseşte Dumnezeu pentru a cerne adevăraţii lideri: compromisul, ambiţia, situaţiile imposibile, eşecul şi gelozia.
Predarea ştafetei. „Cel care reuşeşte să facă lucruri bune prin intermediul altora, exercită cel mai bun tip de conducere.” (p.185). Această măiestrie de a delega oamenii potriviţi în locuri potrivite, va scuti pe lider de suprasolicitare şi va da posibilitatea altora de a-şi dovedi competenţa. Acest mod de lucru, pregăteşte viitorii lideri şi atunci când va avea loc înlocuirea liderilor din diverse motive, se vor putea ridica alţii, care ştiu ce înseamnă să porţi jugul responsabilităţii. Cu toate acestea pierderea unui lider proeminent, naşte îndoieli şi îngrijorare. Perioadele de criză propulsează liderii aleşi de Dumnezeu, chiar dacă succesorul nu se evidenţiază imediat, timpul va dezvălui în cele din urmă capacităţile sale.
Formarea viitorilor lideri, este stâns legată de perioada lor de ucenicie. Dacă le este oferită posibilitatea de a lua singuri decizii, dacă li se recunosc realizările şi li se dă credit, viitorii lideri vor face paşi importanţi pe drumul conducerii. Inevitabil vor fi şi greşeli, însă cu încurajarea antrenorului, jucătorii vor depăşii acest stadiu şi înaintarea lor va fi văzută de toţi.
Pericole iminente. Un ultim aspect de care trebuie ţinut cont sunt pericolele care-i pasc pe lideri. Amintim aici curse ca: mândria, gelozia, popularitatea, infailibilitatea, indispensabilitatea, exaltarea, depresia şi eşecul.
Puterea de a rămâne un lider neînfricat o dă doar Dumnezeu. Bisericile noastre au nevoie de lideri eficienţi care să conducă mireasa lui Hristos fără nici o pată la altar. Doamne ridică Tu astfel de lideri.
În redactarea acestui material am folosit cartea „Adevăratul lider spiritual”de J. Oswald Sanders.
Nicu Meister
Sindromul copiatului
Au trecut examenele de bacalaureat, şi se pare, situaţia este cât se poate de “bună”. Au fost elevi care nici nu au terminat liceul, dar au fost “nevoiţi” să dea bacalaureatul. Au fost necesare fonduri de protocal, mai mari ca de obicei, pe şoptite poreclite “şpagă”. Au fost note bunicele, ţinând cont că s-a copiat pe rupte, declară absolvenţii proaspeţi ai sesiunii de bacalaureat din acest an. A, s-a copiat? Păi asta nu este chiar aşa o problemă din moment ce copiatul este un sport naţional, ba chiar un sindrom prezent în structura genetică a 70% din populaţia României. Declaraţia sinceră şi bazată pe Scriptură că acastă practică a copiatului este un furt, aduce mult blam celor care o declară pe faţă.
Şi totuşi… suntem martorii oculari ai unei generaţii care s-a obişnuit să fure de la aproapele şi pe aproapele ei. Se copiază începând cu lucrările de control ale claselor primare şi până la lucrările de doctorat plagiate de aşa zişii doctori în domeniile respective. Copiază cei care îşi spun creştini şi care consideră că a fura un portofel este demn de pedeapsa capitală, dar a copia la un examen este un act nevinovat practicat în momente de restrişte intelectuală ale elevului.
Să ne amintim de proverbul care glăsuieşte : “Cine fură azi un ou mâine fură un bou”. Dacă tratăm cu indiferenţă acest păcat al furtului, vom avea surpriza să descoperim un uriaş pe care nu-l mai putem oprii, unul care nu se mai satură cu fitzuicile ascunse prin mânecă şi are nevoie de mai mult decât atât pentru a se sătura. Slăbiciunea hrănită zi de zi ajunge să ne devore, tocmai datorită faptului că o tolerăm în comportamentul nostru.
Aş vrea să mergem mai departe pentru a vedea efectului copiatului în viaţa de zi cu zi. Datorită site-urilor specializate în copirate (referate) orice student şi elev este încurajat să-şi finalizeze lucrarea în 10 minute, ocolind orele de lectură de la bibliotecă şi eliminând stresul neuronilor. Astfel cu un “copy” “paste” eşti un elev de nota 10 şi pe deasupra şi cu toate serialele tv. la zi şi specialist în orice top al vedetelor de pretutindeni.
Dar mai există un copiat, cel a comportamentului sau îmbrăcăminţii cuiva. Vezi tineri “traşi la xerox” atât ca îmbrăcăminte cât şi ca frizură şi conduită, urmând copia fidelă a idolului lor. Nu mai ai capacitatea de a fi tu însuţi, pentru că te-ai obişnuit să copiezi în fiecare aspect al vieţii, devenind o clonă a altora nu un original fidel aşa cum te-a creeat Dumnezeu.
În final, ridic ochii spre ceruri şi afirm: Doamne fereşte-ne de orice fel de furt sau copiat şi ajută-ne să fim plăcuţi Ţie în orice domeniu al vieţii, purtând însemnele unui Hristos viu şi prezent în fiecare compartiment al vieţii noastre…
Nicu Meister
Sinuciderea
Gânduri de sinucidere, tendinţe şi ameninţări
Suicidul este a doua mare cauză de moarte în rândul adolescenţilor. În SUA, un tânăr se sinucide la fiecare 80 de minute. O încercare de sinucidere se realizează în fiecare minut. Studiile au arătat că 30% din adolescenţi s-au gândit la sinucidere, şi 4% au încercat efectiv să facă aşa ceva. 60% din adolescenţi cunosc un prieten care a încercat, sau a reuşit să se sinucidă. Aceste statistici arată doar ceea ce este cunoscut. Rata actuală este, probabil, chiar mai mare. Pe lângă pierderea vieţii, este imposibil să măsori cantitatea de durere şi supărare pe care aceste tragedii o cauzează familiilor şi comunităţilor. Adolescenţii preferă să îşi ascundă emoţiile, ceea ce face mai dificilă detectarea unui adolescent aflat în riscul sinuciderii. Iată câteva semnale care-l trădează.
1) Ameninţări cu sinuciderea
2) Vorbirea despre moarte
3) Pregătirea pentru moarte (împărţirea bunurilor personale)
4) Depresia
5)Schimbări bruşte în comportament; Stări schimbătoare
6) Retragere în sine
7)Scrierea unei notiţe de sinucidere.
CAUZE
Factorii sociali sunt adeseori puncte de pornire pentru gândurile de sinucidere. Trăim într-o lume care se schimbă atât de repede, încât nu mai oferă deloc securitate pentru un adolescent care are nevoie cu aşa mare disperare de ea. Standardele morale sunt în continuă schimbare, şi adolescenţii consideră trecerea prin viaţă un lucru dificil, cu linii călăuzitoare care sunt schimbate de la o zi la alta, fiind considerate nerelevante.
Ruperea unităţii familiale. Cele mai comune forme de rupere familială sunt mutarea în altă locuinţă şi divorţul. Cu o rată a divorţului în creştere, se produce o instabilitate şi mai mare în vieţile adolescenţilor.
Folosirea alcoolului şi a drogurilor. Pe măsură ce mai mulţi tineri caută să se refugieze în aceste stiluri de viaţă cu mare risc, unii caută refugierea supremă. Iar faptul că mass-media încurajează asemenea acţiuni cu glorificarea pe care o aduce violenţei nu reprezintă nici un ajutor. Şi, pe măsură ce din ce în ce mai mulţi tineri optează pentru sinucidere, acest lucru îi va încuraja pe prietenii lor să facă acelaşi lucru.
Depresia. Moartea unui părinte, a unui prieten apropiat, sau a unei persoane iubite este adesea un lucru care nu poate fi suportat de ei. Ei caută să scape de durere şi de pierdere, sau caută să se reîntâlnească cu cel iubit.
Vinovăţia este o altă cauză comună pentru care un adolescent ar putea încerca să se sinucidă. Este o modalitate prin care ei pot lua controlul pedepsei pentru păcatele lor, care îi fac să se simtă vinovaţi.
Răzbunarea. Suicidul poate fi uneori o formă de răzbunare. Dorinţa de sinucidere, pentru a pedepsi o persoană care i-a rănit, poate să fie mai mare decât dorinţa de a trăi. Unii adolescenţi se vor sinucide pentru a se răzbuna pe un părinte sau pe un fost/fostă prieten/prietenă.
EFECTE
Cel mai evident efect al suicidului este pierderea vieţii. Însă, adeseori, adolescenţii nu se gândesc la efectul pe care îl poate avea suicidul lor asupra celor din jur. Adesea, discutarea împreună cu ei a efectului pe care moartea lor îl va putea avea asupra celor dragi din jurul lor, va face ca gândul lor de sinucidere să dispară. Părinţii lor se vor simţi vinovaţi tot restul vieţilor pentru că nu au prevenit sinuciderea copilului lor. Prietenii lor se vor simţi părăsiţi, şi chiar trădaţi, uneori. Pastorii se vor întreba ce anume au făcut ei pentru a fi putut preveni aşa ceva. Profesorii îşi vor fi dorit să fi văzut semnele prevestitoare. Oamenii pe care ei îi iubesc vor da vina pe ei înşişi şi unii pe alţii, şi, chiar şi căsniciile se vor rupe pentru faptul că părinţii vor da vina unul pe celălalt. Cel mai tragic efect al sinuciderii este plantarea acestei seminţe distructive în mintea unei alte persoane pe care ei o lasă în urmă. Aceia care au o relaţie apropiată cu o victimă a sinuciderii sunt într-un mare risc de a ajunge la propria lor sinucidere.
PERSPECTIVA BIBLIEI
Sinuciderea nu este ceva neîntâlnit în Biblie. Multe personaje biblice s-au gândit la sinucidere. Iov, cel care a suferit cel mai mult, s-a plâns: „Blestemată să fie ziua în care m-am născut … De ce n-am murit în pântecele mamei mele? De ce nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pântecele ei?” (Iov 3:3,11) Samson a murit în glorie, sinucigându-se, atunci când a prăbuşit templul peste proprii săi torţionari. Regele Zimri, văzând că regatul său se năruie, a dat foc propriului său palat şi şi-a luat viaţa. Iuda s-a spânzurat, datorită remuşcărilor date de trădarea lui Isus. Biblia este clară spunând faptul că doar Dumnezeu are dreptul de a lua viaţa unui om. „Domnul omoară şi învie, El pogoară în locuinţa morţilor şi El scoate de acolo.” (1 Samuel 2:6). Dumnezeu aşteaptă ca noi să arătăm nădejde. „… în lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33.)
PREVENIRE
Cea mai importantă regulă a prevenirii sinuciderii este: FACEŢI CEVA. Dacă cineva pe care îl cunoaşteţi a încercat să se sinucidă şi nu a primit o îngrijire profesională: AJUTAŢI-L. Dacă cineva cunoscut ameninţă că îşi va pune capăt zilelor: AJUTAŢI-L. Dacă cineva pe care îl cunoaşteţi a trecut printr-o schimbare drastică în viaţă şi începe să scrie testamente şi să îşi dea toată avuţia: AJUTAŢI. Nu aşteptaţi să vedeţi şi celelalte semne începând să apară. Nu lăsaţi să treacă timpul, pentru a vă mai gândi. Faceţi totul azi. Mâine s-ar putea să fie prea târziu.
Nicu Meister
Injuratura
Înjurătura, păcat sau doar o exprimare a mâniei?
“Din aceeaşi gură ies şi binecuvântarea şi blestemul!” Iacov 3:10
Unul dintre cele mai preţioase daruri pe care Dumnezeu la dat omului este vorbirea. Această capacitate de a articula cuvinte le-a fost dată doar oamenilor. Nici o alta vieţuitoare nu are acest potenţial. Cu ajutorul acestui cadou nepreţuit, putem comunica celor din jurul nostru idei, concepte, emoţii sau gânduri.
TERMENI
Dar aceast mărgăritar de preţ este folosit de unii din semenii noştrii într-un fel pe care Iisus nu-l doreşte, ba chiar îl condamnă. Acest mod de a vorbi se numeşte înjurătură sau sudalmă.
Dex-ul explica astfel: A ÎNJURÁ înjúr 1. intranz. A folosi în vorbire cuvinte necuviincioase (în forma unei imprecaţii); a sudui. 2. tranz. (persoane)
A trata cu vorbe necuviincioase, a drăcui, a ocărî, a invectiva, a măscări, a stropşi, a sudui, a târtăi, a mustra, a spurca.
Având ca prototip blestemul, înjurătura invocă, la rândul ei, elemente sacre ca sfintele taine, demonii şi divinitatea – dar o face isteric, pur verbal, pentru a plăsmui contexte agravante şi imagini strigătoare la cer, pe măsura năbădăilor furibundului. Altminteri, înjurătura se desfăşoară în imanent, pomenind rubedenii, materii de tot felul, regnuri şi părţi trupeşti, pe scurt, lumea întreagă.
O REALITATE CUTREMURĂTOARE
Preotul ortodox Dr. Ştefan Slevoacă recunoaşte acest flagel şi chiar este împotriva acestui obicei: “Sudalmele se aud în tot locul. Se aud în toiul mâniei, al certurilor dintre oameni, pe drum, prin pieţele târgurilor. “Creştinii” noştri înjură la cârciumă, ostaşii în cazărmi, muncitorii în fabrici şi ateliere. Ba, de multe ori, unii înjură fara nici o pricină, doar aşa în glumă, ca să pară mai grozavi. Până şi din gurile copiilor se aud batjocoriri ale persoanelor sau lucrurilor sfinte, fireşte, deprindere învăţată de la cei în vârstă. Păcatul acesta care rostogoleşte în iad pe atâţia din fraţii noştri, trebuie înfierat şi arătat în toată urâţenia lui. Mai mult: el trebuie stârpit cu totul din ogorul dreptei credinţe, ca o buruiană otravită, aducătoare de moarte.“
MOTIVE
Motivele pentru care oamenii le adoptă sunt diverse: eliminarea tensiunii, eliberarea de convenţiile lumii simandicoase sau descărcarea anxietăţii generate de o anumită problemă.
Am întrebat pe mulţi de ce vorbesc aşa vulgar şi majoritatea au folosit termenul de “răcorire” sau eliberare a tensiunii acumulate în urma unor situaţii încărcate de nervi. De obicei oamenii nu-şi propun să injure, dar spun ei “le scapă” aceste cuvinte. Sunt însă tineri care iubesc această viperă demonică şi spre surprinderea şi dezgustul meu, în căutarea de material pentru acest studiu am găsit în spaţiul virtual, concurs cu cele mai lungi înjurături sau cele mai vulgare, ba mai mult, apeluri de telefon înjurătură, care te înfioară ascultându-le. Cred că aici nu mai vorbim de motive, ci de posedări demonice care au ca rezultat aceste efecte vizibile.
Scuzele pe care le aduc cei care înjură sunt absolut puerile şi nu au nici o valoare: am fost nervos, am fost beat, m-am obişnuit să înjur, n-am intenţionat să-l ofensez pe Dumnezeu. Cine insultă pe un semen al său şi este dat în judecată pentru ultraj nu se poate justifica la proces spunând: am fost nervos, am fost beat, m-am obişnuit să insult, n-am intenţionat să ofensez; răspunde de fapta sa şi trage pedeapsa. Când e vorba de Dumnezeu lucrurile nu stau altfel.
PEDEPSE PENTRU CEI CARE INJURAU
Pentru extirparea înjurăturii s-au folosit diferite metode. În primul rând, sancţiuni legale dintre cele mai diferite. Împăratul Carol cel Mare a prescris pentru înjurătură pedeapsa cu moartea. Împăratul Frederic al IV-lea bătaia cu vergi. Sfântul Ludovic al Franţei, celui care înjura îi marca buza de jos cu fierul roşu. O ordonanţă din anul 1347 prevedea tăierea buzei superioare la a doua înjurătură şi tăierea limbii la a patra. Această legislaţie a rămas în vigoare în Franţa până la Ludovic al XV-lea. În celelalte ţări ale Europei i se aplicau celor care înjurau cele mai variate pedepse: smulgerea limbii, perforarea limbii cu ace, trimiterea la galere, bătaia cu vergi. În unele părţi, cei care înjurau erau închişi în coşuri şi lăsaţi de mai multe ori la fund în apă, în alte părţi erau purtaţi goi pe stradă în timp ce erau loviţi cu biciul. În alte părţi erau expuşi public în timpul liturghiei la poarta bisericii cu funia la gât, în alte părţi erau însemnaţi pe frunte cu fierul roşu, pe vremea lui Mussolini în Italia înjurătura în public se amenda cu 500 de lire.
CUI DĂUNEAZĂ
Teologul R. Laurentin afirmă: “Dumnezeu este mai puţin lovit de înjurăturile noastre decât am fi noi dacă o furnică s-ar ridica pe cele două labe din spate şi ar striga la noi pe limba ei: porc de om!”
Înjurătura nu-l loveşte şi nu-l degradează pe Dumnezeu, în schimb îl loveşte şi-l degradează pe omul care înjură. Sunt foarte cunoscute cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: “După cum o piatră aruncată în sus împotriva stelelor nu provoacă nici un rău stelelor ci, căzând înapoi, îl loveşte pe cel care a aruncat-o, tot astfel cine îl înjură pe Dumnezeu[şi pe alţii], nu-i face lui Dumnezeu nici un rău, ci îşi provoacă sieşi moartea veşnică”.
MĂSURI
Un exemplu vrednic de laudă avem în această privinţă în Italia anilor `20-`30: marea cruciadă de dimensiune naţională împotriva înjurăturii. O uriaşă mişcare patronată de Pius al XI-lea în care s-a angajat guvernul, generali de armată, intelectuali, artişti, o mişcare ce a mobilizat toate clasele sociale. Iniţiative pe toate planurile: rugăciuni, congrese, publicaţii, conferinţe, instrucţii mai ales în şcoli. Marconi a pus la dispoziţie staţia sa de emisie radio – de abia se inventase – pentru a sensibiliza şi conştientiza poporul întreg în faţa flagelului înjurăturii.
CE SPUNE BIBLIA
“Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud.” Efeseni 4: 29
“Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste, care nu sunt cuviincioase; ci mai de grabă cuvinte de mulţumire. Efeseni 5: 4
“Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia” Coloseni 4: 6
Biblia nu este de acord cu înjurătura. Aceste vorbe murdare sunt păcate tot aşa cum sunt şi crimele sau incestul. În ochii Lui Dumnezeu nu este păcat mare sau mic, toate au aceiaşi greutate!
Să nu ne lăsăm păcăliţi de hainul diavol care încearcă să ne inducă în eroare afirmând cu nevinovăţie că înjurătura nu este decat o supapă de evacuare a presiunii acumulate în interior. Fals! Să nu uităm cuvântul Domnului Iisus: “Vă spun că pentru orice cuvânt deşert pe care îl vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii”(Matei 12:36)”. Care va fi răsplata ta dacă ţi s-ar calcula toate înjurăturile? Un bun motiv de meditaţie!
Şi totuşi, Iisus ne primeşte şi ne iartă dacă ne pocăim, ne pare rău şi dorim a începe o viaţă nouă cu o vorbire curată şi neântinată…
http://www.profamilia.ro/porunci.asp?decalog
http://blog.metropolis.ro/categorii/filosofie-si-psihologie/cartea-gesturilor-europene/
http://www.sfvasile.as.ro/injurie.htm
http://www.roportal.ro/discutii/ftopic42555.html
http://www.adevarul.ro/articole/blestemul-si-injuratura/
Nicu Meister
