Din jurnalu’ lui Ion Pocăitu

În fiecare an, așa prin februarie sau martie, avem adunarea generală a bisericii. Anul acesta am avut și alegerile de comitet, așa că evenimentul a fost mai încărcat.

După darea de seamă a casierului și a pastorului am avut, ca de obicei, secțiunea de întrebări și răspunsuri, unde frații și surorile (foarte puține de altfel) pot lua cuvântul în adunarea generală. Este partea cea mai îndrăgită de frați. Cam tot aceia iau cuvântul și aproape știu deja vor spune. Ce au spus și anul trecut.

Fratele Gavrilă a lu’ sora Mărioara e tare curios să știe ce se ascunde la rubrica “cheltuieli diverse”. Casierul știe și el c-o să fie chestionat, așa că vine pregătit.

Mai avem pe unul (și socot că nu e bine să-i dau numele), care de fiecare dată critică aspru comitetul bisericii pentru cheltuielile făcute. “Banii Domnului, luați de la gura văduvei și orfanului” trebuie cheltuiți cu “frică și cutremur”. De obicei face referințe la referatele pe care le-a scris el în acest sens și le-a pus de câteva ori în holul bisericii. Bun de gură fratele ăsta. A enervat-o pe Veta anul trecut și asta cum nu se astâmpără, s-a dus la casierie și a întrebat câți bani a dat la biserică acest frate atât de sfătos. A aflat că anul trecut a dat așa simbolic cicizeci de lei. Atâta i-a trebuit lu’ Veta. Așa pe la mijlocul discursului l-a întrerupt cu o întrebare: “Frate, câți bani ai dat dumneata la biserică anul trecut?” Probabil că se vedea pe fața lu’ Veta că ea știa răspunsul, omul a admis suma cu care contribuise. Când a auzit Florica lu’ Diaconu, a sărit imediat cu gura: “Apoi măi frate nu numai că dumneata nu dai bani la biserică dar ne ții lecții cum să cheltuim banii la care dumneata nu contribui. Uite că de cincizeci de lei te-am ascultat destul. Gata, ți s-au gătat fisele!” Omul s-a așezat bombănind ceva despre femeile care trebuie să tacă în biserică.

Am mulțămit Domnului pentru femeile astea. Că tare bine i-or mai zis-o la ocoșul ăsta. De mult aveam eu pe limbă vorbele astea, dar dacă tăcem noi bărbații se ridică Debora. Domnul să le binecuvinteze!

Ce să vă mai zic de un altul (nu dau nume că nu cred că e bine), care la fiecare adunare generală, face pe spiritualul. “Nu se dă hrană duhovnicească în biserica asta!” Să nu vă mai spui că se văicărește ca o muiere: “Unde sunt rugăciunile cu lacrimi de altă dată? Stăruințele când puneam perine în geamuri?” și multe alte ofuri din astea. Ascultându-l mă rugam Domnului să ridice o altă Florică și să i-o zică pe șleau: “Unde ești dumneata la orele de rugăciune, dacă iubești atât de mult rugăciunea? Unde ești când avem studii biblice? Sau hrană spirituală primim numai când ajungi dumneata la amvon?”

Florica n-a zis nimic și nici Veta. Lu’ Veta i-am făcut eu semn cu ochiul să tacă. Îl știu bine pe “spiritualul” ăsta. Cel mai bun tratament este să-l ignori.

Luat de pe blogul fratelui Petrică Lascău

Reclame

Cartea de vizită a unui păstor

O biserică avea nevoie de un păstor. Unul dintre membrii comitetului de conducere al bisericii şi-a propus să afle ce fel de slujitor îşi doreau colegii săi. De aceea, a scris o scrisoare de intenție ca fiind din partea unui pretendent la funcţia vacantă, şi le-a citit-o colegilor săi:

Domnilor, „Înţeleg că aveţi un post liber. Doresc să îmi depun cu această ocazie cererea de ocupare a postului. Deţin numeroase calificări pe care cred că le-aţi aprecia mult. Am fost binecuvântat cu darul predicării şi am avut succes ca scriitor. Mulţi oameni care mă cunosc afirmă că sunt un bun organizator. Am fost lider în multe locuri în care am lucrat.

Desigur, mi-au fost reproşate şi multe defecte. Am peste 50 de ani, dar nu am predicat niciodată în acelaşi loc timp mai mult de trei ani. De câteva ori am fost nevoit să părăsesc oraşul, după ce predicile mele au provocat tulburări şi revolte în masă. Trebuie să recunosc că am fost închis de trei sau de patru ori, deşi nu consider că am făcut ceva rău.

Starea mea de sănătate nu este foarte bună, dar cred că mai am o vreme de trăit. De-a lungul timpului, am fost implicat în diferite activităţi comerciale, care m-au ajutat să supravieţuiesc din punct de vedere financiar. Bisericile în care am predicat până acum au fost de regulă mici, deşi erau situate în oraşe mari.

Nu m-am înţeles prea bine cu liderii religioşi din oraşele în care am predicat. De fapt, unii dintre aceştia chiar m-au ameninţat, m-au atacat în justiţie, sau m-au agresat fizic.

Memoria mea nu este foarte bună. I-am uitat complet pe mulţi oameni pe care i-am botezat. Totuşi, dacă mă veți angaja, voi face tot ce îmi va sta în puteri pentru a deservi comunitatea voastră religioasă, chiar dacă voi fi nevoit să muncesc pentru a-mi câştiga traiul.”

După ce le-a citit această scrisoare, membrul comitetului bisericesc şi-a întrebat colegii dacă erau interesaţi de cel care a scris-o. Aceştia i-au răspuns la unison că persoana respectivă nu era potrivită pentru biserica lor. Nu numai că nu erau interesaţi de un preot cu sănătatea precară, orgolios, generator de necazuri, cu memoria şubredă, şi peste toate, fost puşcăriaş, dar s-au simţit chiar insultaţi de dorința acestuia de a fi angajat.

Membrii comitetului l-au întrebat atunci pe colegul lor care era numele celui care a depus cererea.

Acesta le-a răspuns: Apostolul Pavel.

Daniel Brânzei îl consideră pe Țon un pericol…

Fratele Iosif a luptat alături de tatăl meu și cei din generația lui pentru libertate religioasă și pentru trezirea care a fost atunci. Eu eram prea mic ca să lupt, dar nu prea mic ca să simt represaliile. Pentru că am fost un fel de copil al familiei Țon am luat de două ori nota șapte la purtare în anii de Seminar…

Sunt mult mai îngăduitor cu cei care au fost slabi sub comunism. Cred că este influența familiei Wurmbrand asupra mea.

…și sunt mult mai categoric cu greșelile de acum ale fratelui Iosif. Este normal să fiu așa pentru că este în joc Evanghelia și soarta a mii de naivi care se pot rătăci (,,sminti“, cum spune prietenul meu, preotul ortodox Cornel Avramescu).

Mișcarea la care a aderat cu deliberată energie fratele Iosif este una din imagesrătăcirile vremurilor din urmă. Sub masca supersfințeniei se strecoară învățături nimicitoare. Noii ,,apostoli“ și ,,profeți“ ai mișcării din așa zisa a doua Reformă, își asumă dreptul de a lansa ,,revelație nouă“, nescrisă pe paginile Scripturii. Ei scriu astfel un al treilea Testament, sub inspirația unui duh care numai Duhul Sfânt nu e. Chiar dacă un înger din cer ar veni cu a altă Evanghelia, tot Anatema aș striga alături de apostolul Pavel.

Cel mai dureros au reacționat frații penticostali, pentru că fratele Iosif îi încurajează acum tocmai pe extremiștii pe care ei au încercat să-i reducă la tăcere, oamenii cu ,,revelații personale puse deasupra Scripturii“ și imposibil de încadrat într-o disciplină a Bisericii locale.

Baptiști l-au ,,caterisit“ pe fratele Iosif și l-au îngropat în tacere. Din păcate și ei se vor vedea forțați să se confrunte cu elucubrațiile propovăduite astăzi de fratele Iosif, care dă târcoale și bisericilor lor, pentru că nu a renunțat să se autointituleze ,,baptist“.

Deși am multe motive să-i fiu recunoscător fratelui Iosif, n-o voi face printr-o tăcere în care dânsul să se creadă acceptat și autorizat să vorbească în numele baptiștilor români din America.

Sunt în situația unui fiu care își vede tatăl cuprins de febra unei boli incurabile și foarte molipsitoare. Nu pot să nu strig: ,,Stați departe de tatăl meu!“ oricât de nenaturală și nerecunoascătoare ar părea de la distanță atitudinea mea.

Omul Iosif Țon îmi este azi la fel de drag ca și altădată. Învățătorul Iosif Țon a ajuns însă astăzi un pericol. Nu-i pot recomanda învățătura și nu-i pot primi părtășia.

Deplâng că eu, un fost elev, trebuie să mă rog pentru trezirea și pocăința dânsului.

1 februarie 2014 – Daniel Brânzei

Materialul este preluat de pe http://newsnetcrestin.blogspot.ro/2014/02/daniel-branzei-invatatorul-iosif-ton.html

Ştiaţi că Florin Ianovici este pastor în Toflea?

Imagine

Florin Ianovici povesteşte într-una din predicile sale:

„Poate ca nu stiti ca eu sunt pastor si la Toflea. Dar, cum am ajuns eu pastor la Toflea nu v-am povestit. Eu sunt singurul pastor care a fost ales intr-o biserica foarte mare fara sa fie prezent. Nici eu n-am avut nici o optiune in privinta asta, daca sunt de acord sau nu.

Biserica din Toflea n-are democratie: “Frate, te-am ales. Nici sa nu-ti treaca prin cap ca nu vei fi pastorul nostru.”
“Am inteles.”Dar le-am zis, “Ce anume va facut pe voi sa faceti alegerea asta, dincolo de toate?”

Si mi-au povestit un moment cand pentru ei era important. Eram in biserica din Toflea, foarte dezamagit de un anumit aspect pe care-l are Bucurestiul. De exemplu, in Bucuresti daca mori si mori la o varsta inaintata si exista o inmormantare, abia daca vin 2 sau 3 oameni. Si asta este un lucru extrem de gresit. Extrem de gresit, daca pot sa ma exprim asa. Si cand am vazut ca atat de putini oameni vin sa cinsteasca memoria unui om care a trait pentru Dumnezeu, ca sunt asa de putini oameni care sa vina si sa spuna: M-am bucurat de viata lui. E un lucru trist in Bucuresti, in acea insingurare, in acel anonimat in care te pierzi. Foarte putini oameni mai fac lucrul asta. Si atunci le-am spus, “Las cu limba de moarte, sa nu ma ingropati in Bucuresti, sa ma ingropati in Toflea, pentru ca aici, voi o sa plangeti sincer si cand o sa ma inmormantati, o sa ma inmormanttai cum trebuie.

Si atunci s-a facut tacere in adunare ca ei au simtit lucrul asta ca ceva care i-a legat de mine. Si in aceasta seara, vreau sa va spun iubitii Domnului despre acest imens dar al prieteniei. N-am fost si nu suntem singuri. Dumnezeu ne-a cules din tarana acestui pamant si ne-a adus sa fim o familie sfanta. Si sarbatoarea nasterii Domnului este familia care sta in sarbatoare. Noi ne avem unii pe altii. Sfintii se au unii pe altii. Copiii lui Dumnezeu se au unii pe altii. Ne avem unii pe altii. Laudat si binecuvantat sa fie El.”

Rodiagnusdei.wordpress.com

Mut de uimire…

Aţi auzit vreodată un grup de surdo-muţi cântând? Ei bine, dacă nu, aveţi ocazia acum, să-i vedeţi într-un clip emoţionant lăudând pe Dumnezeu cu o piesă cunoscută şi interpretată în felurite moduri,  cântată de diferite grupuri dar puţine dintre ele te emoţionează în acest fel. Clipul este filmat în biserica penticostală Betel din cartierul bucureştean Crângaşi, păstorită de Florin Ianovici. Vizionare cu impact!

 „Atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cânta de bucurie; căci în pustie vor ţîşni ape, şi în pustietate pîraie…” Isaia 35:6 

Temele întâlnirilor de tineret (Mai)

În luna mai a acestui an începem să-i studiem pe ucenicii Domnului Isus. Studiile vor avea ca bază Scriptura şi cartea fratelui Petru Lascău „Apostolii Domnului Isus” editată de Societatea Biblică din România în 2006.

Indiferent de apartenenţa voastră religioasă ori politică, vă aşteptăm în fiecare sâmbătă seara începând cu orele 18:00 la Biserica Sfânta Treime de pe strada Lupeni Nr. 53 din Sibiu.