Scrisoare, dulce scrisoare

Astăzi am primit o scrisoare. După multă vreme, o scrisoare adevărată în plic.

Am uitat emoţia pe care o ai în timp ce cauţi nerăbdător un cuţit sau o foarfecă pentru a o deschide. Sau, de cele mai multe ori îi rupi înfrigurat marginea cu grijă să nu deteriorezi şi interiorul scrisorii.

Am ajuns atât de obişnuiţi să deschidem căsuţa de email, încât nu mai simţim nimic din bucuria sau emoţia unor rânduri scrise de mână. Mie îmi este dor de acei ani în care singurul mod de comunicare scrisă cu cineva era prin scrisori. Îmi plăcea corespondenţa atît de mult încât am şi scris un anunţ într-o revistă creştină care suna cam aşa: „Tânăr creştin doresc să corespondez cu alţi tineri creştini din ţară pe teme biblice…” La aceea vreme era un trend.

Ce satisfacţie  aveam atunci când primeam o misivă şi simţeam conţinutul gros a câtorva foi ministeriale. Este greu de  descris în cuvinte! Dacă eram la masă, nu mai simţeam gustul mâncării cu gândul la conţinutul epistolei primite. Dacă aveam de dus la îndeplinire vre-o sarcină în gospodărie mă achitam de ea în cea mai mare grabă cu o atitudine mulţumitoare, privind dincolo de greutatea sarcinii, la premiul care mă aştepta tăcut şi sigilat.

Ziua în care primeam scrisori era una care-mi dădea aripi. Întodeauna îmi plăcea să am un loc liniştit unde pot savura cu plăcere fiecare cuvinţel din scrisoare. Bineînţeles dacă timpul permitea, reciteam scrisoarea încă o dată şi în următoarea fereastră de timp, încă o dată. Desigur nu era cu toate scrisorile aşa, doar cu unele, însă acea stare afectivă intensă mă însoţea la orice scrisoare primită.

Dacă-mi plăcea să scriu? Da, categoric da, însă nu mă întrebaţi câte pagini aruncam la coş până scriam o scrisoare aşa cum vroiam eu! Ba nu era un rând drept, ba stiloul lăsa mai multă cerneală ca de obicei, ba ideea susţinută nu mi se părea destul de bine argumentată şi câte alte motive nu aveam pentru a elimina orice impediment de a scrie răvaşul perfect.

Tânjesc după acele vremuri în care tehnologia nu era atît de avansată şi unde scrisoarea ocupa un loc de cinste în comunicarea dintre oameni. Alegerea hârtiei, a pixului sau a stiloului potrivit, frământarea de a găsi fraze unice şi de a scăpa de clişeele gen: „noi suntem bine sănătoşi, sănătate pe care v-o dorim şi dumneavoastră”  erau ingrediente necesare pentru o scrisoare reuşită.

În ceea ce mă priveşte, este de neconceput ca scrisorile să rămână pecetluite. Şi totuşi, astăzi sunt oameni care au zeci de scrisori nedesfăcute pe numele lor,  fără nici o intenţie de a le deschide. Sunt depeşe scrise de Cel Mai Mare Rege şi dictate unor pescari, culegători de smochine, ciobani sau medici cu destinaţia precisă: OMUL. 66 de scrisori care zac prăfuite şi încă sigilate, aduc fiecăruia dintre destinatari o moştenire grandioasă, dar ele refuză să fie deschise sub motivaţia timpului lipsă sau a dezinteresului acut faţă de expeditor.

Trist dar adevărat, scrisorile Creatorului sunt citite tot mai rar şi noi creştinii, poştaşii acestor epistole preţioase, ne amăgim crezând că nu mai avem nevoie aşa stringentă de recitirea lor, noi trebuie doar să le ducem altora si misiunea noastră se termină acolo. În aceste vremuri de criză avem nevoie de mai multe slujbe pentru a ne descurca. Ei bine, nu este destul să fim poştaşii cerului, trebuie să ne luăm şi slujba de „filipari” unde sarcina de bază gravitează în jurul cuvântului „disponibilitate” şi a  întrebării „înţelegi tu ce citeşti?” Şi cum am putea descifra cuvintele Scripturii altora, dacă noi înşine nu o citim, nu o studiem, nu medităm la ea şi nici nu o memorăm?

3 gânduri despre „Scrisoare, dulce scrisoare

  1. Drag prieten, pe care l-am vazut de 2 ori in viata…
    Mi-am adus aminte de scrisorile pe care ni le-am scris in urma anuntului tau, de acele randuri pe care le-am primit din partea ta si care m-au incurajat de multe ori, de acele timpuri in care parca oamenii erau mai oameni si in care cu un necunoscut, reuseam sa ne simtim prieteni de cand lumea si pamantul… Cu drag si dor, Nelutu.
    P.S.: Nu stiu ce ai facut tu cu scrisorile, insa eu le-am pastrat…

    • Neluţule, fi binecuvântat. Aceea etapă a vieţii a avut un rol important ţi tu ai fost unul din instrumentele pe care Dumnezeu le-a folosit în şlefuirea mea. Se pare că şi acum ai aceiaşi „meserie” domn’ profesor, aceea de a modela caractere. Mult suucces! Şi eu am păstrat scrisorile… Sunt mană cerească pe timp de criză!

      • Si am facut o greseala… Ne-am intalnit de 3 ori in viata… si de fiecare data in capitala… de doua ori la tine la unitatea militara, unde erai in armata si o data pe un peron trecand in graba unul pe langa celalalt…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s