Slujitor 3 în 1

Astăzi am vorbit cu soţia mea la telefon (distanţa dintre noi este de 1500 de Km.) şi printre altele îmi spunea că-i mulţumeşte lui Dumnezeu pentru că are un soţ 3 în 1. Am rămas perplex. Adică, nu mă văd atât de multilateral dezvoltat încât să primesc aşa un compliment. Şi începînd de aici am cugetat despre slujitori 3 în 1, despre un Dumnezeu întreit şi despre soţia mea care este mai mult de 3 în una…

Există  pericolul  slujirii parţiale spun unii, dacă în biserică faci mai multe lucruri nu  faci  nici una bine. Dacă tu eşti pastor, tu dirijezi şi corul şi tot tu te ocupi de revista biserici şi grupul de adolescenţi, nu ai cum să le faci bine pe toate astea , omeneşte nu este posibil. Se poate ca pe undeva aceşti oameni să aibă dreptate, dar te poţi împotrivii lui Dumnezeu dacă El a hotărât ca unuia să-i dea cinci talanţi şi altuia doar unul? Vrei să-l tragi tu la răspundere pe Dumnezeu?


Pe de altă parte, dacă privim în Scriptură vom vedea limpede că preoţii rânduiţi de Dumnezeu, pe lângă slujba de mijlocire erau şi măcelari dar şi medici. Pentru a tranşa un animal care trebuia jertfit, era necesar să cunoşti fiecare mădular şi modul în care ajungeai la el, aveai nevoie de cunoştinţe minime de măcelar. Apoi, preotul hotăra dacă ai sau nu lepră, după un manual de patologie lăsat de însuşi Dumnezeu.

Ce putem spune în faţa acestor lucruri, că este interzis slujitorilor să exercite mai mult de o funcţie în biserică deoarece se fac vinovaţi de  cumul de funcţii? Atunci cum răspundem bisericilor de la sat unde slujitorul din cel mai apropiat oraş oficiază serviciul de Cină, de binecuvântare sau căsătorie, predică,  îi conduce în închinare prin muzică, se ocupă de copii şi tinerii bisericii şi se îngrijeşte ca noua construcţie începută să decurgă în cele mai bune condiţii?

Cred că sunt oameni capabili rânduiţi de Dumnezeu care pot exercita mai multe slujbe în biserică, dar asta nu înseamnă marginalizarea celorlalţi potenţiali lucrători şi nici epuizarea celor dintâi, toate au nevoie de supervizarea divină.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s