Săracii copii bogaţi

Un reportaj care-ţi frânge inima…

Cum răspund când sunt acuzat pe nedrept – Petrică Lascău

Cosmin Avram la Sfânta Treime Sibiu

Cosmin Avram la Sfânta Treime Sibiu

Daniel Mureşan la “Sfânta Treime”

Din jurnalu’ lui Ion Pocăitu

În fiecare an, așa prin februarie sau martie, avem adunarea generală a bisericii. Anul acesta am avut și alegerile de comitet, așa că evenimentul a fost mai încărcat.

După darea de seamă a casierului și a pastorului am avut, ca de obicei, secțiunea de întrebări și răspunsuri, unde frații și surorile (foarte puține de altfel) pot lua cuvântul în adunarea generală. Este partea cea mai îndrăgită de frați. Cam tot aceia iau cuvântul și aproape știu deja vor spune. Ce au spus și anul trecut.

Fratele Gavrilă a lu’ sora Mărioara e tare curios să știe ce se ascunde la rubrica “cheltuieli diverse”. Casierul știe și el c-o să fie chestionat, așa că vine pregătit.

Mai avem pe unul (și socot că nu e bine să-i dau numele), care de fiecare dată critică aspru comitetul bisericii pentru cheltuielile făcute. “Banii Domnului, luați de la gura văduvei și orfanului” trebuie cheltuiți cu “frică și cutremur”. De obicei face referințe la referatele pe care le-a scris el în acest sens și le-a pus de câteva ori în holul bisericii. Bun de gură fratele ăsta. A enervat-o pe Veta anul trecut și asta cum nu se astâmpără, s-a dus la casierie și a întrebat câți bani a dat la biserică acest frate atât de sfătos. A aflat că anul trecut a dat așa simbolic cicizeci de lei. Atâta i-a trebuit lu’ Veta. Așa pe la mijlocul discursului l-a întrerupt cu o întrebare: “Frate, câți bani ai dat dumneata la biserică anul trecut?” Probabil că se vedea pe fața lu’ Veta că ea știa răspunsul, omul a admis suma cu care contribuise. Când a auzit Florica lu’ Diaconu, a sărit imediat cu gura: “Apoi măi frate nu numai că dumneata nu dai bani la biserică dar ne ții lecții cum să cheltuim banii la care dumneata nu contribui. Uite că de cincizeci de lei te-am ascultat destul. Gata, ți s-au gătat fisele!” Omul s-a așezat bombănind ceva despre femeile care trebuie să tacă în biserică.

Am mulțămit Domnului pentru femeile astea. Că tare bine i-or mai zis-o la ocoșul ăsta. De mult aveam eu pe limbă vorbele astea, dar dacă tăcem noi bărbații se ridică Debora. Domnul să le binecuvinteze!

Ce să vă mai zic de un altul (nu dau nume că nu cred că e bine), care la fiecare adunare generală, face pe spiritualul. “Nu se dă hrană duhovnicească în biserica asta!” Să nu vă mai spui că se văicărește ca o muiere: “Unde sunt rugăciunile cu lacrimi de altă dată? Stăruințele când puneam perine în geamuri?” și multe alte ofuri din astea. Ascultându-l mă rugam Domnului să ridice o altă Florică și să i-o zică pe șleau: “Unde ești dumneata la orele de rugăciune, dacă iubești atât de mult rugăciunea? Unde ești când avem studii biblice? Sau hrană spirituală primim numai când ajungi dumneata la amvon?”

Florica n-a zis nimic și nici Veta. Lu’ Veta i-am făcut eu semn cu ochiul să tacă. Îl știu bine pe “spiritualul” ăsta. Cel mai bun tratament este să-l ignori.

Luat de pe blogul fratelui Petrică Lascău

Cartea de vizită a unui păstor

O biserică avea nevoie de un păstor. Unul dintre membrii comitetului de conducere al bisericii şi-a propus să afle ce fel de slujitor îşi doreau colegii săi. De aceea, a scris o scrisoare de intenție ca fiind din partea unui pretendent la funcţia vacantă, şi le-a citit-o colegilor săi:

Domnilor, „Înţeleg că aveţi un post liber. Doresc să îmi depun cu această ocazie cererea de ocupare a postului. Deţin numeroase calificări pe care cred că le-aţi aprecia mult. Am fost binecuvântat cu darul predicării şi am avut succes ca scriitor. Mulţi oameni care mă cunosc afirmă că sunt un bun organizator. Am fost lider în multe locuri în care am lucrat.

Desigur, mi-au fost reproşate şi multe defecte. Am peste 50 de ani, dar nu am predicat niciodată în acelaşi loc timp mai mult de trei ani. De câteva ori am fost nevoit să părăsesc oraşul, după ce predicile mele au provocat tulburări şi revolte în masă. Trebuie să recunosc că am fost închis de trei sau de patru ori, deşi nu consider că am făcut ceva rău.

Starea mea de sănătate nu este foarte bună, dar cred că mai am o vreme de trăit. De-a lungul timpului, am fost implicat în diferite activităţi comerciale, care m-au ajutat să supravieţuiesc din punct de vedere financiar. Bisericile în care am predicat până acum au fost de regulă mici, deşi erau situate în oraşe mari.

Nu m-am înţeles prea bine cu liderii religioşi din oraşele în care am predicat. De fapt, unii dintre aceştia chiar m-au ameninţat, m-au atacat în justiţie, sau m-au agresat fizic.

Memoria mea nu este foarte bună. I-am uitat complet pe mulţi oameni pe care i-am botezat. Totuşi, dacă mă veți angaja, voi face tot ce îmi va sta în puteri pentru a deservi comunitatea voastră religioasă, chiar dacă voi fi nevoit să muncesc pentru a-mi câştiga traiul.”

După ce le-a citit această scrisoare, membrul comitetului bisericesc şi-a întrebat colegii dacă erau interesaţi de cel care a scris-o. Aceştia i-au răspuns la unison că persoana respectivă nu era potrivită pentru biserica lor. Nu numai că nu erau interesaţi de un preot cu sănătatea precară, orgolios, generator de necazuri, cu memoria şubredă, şi peste toate, fost puşcăriaş, dar s-au simţit chiar insultaţi de dorința acestuia de a fi angajat.

Membrii comitetului l-au întrebat atunci pe colegul lor care era numele celui care a depus cererea.

Acesta le-a răspuns: Apostolul Pavel.

Dănuţ Aschilean la “Sfânta Treime” Sibiu

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.