Nunta de cupru

Astăzi este o zi specială. Împlinesc 7 ani de la căsătorie. Adică e nunta de cupru.De ce au numit-o aşa nu ştiu. Mă gândesc, poate datorită faptului că în aer umed, cuprul se acopera cu o pelicula protectoare de cupru metalic si oxid de cupru monovalent, adică îşi pierde strălucirea. Asta înseamnă că după şapte ani de căsnicie viaţa nu mai este aşa de roz cum o vedeai în luna de miere. Apar neânţelegerile, copii care pun la încercare relaţia din cuplu, cu alte cuvinte, strălucirea nu mai e cea de la început. Poate că e adevărat la cupru dar la noi nu e aşa!

După şapte ani de căsnicie (nu caZnicie) în urma celor 2 copii pe care i-am primit cadou de la Dumnezeu, pot spune că relaţia de la început a luat drumul maturizării, al iubirii necondiţionate şi al slujirii partenerului. De fapt astea sunt şi scopurile căsătoriei. Mă simt împlinit sunt mândru de soţia mea şi pot spune că ea are un rol definitoriu în modelarea caracterului meu. De fapt cred că este unealta de care Dumnezeu se foloseşte cel mai mult.

Da, au fost şi tensiuni şi neânţelegeri, am parcurs şi perioade tulburi, dar Dirijorul suprem, ne-a acordat din nou şi am putut cânta simfonia împlinirii celuilalt, în aceiaşi gamă, cea a iubirii.

Cuprul este ,dupa fier , metalul cel mai utilizat .Aproximativ jumatate din productia mondiala de cupru serveste in scopuri electrotehnice, in special sub forma de conductori. Conductorii sunt cablurile pe care noi le avem în case din tabloul de comandă la prize şi becuri. Se numesc aşa, conductori, pentru că ei conduc energia electrică de la furnizor la consumator, printre altele. Aş vrea ca acastă piatră de hotar, nunta de cupru, să marcheze momentul în care familia noastră se concentrează pe conducerea la Hristos a altora. Când spun altora, mă gândesc la alte familii, la alţi potenţiali membrii în biserica lui Hristos, dar mai ales am în minte satele neevanghelizate.

Iubita mea soţie La Mulţi Ani! Îţi ofer în dar un frumos clip în care este prezentată dragostea care se jertfeşte…


2 gânduri despre „Nunta de cupru

    • Platina noastră sau a copiilor noştri? Glumesc bineînţeles, deşi mi-ar fi plăcut să fiu martor la nunta de platină a lui Ruben, cum cred că a fost Adam şi Noe şi cei din vremea lor!
      Mulţumim de urări şi vă dorim alese binecuvântări întregii familii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s