Povestea unei viziuni

Am găsit pe blogul lui Teofil un film de scurt metraj care m-a cucerit. A primit Oscarul în 2003, este regizat de polonezul Tomasz Baginski şi realizat de studioul polonez Platige. Pentru a-l înţelege pe deplin l-am urmărit de mai multe ori. Este un film extraordinar care în câteva minute prezintă naşterea unei biserici. Veţi putea desluşi pe rând paşi ca: visul, viziunea, împărtăşirea viziunii, reacţiile altora la viziunea ta, rugăciunea pentru proiectul care te frământă, transformarea viziunii în realitate, contopirea viziunii cu vizionarul.

Vă invit să comentaţi după vizionare!


6 gânduri despre „Povestea unei viziuni

  1. Interesant filmul. Poate da nastere la multe ginduri…cum ar fi…”lumina” ne poate transforma si moartea de fapt este decit procesul in care devenim altceva…mai trainic?
    Biserica nou construita din mai multe persoane…care nu mai exista in forma lor initiala ci s-au transformat si au crescut la o statura si o grandoare pe care au putut-o doar admira cindva…
    Dar nu stiu cit de valabile sint gindurile mele. Poate ne spui ce gindesti tu?!

    • Rodica, este primul tău comentariu pe acest blog! Multumesc.
      Nu ştii cât sunt de valabile gândurile tale? Sunt relevante! Nu m-am gândit la transformarea luminii şi a morţii… Eu am privit-o, aşa cum am explicat, prin ochelarii viziunii pe care Ţi-o dă Dumnezeu cu privire la un proiect, în acest caz formarea unei biserici. Viziune care te schimbă, te transformă, te face un monolit cu viziunea ta.
      Biserica nou construita din mai multe persoane…care nu mai exista in forma lor initiala ci s-au transformat si au crescut la o statura si o grandoare pe care au putut-o doar admira cindva… Superb gând! La acea părticică eu mă gândeam că poate fi împărtăşirea viziunii, de care unii sunt entuziasmaţi alţii neîncrezători sau alţii pur şi simplu nepăsători.Indiferent de starea lor faţă de viziune, atunci când aceasta prinde contur, fiecare este transformat aşa cum nu ar dori (vezi expresia de pe chipurile lor, de tulburare, incomodare la apariţia luminii), dar această transfigurare dăltuieşte un caracter nobil şi preţios, un prototip al virtuţilor.
      Cred că filmuleţul mai suportă şi alte perspective, în funcţie de perceperea fiecăruia.

    • Fiecare „vede” ceva. Eu am văzut ce am explicat, Rodica la fel, cu sigurantă vezi si tu ceva, poate diferit de ce am prezentat noi, dar ceva, este. Găseşte-l!

  2. Ce mi-a ramas viu in minte este felul cum crengile copacilor (sufletrele transformate) se unesc si se impletesc intre ele transformindu-se in pereti, columne, si turle ale bisericii. Poate faptul ca noi oamenii raminem niste „individuali” in Biserica, nu putem participa la construirea bisericii…nu ne impletim si nu ne tesem in columne si pereti ornati…ci stam stingheri ca niste stilpi fara folosinta…si nu putem fi folositi cu adevarat la constructie…

    Cu cit te gindesti mai mult cu atit apar noi elemente…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s