Arhive pe categorii: Editoriale revista
Am făcut eu TOT ce am putut?
„A făcut TOT ce-a putut…” Acesta este mesajul pe care l-am citit pe una dintre panglicile ataşate coroanei, la ultima înmormântare la care am participat. Acest mesaj m-a frământat şi mă mai tulbură şi acum când îl rostesc. Lansez această afirmaţie şi cititorilor blogului şi vă îndemn să meditaţi alături de mine pornind de la întrebarea: “Am făcut eu tot ce am putut anul trecut?”
Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, în 2010, ca familia mea să fie una fericită, împlinită, satisfăcută, mai aproape de cer şi de Dumnezeu?
Am făcut tot ce-am putut ca biserica în care sunt membru să se dezvolte plenar, fără lăstari de amărăciune sau tensiuni, să crească şi să aducă rod?
Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca cei din jurul meu să-L cunoască pe Isus? Colegii mei de şcoală, de facultă, de servici, ştiu că se îndreaptă spre pierzare? Am făcut chiar tot ce am ştiut ca eu însumi să fiu mai sfânt, mai răbdător, mai înţelegător, mai ca Hristos? Oare am folosit toate pârghiile învăţate de-a lungul vremii pentru a depăşi starea de mediocritate şi a mă înălţa precum un vultur spre excelenţa dorită de Dumnezeu?
Când este vorba să-i discutăm pe alţii, le cunoaştem imediat potenţialul şi le reproşăm că ar fi putut face mai bine, mai mult, mai complet sau cu rezultate mai vizibile. Când vine vorba despre noi însă, ne pierdem ca prin minune acel simţ ascuţit al criticii şi începem să ne dezvinovăţim cu cele mai penibile justificări. Bine zicea Benjamin Franklin: “Omul care este bun în formularea scuzelor nu este bun să facă nimic.”
A trecut un an şi în acest an, cunosc cel puţin două personaje care au făcut tot ce au putut: Dumnezeu şi Lucifer. Dumnezeu a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca noi oamenii să fim salvaţi. Ne-a chemat prin sănătatea oferită sau prin boala dăruită, ne-a invitat în cer prin binecuvântarea unui servici sau prin lipsa lui, ne-a oferit libertatea prin jertfa de pe Golgota şi prin viaţa care ne-a dat-o în fiecare secundă până în aceste clipe. Dumnezeu a făcut tot ce a putut să ne iasă în cale, L-am ignorat sau I-am urmat chemarea?
Pe de altă parte Lucifer s-a făcut luntre şi punte pentru ca noi să ne lepădăm de credinţă, să nu recunoaştem supremaţia şi domnia Hristică, şi-a dat toate silinţele să fim nişte creştini căldicei, timoraţi şi deranjaţi de hrana tare a Scripturilor. Satan s-a căznit şi anul acesta să facă tot ce poate ca în biserici să fie spărturi şi nimeni să nu le astupe, bisericile să fie pline de creştini nominali dar nu practicanţi, întâlnirile de rugăciune să fie tot mai rare şi cu participanţi tot mai puţini. S-a ostenit şi s-a trudit cum a putut mai bine pentru că ştie că mai are puţin şi vremea i se scurge.
A reuşit Diavolul în zbaterea lui? A avut rezultate vizibile în sforţările lui? Asta o ştie fiecare dintre noi. La aceste întrebări putem ridica fruntea sus cu satisfacţie sau putem încovoia capetele cu ruşine… Totul depinde de cât ne-am luptat, am dat totul sau doar o mică parte? Dumnezeu ne mai dă vreme, ca în anul în care am intrat să avem posibilitatea de a face TOT ce putem pentru a a ajunge în cer şi a duce cât mai multe suflete cu noi.
A făcut tot ce a putut
Acesta este mesajul pe care l-am citit pe una dintre panglicile ataşate coroanei, la ultima înmormântare la care am participat. Acest mesaj m-a frământat şi mă mai tulbură şi acum când îl rostesc. Lansez această afirmaţie şi cititorilor blogului şi vă îndemn să meditaţi alături de mine pornind de la întrebarea: “Am făcut eu tot ce am putut anul acesta?”
Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, în acest an, ca familia mea să fie una fericită, împlinită, satisfăcută, mai aproape de cer şi de Dumnezeu?
Am făcut tot ce-am putut ca biserica în care sunt membru să se dezvolte plenar, fără lăstari de amărăciune sau tensiuni, să crească şi să aducă rod?
Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca cei din jurul meu să-L cunoască pe Isus? Colegii mei de şcoală, de facultă, de servici, ştiu că se îndreaptă spre pierzare? Am făcut chiar tot ce am ştiut ca eu însumi să fiu mai sfânt, mai răbdător, mai înţelegător, mai ca Hristos? Oare am folosit toate pârghiile învăţate de-a lungul vremii pentru a depăşi starea de mediocritate şi a mă înălţa precum un vultur spre excelenţa dorită de Dumnezeu?
Când este vorba să-i discutăm pe alţii, le cunoaştem imediat potenţialul şi le reproşăm că ar fi putut face mai bine, mai mult, mai complet sau cu rezultate mai vizibile. Când vine vorba despre noi însă, ne pierdem ca prin minune acel simţ ascuţit al criticii şi începem să ne dezvinovăţim cu cele mai penibile justificări. Bine zicea Benjamin Franklin: “Omul care este bun în formularea scuzelor nu este bun să facă nimic.”
A trecut un an şi în acest an, cunosc cel puţin două personaje care au făcut tot ce au putut: Dumnezeu şi Lucifer. Dumnezeu a făcut tot ce i-a stat în putinţă ca noi oamenii să fim salvaţi. Ne-a chemat prin sănătatea oferită sau prin boala dăruită, ne-a invitat în cer prin binecuvântarea unui servici sau prin lipsa lui, ne-a oferit libertatea prin jertfa de pe Golgota şi prin viaţa care ne-a dat-o în fiecare secundă până în aceste clipe. Dumnezeu a făcut tot ce a putut să ne iasă în cale, L-am ignorat sau I-am urmat chemarea?
Pe de altă parte Lucifer s-a făcut luntre şi punte pentru ca noi să ne lepădăm de credinţă, să nu recunoaştem supremaţia şi domnia Hristică, şi-a dat toate silinţele să fim nişte creştini căldicei, timoraţi şi deranjaţi de hrana tare a Scripturilor. Satan s-a căznit şi anul acesta să facă tot ce poate ca în biserici să fie spărturi şi nimeni să nu le astupe, bisericile să fie pline de creştini nominali dar nu practicanţi, întâlnirile de rugăciune să fie tot mai rare şi cu participanţi tot mai puţini. S-a ostenit şi s-a trudit cum a putut mai bine pentru că ştie că mai are puţin şi vremea i se scurge.
A reuşit Diavolul în zbaterea lui? A avut rezultate vizibile în sforţările lui? Asta o ştie fiecare dintre noi. La aceste întrebări putem ridica fruntea sus cu satisfacţie sau putem încovoia capetele cu ruşine… Totul depinde de cât ne-am luptat, am dat totul sau doar o mică parte? Dumnezeu ne mai dă vreme, ca în anul în care intrăm să avem posibilitatea de a face TOT ce putem pentru a a ajunge în cer şi a duce cât mai multe suflete cu noi.
Sărbători în criză
Sărbătorile care ne aşteaptă la acest sfârşit de an, alături de cadouri şi bilanţuri, vor avea un gust amar pentru cei care nu mai au puterea de a sărbători. Această bucurie le-a fost furată unora dintre concetăţenii noştri de veştile sumbre ale disponibilizării în masă, disponibilizări ce vin ca efect al crizei economice internaţionale prin care trece nu doar ţara noastră ci lumea întreagă.
Ultima lună a acestui an, ne întâmpină nerăbdătoare şi aduce cu ea bucuria fulgilor de nea şi tristeţea încheierii unui an. Savurarea colinzilor şi a cozonacilor aburinzi se împleteşte cu durerea pierderii locului de muncă, dar şi cu speranţa că anul viitor va fi unul mai bun, mai prosper şi poate mai bogat în binecuvântări…
Criza mult discutată şi mediatizată, aduce pe omul de rând în pragul incertitudinii, situaţie datorată parţial şi mass mediei, care prezintă parcă evenimentele printr-un ciob al pesimismului, zugrăvind situaţia existentă ca pe un abis impenetrabil. Noi, care cunoaştem Sfânta Scriptură ştim că nu vor veni vremuri mai bune şi suntem conştienţi că această criză economică este doar “începutul durerilor”.
Speranţa mea este că această recesiune va îndrepta inima poporului român către Dumnezeu, aşa cum a fost în ‘89. E drept că acele promisiuni către divinitate nu au fost respectate, dar acolo a fost tabloul unei naţiuni care atinsă de neputinţă s-a proşternut printre gloanţe şi cadavre,în faţa Atotputernicului, implorând mila Lui Dumnezeu.
Ca şi popor care are la activ o astfel de experienţă, ştim că omul în momentele de criză, când guvernul şi politicienii îl dezamăgesc, găseşte scăparea şi refugiul doar la Dumnezeu. Această criză este indicatorul care ne semnalizează necesitatea refacerea relaţiei cu Dumnezeu.
Doamne, implorăm prezenţa ta, atinge Tu ţara cu cele mai multe avorturi din Europa, îndură-te de poporul al căror preoţi şi-au părăsit slujba de mijlocire şi sunt cuprinşi de formalism, iartă Tată femeile acestei ţări care şi-au lepădat copiii după naştere şi bărbaţii care şi-au făcut o obişnuinţă din înşelarea partenerei. Îndură-te de adolescenţii cuprinşi de curentul EMO, care nu mai luptă cu viaţa, pecetluind-o cu sinuciderea. Trezeşte Doamne România din somnul nepăsării şi al neputinţei spirituale!
Haideţi, ca de aceste sărbători, să oferim locul cuvenit sărbătoritului Isus Hristos. Să nu ne mai amăgim copiii cu moşi plăsmuiţi ci să le povestim la gura sobei de Hristos cel autentic şi personal. Sunt sigur că această criză este un mesaj al Părintelui care spune “Eu vin curând, păstrează ce ai…” Mai avem ce păstra, sau am pierdut pe drum în alergarea noastră după alte lucruri trecătoare şi vremelnice? Zilele libere din aceste sărbători ne vor ajuta să descoperim unde ne situăm şi ce efecte are criza pentru sufletele noastre. Vă doresc Sărbători binecuvântate!
Nicu Meister