De ce-i faceți supărare femeii?

Astăzi e o zi specială, o zi în care femeile sunt înălțate, onorate și cinstite prin serbări de către copii, prin cadouri din partea soțului, prin mici atenții oferite de șefi sau colegi, dedicații și urări care curg asemenea unui torent pe toate  platformele de socializare.

E frumos să fi femeie, dar oare a fi femeie se definește doar privind prin lentila zilei de 8 martie când totul este așa feeric și decupat parcă din cărțile cu povești? Pe lângă grija familiei, cu spălat, călcat, gătit, curățenie, lecțiile copiilor și  preocuparea cu nevoile lor și multe altele pe care doar ea le știe, mai trebuie să facă echilibristică între serviciu, familie, ședințele cu părinții și grija de ea însăși (dacă se mai poate vorbi de așa ceva). Și de parcă toate astea nu ar fi de ajuns, primește regulat în doze diferite, mâhniri, supărări, jigniri, tristeți pe care ea mereu încearcă să le traducă în limbajul mamelor și a soțiilor prin îngăduință și toleranță scormonind mereu motive de a scuza comportamentul nebunesc al celor care o supără.

Domnul Isus într-o împrejurare în care o femeie sparge un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump la picioarele Lui, le spune celor care o înfruntă și o mustră:

Lăsaţi-o în pace. De ce-i faceţi supărare?

Această întrebare a Mântuitorului străbate veacurile ajungând  astăzi să ne pună pe gânduri pe noi bărbații, care provocăm supărare femeilor pe care ar trebui să le respectăm, să le susținem și să le sprijinim cu mare prețuire.

Supărările produse pot veni sub forma cuvintelor, a vorbelor care pot răni asemenea unei săbii. Pot lua forma unor acțiuni pe care le facem și care duc la dizolvarea bunei dispoziții a femeilor de lângă noi. Alteori, supărările pot lua chipul lipsei de ajutor în gospodărie, nepăsarea față de activitățile zilnice în care nu ne implicăm lăsându-le să trudească singure. Supărarea făcută femeii poate îmbrăca și haina lipsei de comunicare, ca o pedeapsă pentru te miri ce fapte mărunte sau chiar imaginare, de care ea probabil că nici nu știe. Otrăvirea spiritului femeilor de lângă noi poate avea loc datorită lipsei cu desăvârșire a mulțumirii față de lucrurile mărunte, este tot o formă de supărare produsă de noi bărbații pentru că umbrim de multe ori osteneala ei cu expresii de genul: ce lucru deosebit ai făcut, n-ai făcut chiar așa ceva extraordinar sau nu se vede ce ai lucrat toată ziua.

Din păcate această supărare provocată cu bună știință se petrece în toate spațiile lumii noastre începând cu cele mai înalte. Zilele trecute un eurodeputat polonez rostea de la tribuna Parlamentului European, la Bruxelles că femeile trebuie sa câștige mai putin decat barbatii, deoarece sunt mai slabe, mai mici si mai putin inteligente. Da, a fost penalizat, dar potopul de jigniri și supărări asupra femeilor nu se oprește cu o amendă sau o suspendare.

Această stare trebuie tratată cu vaccinul bunului simț, cu respect, considerație și apreciere de către noi, fiii și soții acestor ființe dăruite de Dumnezeu pentru a ne ajuta!

Fac un apel pe acestă cale și cu această ocazie tuturor bărbațiilor, nu vă limitați doar la o zi pe an pentru a vă arăta mulțumirea și gratitudinea pentru mamele, soțiile, bunicile sau fiicele voastre. Purtați-vă în fiecare zi cu ele așa cum s-ar purta Hristos. Iubiți, iertați, sprijiniți, fiți mereu prezenți în viața lor prin gesturi, cuvinte, apeluri telefonice, sms-uri, mici atenții care traduc dragostea voastră teoretică într-una practică.

Haideți să aruncăm la gunoi ghidul de bădărănie și să ne facem rost de tratatul de curtoazie și tandrețe pe care să-l memorăm și să ni-l însușim. Cred că procedând așa, în fiecare zi, confirmăm dragostea noastră,  dovedind că le prețuim oferindu-le combustibil pentru a înainta în această viață și așa dificilă și grea. Iubită femeie, oricine ai fi și oriunde te-ai afla adu-ți aminte că ești specială, creeată cu un scop și că Dumnezeu te-a inventat ca ajutorul potrivit pentru bărbat. Altfel spus noi bărbații am fi neajutorați fără voi. La mulți ani tuturor femeilor!

Anunțuri

În labirintul generalizării

labirint

-Cea mai cunoscută eroare de logică în gândire este generalizarea. Prin generalizare atribuim o valoare universală unor situaţii, caracteristici ale unor persoane, obiecte etc. bazându-ne pe o experienţă personală limitată.

-Mai sunt cei care pe baza observaţiilor din mediul apropiat trag concluzii la scară naţională sau chiar globală. De exemplu, cei care dacă văd că în oraşul lor sunt mulţi oameni care fură, consideră că toţi locuitorii ţării sunt hoţi, sau, dacă în oraşul lor a fost o vară foarte călduroasă, trag concluzia că cei care susţin încălzirea globală au dreptate, deşi în multe alte zone ale ţării a nins până în luna mai şi vara a fost mai mult ploioasă.

Produce și dezvoltă mentalitatea de turmă

-Acest efect de turmă pierde din vedere identitatea individului și judecă lumea la pachet, neținând cont de particularitățile fiecăruia

-Pocăiții sunt toți niște mincinoși deoarece am cunoscut eu unul…

-Exemplul cu femeia care în urma unei relaţii nefericite cu un bărbat, afirmă că toţi bărbaţii sunt ticăloşi, porci, beţivi sau posedă un alt defect pe care fostul partener îl avea…

-Apoi sunt bătrânii, care consideră că toţi cei din generaţia tânără sunt rataţi, inculţi, drogaţi sau alcoolici, doar pe baza exemplelor din cartierul în care locuiesc, sau, văzând fete tinere care se îmbracă provocator sau fumează pe stradă, trag de aici concluzia că toate tinerele sunt ușoare.

-Isaia 43:1 „Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te-a făcut, Iacove, şi Cel ce te-a întocmit, Israele: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu. Dacă vei trece prin ape Eu voi fi cu tine… Dumnezeu ne preferă individual, cunoscându-ne pe nume și nu biserica din care facem parte sau orașul unde locuim, ori țara pătată de sângele avorturilor. El știe că în această țară există indivizi,  care nu și-au murdărit haina sufletului si au rămas neatinși de mizeria  lumii…

Rodește  autocompătimire

-Prin plângerea de milă dorim să ne justificăm refuzul de a depune eforturi, pentru a depăși provocările. E mai ușor să spun: „Vai, ce neajutorat sunt!” decât să fac ceva să mă ajut.

-Ilie crede că toți copii lui Israel L-au părăsit pe Dumnezeu și numai el singur a rămas.

-1 Imparati 19:10 El a răspuns: Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor, căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur, şi caută să-mi ia viaţa!

Naște superficialitate (somniferul gandirii profunde)

-Boanerghes dovedesc această particularitate a păcatului generalizării

Luca 9:52 A trimis înainte nişte soli, care s-au dus şi au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I pregătească un loc de găzduit. Dar ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre Ierusalim. Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?

-Nu suntem gata să cercetăm în particular și individual, fiecare persoană.

-Nu facem efortul de a pătrunde în esență. Ne mulțumim cu ceea ce ni se oferă, cu fața lucioasă, cu pojghița.

-Profunzimea ne sperie. Reprezintă necunoscutul, incertitudinea, nesiguranța

-Este mult mai comod și la îndemână să-i bagi pe toți în aceiași oală.

Afectează familia

Avraam, își subestimează dușmanii estimând că toți sunt răi, alege să spună jumătate de adevăr  afirmând că Sara nu era nevasta lui punându-și astfel în pericol familia.

Geneza 20:2 „Avraam zicea despre Sara, nevastă-sa: „Este sora mea!” S-a temut să spună că este nevastă-sa, ca să nu-l omoare oamenii din cetate din pricina ei. Abimelec, împăratul Gherarei, a trimis şi a luat pe Sara. „

Geneza 20:11 „Avraam a răspuns: „Îmi ziceam că, fără îndoială, nu-i nicio frică de Dumnezeu în ţara aceasta şi că au să mă omoare din pricina nevestei mele. „

-Generalizarea poate distruge o relație in cuplu: TU todeauna faci așa

-Relația cu copii este frântă dacă-i reproșezi copilului în urma unei neascultări răzlețe că el todeauna a fost/este neascultător sau superficial.

Deformează principiile

-Generalizarea nu se referă doar la oameni, ci și la principii

-Principiile noastre pot fi definite de generalizare

-Ex.1 Atunci când ești întrebat de viața de după moarte, pentru că principiile tale au fost afectate de păcatul generalizării spui ce ai auzit de la alții: unde merge toată lumea voi merge și eu!

-Ex.2 În urma unei căderi în păcat, în loc să mă pocăiesc încerc să-mi justific păcatul spunând : nu-i așa problemă, că doar și cutare mare om în cult a făcut asta și totuși mai predică și merge înainte.

Principiile profetului Iona erau afectat de  generalizare, în mintea lui TOTI niniveni erau vrednici de moarte, el nu a dat niciunuia dintre ei vreo șansă.

Iona 4:2 „S-a rugat Domnului şi a zis: „Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu când eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să-l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi că Te căieşti de rău! „

Este condamnată de Dumnezeu

-Atunci când Avraam mijlocește pentru Sodoma și Gomora el merge cu numărul de oameni buni până la 10.

-Faptul că Dumnezeu este de acord să ierte o cetate de oameni pentru 10 oameni buni vorbește multe despre Dumnezeul pe care-L slujim.

Agonia ,,DE CE”-urilor

Toţi copiii lui Israel au cârtit împotriva lui Moise şi Aaron, şi toată adunarea le-a zis: „De ce n-om fi murit noi în ţara Egiptului sau de ce n-om fi murit în pustia aceasta? Numeri 14:2

În vremuri de restrişte, în suferinţă şi durere, suntem bombardaţi de o ploaie de “DE CE-uri”.De ce eu? De ce acum? De ce, ne urmăreşte pretutindeni şi seamănă adeseori cu un cerşetor care aşteaptă nerăbdător să-i dai ceva, orice, numai să nu-l ignori. Te simţi cumva dator să cauţi răspunsuri la întrebările care se ridică ameninţător deasupra ta, acuzându-te de neputinţă. Şi pentru unii începe o trudnică alergare după răspunsuri, de cele mai multe ori la Dumnezeu. Auzim adeseori: “Doamne de ce ai îngăduit accidentul acesta?” “De ce Dumnezeule, chiar copilul meu e bolnav de aceast sindrom necruţător?” Dumnezeule de ce mi-ai luat Tu soţul chiar acum când aveam mai multă nevoie de el?” Şi lista poate continua cu un munte de întrebări adresate providenţei.

Este Dumnezeu dator să răspundă la aceste întrebări? E necesar ca aceste întrebări să-i macine pe copii săi? Răspunsul este în ambele cazuri NU! Fiecare a vut şi poate mai are DE CE-urile lui. Dumnezeu nu ne trece prin cuptoare pentru a ne pune noi înşine întrebări, ci pentru a arde ce nu e de valoare în noi. Important este că EL ştie de ce, chiar dacă nu ne spune şi nouă acest lucru.

Cred că valoros este CUM ieşim din laboratorul divin. Suntem mai aproape de El?  Am învăţat care ne sunt priorităţile? Am priceput ceva din experienţa avută, sau suntem storşi de puteri şi extenuaţi că nu ştim de ce? Nu lăsa ca de ce-urile vieţii să te zăvorască în temniţa descurajării, mulţumeşte-i Domnului că Îşi continuă lucrarea în viaţa ta.

Cred că satan se bucură când ne zbatem căutând răspunsuri, pentru că preocupaţi cu aflarea răspunsurilor abandonăm lupta la care suntem de fapt chemaţi şi intrăm într-un fel de concediu medical spiritual, care ne este permis , credem noi, dar care de fapt ne scoate temporar din luptă.

Răspunsurile la întrebările noastre, nu ne fac mai buni dacă le ştim şi nici nu ne dau avânt pe cale, poate dacă le-am ştii, am cade în depresie sau ne-am întrista… Doamne vrem să Îţi mulţumim chiar dacă ştim sau nu de ce ne treci prin încercări. Vrem voia Ta să se facă în viaţa noastră!

Nicu Meister 

 

Și eu fac parte dintre cele 3 milioane de ciudați…

884931_698203150192405_1248943772_oUn articol revoltător scris de mult adulatul Cristian Tudor Popescu, un apărător fervent al comunității LGBT m-a împins la scris. Printre neroziile pe care le scrie, alege să jignească într-un mod cras cele 3 milioane de credincioși care au hotărât să susțină petiția care interzice căsătoria civilă între persoane de același sex prin modificarea constituției. El afirmă că: A fi îndrăgostit de o ființă umană de același sex nu e imoral, stimați 3 milioane. Dacă iubesc un bărbat, de ce să nu am dreptul să împart cu el, printr-un act civil, patrimoniul, moștenirea, reprezentarea, spațiul locativ, așa cum am cu o femeie? Sau invers.

Cine e etalonul moralității și care sunt normele sau principiile după care judecă jurnalistul român? Dacă modelul domniei sale este umanismul, pe care se pare, l-a urcat pe un piedestal și i se închină cu regularitate, atunci da, din mariajul cu această orientare progresistă a gândirii renascentiste, pot zămisli astfel de noțiuni despre lume și viață.

Dar noi cele trei milioane, domnule CTP, care am semnat această petiție avem un alt izvor, o altă sursă care ne modelează principiile: Sfânta Scriptură. Credem că această carte ne prelucrează mintea și caracterul pentru a da naștere unor oameni care au puterea de a vindeca societatea în care trăim de sindromul ”fac ce-mi place MIE”.  Și nu cred că sunt doar trei milioane, suntem mai mulți ”ciudați” care vrem să trăim normal, care ne dorim ca pruncii noștrii să crească într-o lume normală, unde normalitatea printre altele = căsătoria între un bărbat și o femeie. 

Acest ziarist, formator de opinie susține că: După 26 de ani de libertate, încă există 3 milioane de români care le refuză altor români un drept al omului. Libertatea însoțită de permisivitate nu dăltuiește caractere nobile, dimpotrivă, le corupe, domnule CTP.

Refuzăm altor români un drept al omului? Dar noi, ca oameni, oare nu avem și obligații, doar drepturi? Nu avem oare obligația nescrisă de a ne închina singurului Dumnezeu care a creeat întreg universul? Nu avem datoria de a fi oameni integri, incoruptibili și plini de dragoste? Nu avem misiunea de a lăsa în urma noastră o urmă demnă de urmat pentru generațiile care ne urmează?

Nu, noi nu refuzăm altor români un drept al omului, noi suntem antidotul la otrava care curge prin venele unora ca dumneavoastră, care se amăgesc, adormindu-și conștiința că aceste lucruri sunt normale. Noi suntem ceasul deșteptător care speră să trezească o lume adormită de diavol, în nepăsare, ignoranță și comoditate. Noi suntem glasul care avertizează de căderea în prăpastie. Alegerea de a lua aminte, este cea care face diferența.

Iuda 1:18 ” în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite. „

Nicu Meister

Pulsul vieții la 39 de ani

2015-12-30 11.56.44În urmă cu 39 de ani în jurul orei 23:30, vedeam pentru prima dată lumina becurilor din maternitate, nu pot spune lumina zilei pentru că era noapte, nici lumina lunii că nu mă luase nimeni special să mă ducă la geam să văd strălucirea astrului nocturn. Cum se vede viața de la înălțimea celor 39 de trepte urcate spre veșnicie? Privesc în urmă, văd deciziile bune pe care le-am luat şi mă felicit. Îmi sar în ochi hotărârile pripite şi mă gândesc la cum ar fi fost dacă le-aş fi evitat. Probabil că viaţa îmi era mai bună, dar caracterul era încă nedefinit,  posibil să fi fost într-o poziţie mai înaltă, dar omul dinlăuntru ar fi fost pipernicit, e cu putinţă să fi fost mai chiabur, însă cu siguranţă nu atât de dependent de Dumnezeu. Aşadar, privesc toate decizile luate, ca făcând parte din planul măreţ a lui Dumnezeu care le are pe toate în control şi mă supun suveranităţii Lui. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului. Iosua 24:15

Meditație de ziua tatălui

tata blogDumnezeu iubește tații pentru că și el este tată. Astăzi de ziua tatălui, aș vrea să medităm puțin la rolul acesta încredințat nouă de Dumnezeu pentru o scurtă perioadă. Spun scurtă, pentru că influența noastră ca și tați este covârșitoare în timpul petrecut de copii sub aripa noastră protectoare în căminul familiei. După ce aceștia se căsătoresc, rolul de tată rămâne pe fond, dar iasă în evidență acela de socru și mai târziu de bunic. Să profităm așadar de vremea scurtă pe care o avem și să ne modelăm copii cum știm mai bine. Mai întâi câteva tipuri de tați din categoria AȘA NU!
Tatăl știe tot
Nu există subiect pe care acest tată să nu-l abordeze sau să nu-l cunoască. Copii recunosc această falsă atotcunoaștere și te descalifică, ignorându-ți teoriile. Atunci când admiți ca tată că nu știi, dar că ești gata să cauți răspunsul împreună cu ei, relația tată- copil se întărtește, devine mai puternică și mai adâncă. Acest tip de tată amplifică imaginea supereroilor din desene și filme, lăsând copilului un gust amar când întâlnește realitatea. Și realitatea este că omul și tatăl implicit, are slăbiciuni, lacune, este imperfect, dar se luptă pentru excelență!
Tatăl zmeu
Acest tip de tată, este spaima familiei. Dacă e zmeu îți aruncă buzduganul înainte de a ajunge acasă. Când se aude poarta sau se aude vocea pe scara blocului e semn că trebuie să fie alese bine ascunzătorile pentru că e mai bine să nu dai ochii cu un astfel de tată decât să-i sta în drum. Indiferent că e beat sau nervos pe ceva ori cineva de la serviciu, este o spaimă pentru cei din jur. Arțăgos, pus mereu pe ceartă, căutând mereu nod în papură, este tipul de tată care nu ți-l dorești prin preajmă și nici la școală pentru că ți-e rușine cu felul lui de a fi.
Tatăl iresponsabil
Cei ce nu își asumă nici o responsabilitate în creșterea copiilor. Asemenea tați privesc copilul ce crește în casă nu mai mult decât un alt număr în familia lor ce trebuie hrănit și îngrijit. El nu este responsabil cu lecțiile, nici cu ședințele de părinți nici cu vizitele la doctor, interesul pentru educarea copilului prin diferite cursuri de perfecționare, nu este punctul lui forte și nici discuțiile cu alți părinți care se plâng de vorbele lui urâte sau de acțiunile violente. Din punctul lui de vedere, copii sunt o piedică în calea dezvoltării personale și ca orice piedică trebuie dată la o parte, adică lăsați în grija nevestei că doar acesta e motivul pentru care s-a căsătorit.
Tatăl polițist
Tipul de tată care de abia așteaptă parcă, să greșească unul din copii pentru a-l disciplina. Gata oricând de amendă, cu un ochi ager la fiecare încălcare sau intenție de încălcare a regulilor familiei. Fără pic de toleranță, gata în orice clipă să scormonească tot felul de pedepse, sub stindardul trebuie să iasă om din el nu vagabond. Acest mod milităros de a educa pruncii, creează poate o disciplină de fier, dar lărgește foarte mult distanța dintre tată și copil. Copilul crescut în acest mediu, nu are curajul să vorbească tatălui despre problemele pe care le întâmpină, are o frică de respingere sau de catalogare ca slab și incompetent, se închide în sine dezvoltând un complex de inferioritate care inhibă creșterea armonioasă și dezvoltarea emoțională plenară.
Tatăl moș crăciun
Acest tip de tată încearcă să compenseze lipsa din familie, izbucnirile nervoase și ignoranța, cu tot felul de cadouri. În mintea acestui tată este o impresie greșită că darurile de orice fel pot șterge orice. Timpul petrecut alături de copii noștri nu poate fi cumpărat cu atenții. Cadourile nu sunt o monedă de schimb. Copii crescuți într-un astfel de cadru nu se vor bucura de prezența ta ca tată, ca persoană, ci vederea chipului tău va fi mereu condiționată de expesia: Ce mi-ai adus? Un răspuns negativ producând de cele mai multe ori îmbufnare și tristețe.
Tatăl absent
Nu este prezent în familie din diferite motive. Fie că alege să lucreze în altă țară pentru traiul mai bun al familiei ori serviciul îi acaparează timpul încât nu mai există vreme pentru copii. Atunci când este prezent în familie, el este acolo doar cu trupul, mintea lui fiind tot la treburile nerezolvate de la job. Sau prezența lui fizică, este de fapt absență, pentru că se cufundă în butonarea telecomenzii sau a tastelor, lumea virtuală săpând o prăpastie de netrecut între copii și tată. Dacă ești doar un musafir în familia ta nu te mira că ești tratat ca atare și nu avea așteptări irealiste de la copii tăi.

Trebuie să recunoaștem că NU suntem perfecți, dar, dorim să fim cât mai buni în acest rol. Eu cred că trebuie să ținem cont de unele aspecte pentru a avea un mandat de tată cât mai fideli originalului: Tatăl Dumnezeu!
Suntem instrumente care modelează formarea spirituală a copiilor
Copii noștri sunt un dar din partea Lui Dumnezeu și de aceea e nevoie de asumarea responsabilității în ceea ce-i privește. Cum altfel putem face asta mai bine decât prin exemplul personal?
Un studiu a scos în evidență un adevăr neștiut sau poate știut dar ignorat.
-Când tatăl e credincios Lui Dumnezeu 75% din copii îl urmează
-Când numai mama este credinciosă într-o familie doar15% o urmează
Iată că pe umerii noștri, apasă o mare responsabilitate așa cum spunea Isaia în 38:19b Tatăl face cunoscut copiilor săi credincioşia Ta. Proverbele 4:1 Ascultaţi, fiilor, învăţătura unui tată şi luaţi aminte ca să pricepeţi…
Suntem responsabili cu procurarea lucrurilor necesare familiei
Da, rolul unui tată este și acela de a se îngriji de bunăstarea familiei. Pavel spunea în 1 Timotei 5:8 Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.
Suntem catalizatorul receptivității copiilor noștri
Un tată bun este acela pe umărul căruia poți plânge și în brațele căruia găsești alinare și înțelegere. Fiul risipitor nu a fost mustrat și certat pentru risipirea averii ci a fost primit cu brațele deschise, haine noi și inel în deget. Ca și tați eficienți trebuie să fim gata să le ascultăm eșecurile și victoriile. Capacitatea copilului de a se deschide față de tată este dată de disponibilitatea acestuia de a asculta. Dacă vocabularul tău ca tată este compus din fraze nu am timp acum, sunt ocupat momentan, vino mai târziu, copilul va merge în altă parte unde găsește înțelegere, ștergându-te din lista lui de prieteni.
Suntem o soluție pentru crizele copiilor noștri
Noi suntem acolo, lângă copii noștri pentru a soluționa problemele pe care aceștia le întâmpină. Soluțiile noastre vin din Scriptură, nu conțin răzbunare, neiertare sau călcarea pe cadavre pentru a obține ceea ce se dorește. Noi suntem soluția copiilor noștri nu problema lor. Noi ca și tați trebuie să împlinim această nevoie a copiilor noștri, nevoia de dreptate, nevoia de rezolvare a conflictelor sau nevoia de ruperea din anturaje greșite. Noe a fost soluția Lui Dumnezeu pentru a-și scăpa familia de la potop. Poate că băieții lui Noe au avut rețineri cu privire la urmarea planului tatălui lor, dar l-au urmat pentru că au știut că el este soluția pentru ieșirea din criză și s-a dovedit că așa a fost.
Suntem restauratori de relații
Noi ca și tați nu suntem chemați să construim garduri ci poduri între copii noștri. În familiile cu cel puțin doi copii, apare rivalitatea și gelozia dintre frați. Dacă întreținem această rivalitate cum a făcut-o patriarhul Isaac și Rebeca, arătând preferințe pentru unul din copii, nu facem altceva decât să alimentăm starea de tensiune și să ridicăm ziduri între copii noștri ori noi suntem chemați să restaurăm, să refacem relațiile dintre frați asemenea tatălui fiului risipitor care s-a interpus între fratele mai mare și cel mai mic, dărâmând divergențele și consolidând punctele tari. 

Cât despre copii, aș vrea să las un singur verset: Proverbele 30:17 Pe ochiul care îşi bate joc de tatăl său şi nesocoteşte ascultarea de mamă îl vor scobi corbii de la pârâu şi îl vor mânca puii de vultur.

Nicu Meister

Pericolul presupunerilor (1)

large_day_and_night_36593Azi, debutăm cu un nou serial dedicat sufletelor dumneavoastră și intitulat pericolul presupunerilor. Pe parcursul celor cinci episoade vom descoperi că presupunerile pot ruina  o căsnicie din interior, fură bucuria și pacea, ne fac vunerabili în fața dușmanului, deformează imaginea de sine și pot creea așteptări irealiste.

Dacă ar fi să dăm o definiție a presupunerii, așa cum o găsim în Dex. =>Părere bazată numai pe faptele aparente, bănuială, ceea ce este admis în mod prealabil drept posibil, real, adevărat; supoziție, ipoteză, presupus, presupoziție. Presupunerile apar din dorinţa de a completa spaţii libere pe care le avem în jurul nostru: în oameni, în situaţii, sau în viitor. Tot presupunerile creează pur şi simplu poveşti imaginate, care nu sunt întotdeauna în concordanţă cu realitatea. Presupunem că mai mulţi bani ne rezolvă problemele financiare, însă mai mulţi bani ne setează aşteptările mai sus, şi avem în continuare nevoie de mai mult decât câştigăm.

Astăzi vom vorbi despre presupunerile care pot slăbi  sau chiar distruge o familie. Ca și exemplu din Scriptură vom lua modelul familiei Avram & Sara din Geneza 20:2  Avraam zicea despre Sara, nevastă-sa: „Este sora-mea!” s-a temut să spună că este nevastă-sa, ca să nu-l omoare oamenii din cetate din pricina ei. Abimelec, împăratul Gherarei, a trimis şi a luat pe Sara.10  Şi Abimelec i-a zis lui Avraam: „Ce ai văzut de ai făcut lucrul acesta?”Avraam a răspuns: „Îmi ziceam că, fără îndoială, nu-i nici o frică de Dumnezeu în ţara aceasta şi că au să mă omoare din pricina nevestei mele.

Avraam a presupus că în acea țară nu există teamă față de Dumnezeu și a acționat bazându-se pe această bănuială punându-și soția în pericol. Dacă Dumnezeu nu intervenea la vreme, Sara, partenera lui de viață era luată de un alt bărbat și astfel căsnicia lui era terminată. Și toate acestea datorită unei presupuneri. Iubiți cititori ai acestui blog, presupunerile în căsnicie sunt viruși care distrug parteneriatul dintre soț și soție din interior.

Da, putem rezolva situațiile tensionate cu socrii, părinții sau celelalte pericole din exterior, dar dacă nu descoperim la timp acest viclean dușman din interior, căminul nostru se poate surpa pe nesimțite. Bănuiala că partenerul tău te înșeală, alimentează gelozia din tine care macină familia cu întrebări chinuitoare despre unde ai fost, ce ai făcut, de ce ai zâmbit, de ce te-ai uitat acolo, slăbind astfel tot mai mult încrederea partenerului, alimentată la nesfârșit de sloganul: Fac asta din dragoste. Din nefericire această dragoste este de fapt egoism în stare pură.

Presupunerea că pe soț nu-l interesează ce face soția cu banii  sau că pe soție nu o interesează unde zăbovește soțul după servici, creează tensiuni care dacă nu sunt discutate se vor transforma în explozii nedorite în momente de criză ale cuplului.

Un cuplu aflat la apusul vieții discuta despre momentele frumoase petrecute împreună. La un moment dat soția îl întreabă pe soțul ei: Pot să-ți mărturisesc ceva? Cu un zâmbet aprobator înclină din cap, gata să asculte cu atenție ce avea de spus iubita lui soție. De fiecare dată când aduceai acasă pâinea proaspătă, aburindă, primul lucru pe care-l făceai era să-mi tai colțul și să mi-l dai mie. Am considerat asta ca o jignire, obligându-mă să mestec acea coajă tare, dar nu ți-am spus asta niciodată. Bărbatul, cu sprâncenele încruntate își ridică privirea din pământ și spuse: Când eram copil mama mea făcea același lucru cu mine spunându-mi că partea aceea a pâinii era cea mai bună. Am presupus că făcând același lucru, dându-ți ție ce-mi plăcea mie cel mai mult, e un semn de dragoste din partea mea, nici prin gând nu mi-a trecut că acest gest al meu poate fi interpretat ca o jignire. Iată că de multe ori fără să ne întrebăm soțul, soția sau copii facem anumite gesturi presupunând că sunt înălțătoare pentru ei, deseori dovedindu-se contrariul.

Alte exemple de presupuneri găunoase într-un cuplu pot fi:

-Presupunerea că aruncatul hainelor pe unde apucăm și obligația soției de a aduna după noi este firască, pentru că așa făcea și mama în familie.

-Presupunerea că ridicatul de la masă și postarea la tv sau computer, fără a mulțumi sau a ajuta la strânsul mesei este o stare normală a lucrurilor, că doar de aceea ne-am însurat!

-Presupunerea că repetarea insistentă și obositoare a sarcinilor care-i revin soțului, îl ajută pe acesta să urgenteze ce are de făcut!

-Presupunerea că bărbatul trebuie să facă bani cât mai mulți, iar soția, trebuie să-i cheltuie cât mai repede!

NU am pretenția că am epuizat acest subiect, pentru că este foarte vast, nu am lăsat decât o sămânță în acest prim episod, pentru ca pe parcursul acestei zile să măcinăm cu moara minții alte presupuneri care ne pot fi fatale în viața de familie.

Până data viitoare verificați-vă presupunerile pentru a nu deveni victimele lor. Fiți binecuvântați!

[Aceste meditații au fost rostite la Radio Vocea Evangheliei Sibiu în cadrul rubricii „Popas de suflet”.]