Interviu cu Vladimir Pustan

Vladimir Pustan este pastor, scriitor şi preşedinte al Fundaţiei “Cireşarii”. Este căsătorit cu Florica şi are patru copii: Vlăduţ, Emanuela, Beniamin şi Florin.

El este un pastor marcant pentru generaţia tânără din zilele noastre. Iubit de majoritatea evanghelicilor români, dar şi criticat în anumite perioade ale vieţii, pastorul Vladimir Pustan a rămas credincios lui Dumnezeu şi viziunii primite de la El. Este un model de perseverenţă, loialitate şi dedicare.

Vă invităm să citiţi un interviu provocator despre viaţa pastorului Vladimir Pustan, despre generaţia tânără din zilele noastre, dar şi despre momentele în care a fost criticat pentru acţiunile sale.

“M- am îndepărtat treptat de Dumnezeu. De la 16\17 ani, nu am mai mers la biserică, mama a mers singură. Nu am avut o viaţă păcătoasă, ci, pur şi simplu, nu mai mergeam la biserică pentru că nu- L mai simţeam pe Dumnezeu acolo, în biserică.”

“Tatăl meu era un om foarte milităros. Nu mă lăsa să mă joc, aveam program, orar pe perete. În privinţa  aceasta, am avut o viaţă foarte milităroasă, angrenată într-un program foarte strict. De aceea, acum,  nu mai suport nici un program strict.”

About these ads

2 Răspunsuri

  1. Laud tot timpul pe Domnul pentru astfel de oameni.
    Sa ii inaltam Domnul, caci Dumnezeul lui Vladimir Pustan este maret, sfant, suveran, drept,corect,iubitor, bland,bun,gelos, plin de dragoste…si iertator..asa cum il prezinta prin Cuvantul Sau.

    Domnul sa il binecuvanteze din belsug cu Insusi Prezenta Sa in viata lui.

  2. Pustan este omul călăuzit de Duhul Sfînt neiubit de mai marii lui

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: