Din jurnalu’ lui Ion Pocăitu

În fiecare an, așa prin februarie sau martie, avem adunarea generală a bisericii. Anul acesta am avut și alegerile de comitet, așa că evenimentul a fost mai încărcat.

După darea de seamă a casierului și a pastorului am avut, ca de obicei, secțiunea de întrebări și răspunsuri, unde frații și surorile (foarte puține de altfel) pot lua cuvântul în adunarea generală. Este partea cea mai îndrăgită de frați. Cam tot aceia iau cuvântul și aproape știu deja vor spune. Ce au spus și anul trecut.

Fratele Gavrilă a lu’ sora Mărioara e tare curios să știe ce se ascunde la rubrica “cheltuieli diverse”. Casierul știe și el c-o să fie chestionat, așa că vine pregătit.

Mai avem pe unul (și socot că nu e bine să-i dau numele), care de fiecare dată critică aspru comitetul bisericii pentru cheltuielile făcute. “Banii Domnului, luați de la gura văduvei și orfanului” trebuie cheltuiți cu “frică și cutremur”. De obicei face referințe la referatele pe care le-a scris el în acest sens și le-a pus de câteva ori în holul bisericii. Bun de gură fratele ăsta. A enervat-o pe Veta anul trecut și asta cum nu se astâmpără, s-a dus la casierie și a întrebat câți bani a dat la biserică acest frate atât de sfătos. A aflat că anul trecut a dat așa simbolic cicizeci de lei. Atâta i-a trebuit lu’ Veta. Așa pe la mijlocul discursului l-a întrerupt cu o întrebare: “Frate, câți bani ai dat dumneata la biserică anul trecut?” Probabil că se vedea pe fața lu’ Veta că ea știa răspunsul, omul a admis suma cu care contribuise. Când a auzit Florica lu’ Diaconu, a sărit imediat cu gura: “Apoi măi frate nu numai că dumneata nu dai bani la biserică dar ne ții lecții cum să cheltuim banii la care dumneata nu contribui. Uite că de cincizeci de lei te-am ascultat destul. Gata, ți s-au gătat fisele!” Omul s-a așezat bombănind ceva despre femeile care trebuie să tacă în biserică.

Am mulțămit Domnului pentru femeile astea. Că tare bine i-or mai zis-o la ocoșul ăsta. De mult aveam eu pe limbă vorbele astea, dar dacă tăcem noi bărbații se ridică Debora. Domnul să le binecuvinteze!

Ce să vă mai zic de un altul (nu dau nume că nu cred că e bine), care la fiecare adunare generală, face pe spiritualul. “Nu se dă hrană duhovnicească în biserica asta!” Să nu vă mai spui că se văicărește ca o muiere: “Unde sunt rugăciunile cu lacrimi de altă dată? Stăruințele când puneam perine în geamuri?” și multe alte ofuri din astea. Ascultându-l mă rugam Domnului să ridice o altă Florică și să i-o zică pe șleau: “Unde ești dumneata la orele de rugăciune, dacă iubești atât de mult rugăciunea? Unde ești când avem studii biblice? Sau hrană spirituală primim numai când ajungi dumneata la amvon?”

Florica n-a zis nimic și nici Veta. Lu’ Veta i-am făcut eu semn cu ochiul să tacă. Îl știu bine pe “spiritualul” ăsta. Cel mai bun tratament este să-l ignori.

Luat de pe blogul fratelui Petrică Lascău

Diferenţe

Acest clip ilustrează aşa de bine administrarea diferenţelor dintre noi. Pavel are un principiu referitor la diferenţele dintre noi, pe care-l expune în Filipeni 3:15  „Gândul acesta, deci, să ne însufleţească pe toţi, care Suntem desăvârşiţi; şi dacă în vreo privinţă Sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă.” Din păcate însă, acest principiu este ignorat, chiar aruncat la gunoi, iar oamenii sunt stigmatizaţi dacă nu au aceleaşi obiceiuri, crezuri sau principii ca ale noastre. NU aş vrea să ucid pe fratele meu concentrându-mă pe diferenţele dintre noi, arătându-i cât este el de limitat şi cât sunt eu de luminat ci mai degrabă îmi doresc puterea de a aştepta în tăcere luminarea lui de către Dumnezeu în acea privinţă sau luminarea mea…

De ce este deformată percepţia demnitarilor?

Într-o dimineaţă, stăpânitorul unei cetăţi fu trezit de nişte strigăte care se auzeau din piaţă:„Hai la mere! Mere dulci cum n-aţi mai gustat!”.Ridicându-se indispus din pat şi privind pe fereastră, văzu un târgoveţ ce vindea, într-adevăr, mere, înconjurat de o mulţime de muşterii.„Trebuie să fie tare bune merele alea”, îşi spuse mai-marele cetăţii şi, făcându-i-se poftă, îl chemă pe primul său sfetnic şi îi porunci:

„Ia cinci galbeni şi mergi în piaţă să cumperi mere de la târgoveţul acela”.Primul sfetnic îl chemă pe paharnic şi îi spuse: „Uite patru galbeni, du-te şi cumpără mere”.

Paharnicul se adresă, la rândul său, stolnicului: „Poftim trei galbeni, de care să cumperi mere de la târgoveţul acela”.

Stolnicul îl chemă pe primul străjer îi dădu doi galbeni şi îl trimise în piaţă.Acesta dădu un galben unui străjer din subordine, iar acela se duse la târgoveţ şi îi luă la rost: „Hei, ce tot strigi aşa? Ai tulburat somnul mai-marelui cetăţii, iar drept pedeapsă mi-a poruncit să-ţi confisc căruţa asta cu mere”. Zis şi făcut. Întors la şeful său, străjerul se lăudă:

„Am făcut un târg nemaipomenit. Cu un galben am cumpărat o jumătate din căruţa cu mere a tărgoveţului”.

Primul străjer merse la stolnic: „M-am târguit şi, cu cei doi galbeni pe care mi i-ai dat am reuşit să cumpăr un sac cu mere!”.

Stolnicul – repede la paharnic: „Cu trei galbeni am luat o tolbă întreagă cu mere”.Paharnicul dosi jumătate din cantitate şi apoi merse la primul sfetnic: „Iată, cei patru galbeni mi-au ajuns doar pentru o jumătate de tolbă cu mere”.

Iar primul sfetnic se înfăţişă dinaintea stăpînitorului cetăţii şi glăsui:„Măria ta, iată, am îndeplinit porunca. Numai că de acei cinci galbeni n-am reuşit să târguiesc decât cinci mere”.

Mai-marele cetăţii muşcă dintr-un măr şi cugetă:

„Hmmm… Cinci mere pentru cinci galbeni… scump, foarte scump! Şi, cu toate astea, târgoveţul acela avea o mulţime de cumpărători. Înseamnă că lumea o duce bine, are bani. Ia să măresc eu birurile!”

Preluată de pe http://barzilaiendan.wordpress.com/

Sunt diferit?

Dacă îndrăzneşti să înnoţi contra curentului, dacă îţi permiţi să fi „altfel” decât restul sau dacă refuzi să te încadrezi în tiparele lumii, vei fi expulzat din lumea lor perfectă şi obtuză.


Aştept comentarii despre cum vedeţi voi acest clip!