Pastor homosexual, o normalitate?

Reverendul Bradley Schmeling şi reverendul Darin Easler, doi pastori luterani din Atlanta (SUA) au fost reprimiţi în biserica lor, în calitate de pastori, după ce, anterior, Schmeling fusese îndepărtat din această poziţie datorită preferinţelor de tip homosexual. Decizia vine la opt luni după ce luteranii din Statele Unite au votat în favoarea aprobării ca persoanele homosexuale sau lesbiene să poată sluji bisericile, în calitate de clerici.

Foto: lutheranslove.com Schmeling fusese îndepărtat din poziţia de pastor prin decizia unui comitet disciplinar, în 2007, pe motiv că era implicat într-o relaţie de tip homosexual cu Easler. Acesta din urmă renunţase, în 2003, la slujba de pastor, nefiind de acord cu politica bisericii vizavi de homosexualitate.

„Cred că biserica a văzut darurile şi capacităţile homosexualilor, lesbienelor… şi a văzut că Duhul îi cheamă la slujire”, a declarat Schmeling după aflarea deciziei de repunere în drepturi. Membrii bisericii luterane Sf. Ioan, unde slujeşte Schmeling, nu au nimic împotriva faptului că pastorul lor este implicat într-o relaţie cu o persoană de acelaşi sex. Dimpotrivă, potrivit spuselor lui Schmeling, când acesta i-a anunţat că şi-a găsit un partener de viaţă, membrii au organizat o petrecere în cinstea lor.
(Sursa: Associated Press)
Anunțuri

3 gânduri despre „Pastor homosexual, o normalitate?

  1. Revoltator !!!!

    Sunt curios peste care parte din geneza or sarit oamenii astia? Si unde isi gasesc in Biblia pe care o predica texte pentru a-si justifica trairea!!!

    Astia n-or auzit de Sodoma si Gomora….ii paste si pe ei aceeasi soarta, doar ca Domnul mai are inca rabdare cu ei.

    Doamne ai mila de noi si de lumea in care ne cresc copiii!!!

  2. Pingback: Biblia condamnă ,luteranii aprobă. | MihailAndrei's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s