Meditație de ziua tatălui

tata blogDumnezeu iubește tații pentru că și el este tată. Astăzi de ziua tatălui, aș vrea să medităm puțin la rolul acesta încredințat nouă de Dumnezeu pentru o scurtă perioadă. Spun scurtă, pentru că influența noastră ca și tați este covârșitoare în timpul petrecut de copii sub aripa noastră protectoare în căminul familiei. După ce aceștia se căsătoresc, rolul de tată rămâne pe fond, dar iasă în evidență acela de socru și mai târziu de bunic. Să profităm așadar de vremea scurtă pe care o avem și să ne modelăm copii cum știm mai bine. Mai întâi câteva tipuri de tați din categoria AȘA NU!
Tatăl știe tot
Nu există subiect pe care acest tată să nu-l abordeze sau să nu-l cunoască. Copii recunosc această falsă atotcunoaștere și te descalifică, ignorându-ți teoriile. Atunci când admiți ca tată că nu știi, dar că ești gata să cauți răspunsul împreună cu ei, relația tată- copil se întărtește, devine mai puternică și mai adâncă. Acest tip de tată amplifică imaginea supereroilor din desene și filme, lăsând copilului un gust amar când întâlnește realitatea. Și realitatea este că omul și tatăl implicit, are slăbiciuni, lacune, este imperfect, dar se luptă pentru excelență!
Tatăl zmeu
Acest tip de tată, este spaima familiei. Dacă e zmeu îți aruncă buzduganul înainte de a ajunge acasă. Când se aude poarta sau se aude vocea pe scara blocului e semn că trebuie să fie alese bine ascunzătorile pentru că e mai bine să nu dai ochii cu un astfel de tată decât să-i sta în drum. Indiferent că e beat sau nervos pe ceva ori cineva de la serviciu, este o spaimă pentru cei din jur. Arțăgos, pus mereu pe ceartă, căutând mereu nod în papură, este tipul de tată care nu ți-l dorești prin preajmă și nici la școală pentru că ți-e rușine cu felul lui de a fi.
Tatăl iresponsabil
Cei ce nu își asumă nici o responsabilitate în creșterea copiilor. Asemenea tați privesc copilul ce crește în casă nu mai mult decât un alt număr în familia lor ce trebuie hrănit și îngrijit. El nu este responsabil cu lecțiile, nici cu ședințele de părinți nici cu vizitele la doctor, interesul pentru educarea copilului prin diferite cursuri de perfecționare, nu este punctul lui forte și nici discuțiile cu alți părinți care se plâng de vorbele lui urâte sau de acțiunile violente. Din punctul lui de vedere, copii sunt o piedică în calea dezvoltării personale și ca orice piedică trebuie dată la o parte, adică lăsați în grija nevestei că doar acesta e motivul pentru care s-a căsătorit.
Tatăl polițist
Tipul de tată care de abia așteaptă parcă, să greșească unul din copii pentru a-l disciplina. Gata oricând de amendă, cu un ochi ager la fiecare încălcare sau intenție de încălcare a regulilor familiei. Fără pic de toleranță, gata în orice clipă să scormonească tot felul de pedepse, sub stindardul trebuie să iasă om din el nu vagabond. Acest mod milităros de a educa pruncii, creează poate o disciplină de fier, dar lărgește foarte mult distanța dintre tată și copil. Copilul crescut în acest mediu, nu are curajul să vorbească tatălui despre problemele pe care le întâmpină, are o frică de respingere sau de catalogare ca slab și incompetent, se închide în sine dezvoltând un complex de inferioritate care inhibă creșterea armonioasă și dezvoltarea emoțională plenară.
Tatăl moș crăciun
Acest tip de tată încearcă să compenseze lipsa din familie, izbucnirile nervoase și ignoranța, cu tot felul de cadouri. În mintea acestui tată este o impresie greșită că darurile de orice fel pot șterge orice. Timpul petrecut alături de copii noștri nu poate fi cumpărat cu atenții. Cadourile nu sunt o monedă de schimb. Copii crescuți într-un astfel de cadru nu se vor bucura de prezența ta ca tată, ca persoană, ci vederea chipului tău va fi mereu condiționată de expesia: Ce mi-ai adus? Un răspuns negativ producând de cele mai multe ori îmbufnare și tristețe.
Tatăl absent
Nu este prezent în familie din diferite motive. Fie că alege să lucreze în altă țară pentru traiul mai bun al familiei ori serviciul îi acaparează timpul încât nu mai există vreme pentru copii. Atunci când este prezent în familie, el este acolo doar cu trupul, mintea lui fiind tot la treburile nerezolvate de la job. Sau prezența lui fizică, este de fapt absență, pentru că se cufundă în butonarea telecomenzii sau a tastelor, lumea virtuală săpând o prăpastie de netrecut între copii și tată. Dacă ești doar un musafir în familia ta nu te mira că ești tratat ca atare și nu avea așteptări irealiste de la copii tăi.

Trebuie să recunoaștem că NU suntem perfecți, dar, dorim să fim cât mai buni în acest rol. Eu cred că trebuie să ținem cont de unele aspecte pentru a avea un mandat de tată cât mai fideli originalului: Tatăl Dumnezeu!
Suntem instrumente care modelează formarea spirituală a copiilor
Copii noștri sunt un dar din partea Lui Dumnezeu și de aceea e nevoie de asumarea responsabilității în ceea ce-i privește. Cum altfel putem face asta mai bine decât prin exemplul personal?
Un studiu a scos în evidență un adevăr neștiut sau poate știut dar ignorat.
-Când tatăl e credincios Lui Dumnezeu 75% din copii îl urmează
-Când numai mama este credinciosă într-o familie doar15% o urmează
Iată că pe umerii noștri, apasă o mare responsabilitate așa cum spunea Isaia în 38:19b Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta. Proverbele 4:1 Ascultaţi, fiilor, învăţătura unui tată şi luaţi aminte ca să pricepeţi…
Suntem responsabili cu procurarea lucrurilor necesare familiei
Da, rolul unui tată este și acela de a se îngriji de bunăstarea familiei. Pavel spunea în 1 Timotei 5:8 Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.
Suntem catalizatorul receptivității copiilor noștri
Un tată bun este acela pe umărul căruia poți plânge și în brațele căruia găsești alinare și înțelegere. Fiul risipitor nu a fost mustrat și certat pentru risipirea averii ci a fost primit cu brațele deschise, haine noi și inel în deget. Ca și tați eficienți trebuie să fim gata să le ascultăm eșecurile și victoriile. Capacitatea copilului de a se deschide față de tată este dată de disponibilitatea acestuia de a asculta. Dacă vocabularul tău ca tată este compus din fraze nu am timp acum, sunt ocupat momentan, vino mai târziu, copilul va merge în altă parte unde găsește înțelegere, ștergându-te din lista lui de prieteni.
Suntem o soluție pentru crizele copiilor noștri
Noi suntem acolo, lângă copii noștri pentru a soluționa problemele pe care aceștia le întâmpină. Soluțiile noastre vin din Scriptură, nu conțin răzbunare, neiertare sau călcarea pe cadavre pentru a obține ceea ce se dorește. Noi suntem soluția copiilor noștri nu problema lor. Noi ca și tați trebuie să împlinim această nevoie a copiilor noștri, nevoia de dreptate, nevoia de rezolvare a conflictelor sau nevoia de ruperea din anturaje greșite. Noe a fost soluția Lui Dumnezeu pentru a-și scăpa familia de la potop. Poate că băieții lui Noe au avut rețineri cu privire la urmarea planului tatălui lor, dar l-au urmat pentru că au știut că el este soluția pentru ieșirea din criză și s-a dovedit că așa a fost.
Suntem restauratori de relații
Noi ca și tați nu suntem chemați să construim garduri ci poduri între copii noștri. În familiile cu cel puțin doi copii, apare rivalitatea și gelozia dintre frați. Dacă întreținem această rivalitate cum a făcut-o patriarhul Isaac și Rebeca, arătând preferințe pentru unul din copii, nu facem altceva decât să alimentăm starea de tensiune și să ridicăm ziduri între copii noștri ori noi suntem chemați să restaurăm, să refacem relațiile dintre frați asemenea tatălui fiului risipitor care s-a interpus între fratele mai mare și cel mai mic, dărâmând divergențele și consolidând punctele tari. 

Cât despre copii, aș vrea să las un singur verset: Proverbele 30:17 Pe ochiul care îşi bate joc de tatăl său şi nesocoteşte ascultarea de mamă îl vor scobi corbii de la pârâu şi îl vor mânca puii de vultur.

Nicu Meister

Anunțuri

O voce impresionantă

Numele său este Jackie Evancho din Pittsburgh, Pennsylvania şi în acest filmuleţ interpretează o piesă scrisă de unchiul său şi intitulată „To Believe”. Mesajul melodiei este unul de rugăciune, pentru cei care sunt mai puţin fericiţi în această lume.

Aşezaţi-vă confortabil şi bucuraţi-vă de acest spectacol frumos şi captivant, oferit de această fetiţă talentată care are o carieră muzicală în plină ascensiune.
De îndată ce începe să cânte, vocea ei străluceşte, inundând întreaga sală de căldură şi puritate. Deşi are o carieră muzicală înfloritoare, Evancho spune că nu are pregătire muzicală, aceasta repetând aproximativ o oră pe zi, de trei ori pe săptămână, cu mama ei.

Marşul pentru viaţă 2014

 

Mai multe informaţii pe http://www.marsulpentruviata.ro./

Marșul pentru viață este un eveniment anual, inițiat cu 40 de ani în urmă în SUA, care se organizează în din ce în ce mai multe state din Europa și America. El este dedicat valorizării și protejării vieții copiilor, începând de la concepție, și sprijinirii familiei.

În orașele României, în 22–23 martie, are loc a patra ediție a Marșului pentru viață. Tema din acest an este „Adopția, o alegere nobilă”. Am ales această temă pentru că vrem să reparăm ceva. Adesea, societatea românească şi-a abandonat copiii şi a abandonat mamele. Spunem despre copii că sunt un dar, o bucurie, că ei sunt viitorul. Dar de viitorul unora dintre ei ne îngrijim prea puțin, iar de al altora chiar deloc.

Adopția este o soluție firească pentru ocrotirea copiilor născuți de mame aflate în dificultate, ale căror familii nu își pot asuma responsabilitatea creşterii unui copil.

În România, din păcate, nu există o cultură a adopției. Copilul adoptat este văzut ca un copil de mâna a doua. Familia care adoptă este văzută ca nefirească. Mama sau părinții care își lasă copilul să fie adoptat sunt considerați nedemni de numele de părinți. Aceste calificări nu sunt corecte și ele îngreunează mult încredințarea spre adopție, adopția și integrarea copilului adoptat.

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/pro-viata/resurse-pro-viata/2919-adoptia-o-alegere-nobila-marsul-pentru-viata-bucuresti#ixzz2wckXuDtR

Mamă, dragă mamă…

La mulţi ani tuturor mamelor!
Coarda sensibilă a fiecărui om este mama. Ea ştie să tempereze atunci când ne aprindem mai mult decât e necesar ştie să mângăie atunci când viaţa ne zdrobeşte, tot ea este cea care ştie să ne acordeze inimile pentru a fi pe frecvenţa divină, scoate perle din sufletele cele mai adâncite în noroi şi luptă cu toate puterile pentru ca noi să fim mai buni, mai răbdători, mai atenţi şi mai perseverenţi.

Nici un medicament nu poate alina durerea aşa cum o face mângăierea mamei, nici un psihiatru nu poate aduce liniştea minţii aşa cum o face mama, nici un salariu, oricât de mare ar fi el, nu te poate împlini aşa cum o face privirea aprobatoare şi duioasă a mamei.

Să ne iubim mamele, să le vizităm şi să le dăm importanţa cuvenită atâta vreme cât le mai avem lângă noi să nu amânăm vizitele, florile, îmbrăţişările, scrisorile, până când ne rămîn doar amintirile şterse sau pozele îngălbenite şi fără viaţă.