Despre Eli şi cartea lui

Semnalez o prezentare a filmului Cartea lui Eli, realizată de Pastor Conf. univ. dr. Silviu Tatu (unul dintre cadrele didactice ale I.T.P-ului, care m-a motivat şi a fost un exemplu pentru mine), pe blogul care-l administrează  http://statu.wordpress.com. Nu am văzut filmul, dar prezentarea făcută mi-a stârnit curiozitatea. Redau aici doar o parte din prezentare, urmând ca cei interesaţi să citească postarea integrală pe blogul domnului profesor.

În cele din urmă, Eli şi Solara ajung pe insula care găzduia comunitatea umană căutată, care reuşise să identifice şi să conserve o mulţime de artefacte cu valoare culturală din lumea veche. Cuvântul care le-a deschis uşa a fost anunţul că se află în posesia unei cărţi valoroase. La insistenţele arhivarului, Eli destăinuie identitatea cărţii aflate în posesia sa: Biblia în versiunea King James. La fel de grăbit să o vadă sunt şi spectatorii care ştiau că Biblia lui Eli fusese luată de Carnegie. Acesta este momentul culminant al filmului, când eroul nostru face actul de dare-primire a Bibliei din posesia sa către Lombardi, arhivarul coloniei de la Alcatraz. Procesul presupune literalmente dictarea Bibliei verset cu verset, inclusiv cu număr de capitol şi verset. La finalul procesului de dictare, Eli îşi încheie viaţa cu rugăciune de mulţumire pentru săvârşirea lucrării încredinţate…

Nu ştiu cât adevăr şi câtă ficţiune este în acest film, dar ştiu că la capitolul memorarea Scripturilor stau foarte prost. Acum o avem şi o putem citi oricând şi la orice oră din zi sau din noapte, dar când nu o mai avem?  Voi cum staţi la această disciplină? Aveţi note de trecere sau vă caracterizeză mediocritatea, ca pe mine? Memorarea Bibliei este un obicei pe care al trebui să-l implementăm în secolul nostru. Generaţia de bunici care ne-au legănat pe genunchi, fac de ruşine mulţi tineri cu capacităţi intelectuale deosebite.

În vremea liceului aveam în fiecare buzunar hârtiuţe cu versete biblice. Le învăţam, meditam la ele şi uneori le afişam pe bancă pentru a le avea mereu sub ochi. Interiorul valizei din lemn purtată în armată era colorată de versete biblice. Acasă, până la căsătorie, obişnuiam să lipesc versete pe oglinda din baie sau pe frigider, pe care le schimbam cu regularitate. Nu vreau să mă culc pe laurii trecutului, vreau să mă cercetez cu întrebarea : Ce s-a întâmplat în ultimul timp, de nu mai practic aceast obicei bun? Comoditatea? Responsabilităţile? Indiferent de duşmani care au dus la dispariţia acestui obicei, sunt hotărât să-l reiau şi să motivez şi pe alţii în memorarea Scripturilor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s