Ţuţea versus Patapievici

Petre Ţuţea a fost un eseist, filosof, economist şi om politic român.Marele român Petre Ţuţea s-a stins din viaţă lucid, în ziua de 3 Decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului „Cristiana” din Bucureşti pe când era intervievat de un grup de reporteri. Am comparat vorbele rostite de el pe patul de moarte despre poporul român şi dejecţile celui care se autointitulează „intelectual public”. H.R. Patapievici. Diferenţa este ca de la cer la pământ. Şi a rosti numele lor împreună mi se pare o nepotrivire, darămite să pui în oglindă acţiunile lor.
Cum poate un om de talia lui Patapievici să se afunde atât de mult în noroi,murdărind odată cu el şi imaginea României în lume? Răspunsul e simplu, acest om nu a avut niciodată, caracterul pe care l-a pretins şi în care a pozat. Este adevărat ceea ce Ţuţea afirma odinioară: „Fara Dumnezeu, omul ramâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. Şi el rămâne aşa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător.” Îmi permit să adaug aici prin prisma celor spuse de Ţuţea, că imaginea construită de intelectualul public Patapievici s-a năruit ca un castel de nisip, deoarece este fără Dumnezeu şi ţinta lui precisă e abisul NICĂIERI.
După ce am fost agasaţi zilele acestea de faptele şi vorbele preşedintelui I.C.R. vă propun să ascultaţi cuvintele rostite pe patul de moarte de omul Petre Ţuţea despre România pe care a iubit-o, pentru care s-a jertfit şi pe care a dorit-o să strălucească între popoarele lumii. Poate că asta ne mai face să sperăm, că poporul român mai are oameni de înaltă ţinută morală, spirituală şi politică.
Reclame

Depărtarea de Dumnezeu naşte monştrii!

Ştim cu toţii despre ororile naziştilor şi ne înfiorăm când auzim, citim sau vedem materiale care tratează aceste subiecte desprinse parcă din filmele horor de la Hollywood. Ce ştim însă mai puţin, sau chiar deloc, sunt grozăviile înfăptuite de comuniştii sovietici. Gropile comune, unde civili nevinovaţi erau ucişi şi apoi îngropaţi, aveau ca rădăcini „lupta de clasă”, adică armonia supremă putea fi atinsă numai după ce oameni din anumite categorii erau ucişi (Lenin).Muncitorii cei mai buni, intelectualii cei mai marcanţi, inginerii cei mai iscusiţi , erau ucişi,  nu pentru că erau duşmanii societăţii, ci pentru că se dorea o restructurare a societăţii. Unul dintre comunicatele lui Lenin spuneau aşa: „Înfinţaţi cel puţin 100 de Gulag-uri! Executaţi ostaticii! Faceţi-o astfel încât populaţia, pe sute de mile împrejur, să vadă şi să se cutremure!”
Comuniştii ruşi, asemeni naziştilor nemţi au crezut într-o rasă pură, superioară, rasă care putea fi construită prin uciderea în masă a milioane de oameni nevinovaţi. Depărtarea de Dumnezeu naşte monştii! Ruşii continuă să-l alunge pe Dumnezeu din viaţa oamenilor. Ziarul Gardianul ne anunţă despre dorinţa comuniştilor ruşi de a elimina referinţa la Dumnezeu din imnul naţional.
Boris Kashin, membru al Dumei de la Moscova, a înaintat un proiect de lege pentru înlocuirea expresiei din imn care spune “apărată de Dumnezeu ca patria noastra iubită”, cu “apărată de noi ca patria noastra iubită”.
Este dezolant să vezi cum un popor ignoră pe Dumnezeul care a creat lumea, dar are pretenţia ca el să înainteze şi să se dezvolte plenar.
Azi dimineată am vizionat un documentar postat pe blogul fratelui Brânzei, intitulat Povestea sovietelor. Un documentar despre ororile comuniştilor sovietici. Am fost cutremurat de ceea ce am văzut. Întrebarea care îmi sună ca un ecou este cum a fost posibil aşa ceva? Pot fi numiţi oameni cei care au ordonat astfel de masacre?
Pentru cei care nu au văzut documentarul, vizionaţi aici!