Pulsul vieții la 39 de ani

2015-12-30 11.56.44În urmă cu 39 de ani în jurul orei 23:30, vedeam pentru prima dată lumina becurilor din maternitate, nu pot spune lumina zilei pentru că era noapte, nici lumina lunii că nu mă luase nimeni special să mă ducă la geam să văd strălucirea astrului nocturn. Cum se vede viața de la înălțimea celor 39 de trepte urcate spre veșnicie? Privesc în urmă, văd deciziile bune pe care le-am luat şi mă felicit. Îmi sar în ochi hotărârile pripite şi mă gândesc la cum ar fi fost dacă le-aş fi evitat. Probabil că viaţa îmi era mai bună, dar caracterul era încă nedefinit,  posibil să fi fost într-o poziţie mai înaltă, dar omul dinlăuntru ar fi fost pipernicit, e cu putinţă să fi fost mai chiabur, însă cu siguranţă nu atât de dependent de Dumnezeu. Aşadar, privesc toate decizile luate, ca făcând parte din planul măreţ a lui Dumnezeu care le are pe toate în control şi mă supun suveranităţii Lui. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului. Iosua 24:15

Mulțumesc oamenilor care au văzut ceva în mine

Investiția în oameni este cea mai mare avere. Aș vrea să aduc un cuvânt de recunoștință oamenilor cu impact din viața mea. Oameni care au văzut ceva în mine și m-au încurajat ca acel ceva să iasă la suprafață și să vadă lumina realității. Au fost oameni care au dat aripi viselor mele și m-au ajutat să ajung acolo unde nu credeam că pot ajunge vreodată.

Mulțumesc părinților mei și iubitei mele soții, bunica Margareta, Nelu Dobrin, Victoria Vasile, Doina Jalea, Vasile Holerga, Marcel Rățoiu, Sabina Cioflec, Magda Peter, Neluțu Scheau, Neluțu Hurgoiu, Maria S., Anca David, Nelu Brie, Eugen Jugaru, John Tipei, Vasile Barac, Cristi Talpă, Caius și Cristina Giurgiu, Ionuț Chiriță, Magda Iuga, Bianca Văcariu … (lista este în lucru)

Conștient sau inconștient, v-ați lăsat amprenta în mine. Mă rog, ca Cel care v-a modelat așa de minunat, să vă răsplătească și să vă poarte mereu în carul Său, din biruință în biruință. Fiți binecuvîntați cu multă pasiune și putere de influență, cu multă viață plină entuziasm și bucurie în fiecare zi pe care o trăiți.

Ştiaţi că Florin Ianovici este pastor în Toflea?

Imagine

Florin Ianovici povesteşte într-una din predicile sale:

„Poate ca nu stiti ca eu sunt pastor si la Toflea. Dar, cum am ajuns eu pastor la Toflea nu v-am povestit. Eu sunt singurul pastor care a fost ales intr-o biserica foarte mare fara sa fie prezent. Nici eu n-am avut nici o optiune in privinta asta, daca sunt de acord sau nu.

Biserica din Toflea n-are democratie: “Frate, te-am ales. Nici sa nu-ti treaca prin cap ca nu vei fi pastorul nostru.”
“Am inteles.”Dar le-am zis, “Ce anume va facut pe voi sa faceti alegerea asta, dincolo de toate?”

Si mi-au povestit un moment cand pentru ei era important. Eram in biserica din Toflea, foarte dezamagit de un anumit aspect pe care-l are Bucurestiul. De exemplu, in Bucuresti daca mori si mori la o varsta inaintata si exista o inmormantare, abia daca vin 2 sau 3 oameni. Si asta este un lucru extrem de gresit. Extrem de gresit, daca pot sa ma exprim asa. Si cand am vazut ca atat de putini oameni vin sa cinsteasca memoria unui om care a trait pentru Dumnezeu, ca sunt asa de putini oameni care sa vina si sa spuna: M-am bucurat de viata lui. E un lucru trist in Bucuresti, in acea insingurare, in acel anonimat in care te pierzi. Foarte putini oameni mai fac lucrul asta. Si atunci le-am spus, “Las cu limba de moarte, sa nu ma ingropati in Bucuresti, sa ma ingropati in Toflea, pentru ca aici, voi o sa plangeti sincer si cand o sa ma inmormantati, o sa ma inmormanttai cum trebuie.

Si atunci s-a facut tacere in adunare ca ei au simtit lucrul asta ca ceva care i-a legat de mine. Si in aceasta seara, vreau sa va spun iubitii Domnului despre acest imens dar al prieteniei. N-am fost si nu suntem singuri. Dumnezeu ne-a cules din tarana acestui pamant si ne-a adus sa fim o familie sfanta. Si sarbatoarea nasterii Domnului este familia care sta in sarbatoare. Noi ne avem unii pe altii. Sfintii se au unii pe altii. Copiii lui Dumnezeu se au unii pe altii. Ne avem unii pe altii. Laudat si binecuvantat sa fie El.”

Rodiagnusdei.wordpress.com

De la manele la Hristos – Daniel Dinescu

În emisiunea Inima Închinării de pe Alfa & Omega TV, Miky Stancu ne face cunoştinţă cu Daniel Dinescu, o fostă stea a manelelor, care străluceşte acum în galaxia sfinţilor, pentru Hristos. Audiţie cu folos!

Promo-ul emisiunii este fără sunet… Aşteptaţi în tăcere!

Mut de uimire…

Aţi auzit vreodată un grup de surdo-muţi cântând? Ei bine, dacă nu, aveţi ocazia acum, să-i vedeţi într-un clip emoţionant lăudând pe Dumnezeu cu o piesă cunoscută şi interpretată în felurite moduri,  cântată de diferite grupuri dar puţine dintre ele te emoţionează în acest fel. Clipul este filmat în biserica penticostală Betel din cartierul bucureştean Crângaşi, păstorită de Florin Ianovici. Vizionare cu impact!

 „Atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cânta de bucurie; căci în pustie vor ţîşni ape, şi în pustietate pîraie…” Isaia 35:6 

Esenţă de rrom

Vineri  12 noiembrie a.c. am petrecut o seară de rugăciune prelungită în Slobozia Bradului, o comună din judeţul Vrancea situată la 10 km. de Râmnicu Sărat şi la 30 km. de Focşani.

Am aflat de pe Wikipedia că  aici au avut domenii întinse fanarioți precum Soutzo, Bogdan, Goleanu etc. Și cum pământurile trebuiau trudite, iar forța de muncă era restrânsă, au ajuns să se stabilească aici în primul rând locuitorii de etnie rromă. Soarta acestora s-a schimbat în bine în urma hotărârii luate de de către Constantin Mavrocordat care, la 5 august 1746, a abolit robia, făcându-se apel la principiile moralei creștine care erau incompatibile cu instituția șerbiei.

Toponimia locului este astfel strâns legată de acest moment istoric: robii țigani, adunați sub un brad înalt din prejma bisericii au primit vestea dezrobirii lor și de aici, numele localității de Slobozia Bradului (slobozire = eliberare).

Ei bine am rămas impresionat de istoria acestui loc şi ardeam de nerăbdare să ajung acolo. Nu mică mi-a fost mirarea când la sosirea noastră acolo, biserica era arhiplină şi multă lume era nevoită să stea afară, pentru că cele 400 de locuri din interior erau ocupate.

Intrarea noastră s-a făcut pe muzica mult apreciată a fratelui Vervelas. Trebuie să recunosc, entuziasmul lor este molipsitor. Este ciudat cum starea bisericii te influenţează în timpul predicii. Într-un fel curge predica atunci când ai înainte un auditoriu fervent şi înfocat care-ţi susţine mesajul cu Aleluia şi Slavă Domnului şi altfel vorbeşti înaintea unei mulţimi cu ochii pe ceas şi cu faţa plictisită. Am ştiut aceste lucruri teoretic, acum am avut ocazia să le experimentez personal.

Probabil mulţi care vor citi această postare au deja o imagine formată şi deformată despre comunitatea fraţilor rromi. Ei bine, în ciuda celor trâmbiţate prin masmedia despre imaginea României murdărite de ţigani, trebuie să ştim cu toţii că şi fraţii noştrii rromi îl slujesc cu ardoare pe Dumnezeu şi au parte de convertiri autentice. Experienţele povestite de ei şi de alţii, dovedesc virtuţile dobândite în urma naşterii din nou şi provocările care le-au fost făcute şi care, din păcate, ar face de ruşine mulţi aşa zişi creştini români.

Vă propun să aruncăm mentalitatea formată din poveşti orale despre fraţii rromi şi să ne construim una nou nouţă pe baza unei experienţe personale, dobândită în urma vizitelor în comunităţile lor şi a discuţiilor sincere cu ei.

Primul meu rod este un frate ţigan care s-a convertit în timpul liceului în urma întâlnirilor de rugăciune pe care le iniţiam în pauze. Este un bărbat de care nu-mi este ruşine şi pe care fraţii români din biserica unde este membru îl apreciază şi îl oferă ca exemplu pozitiv în toate circumstanţele.

Un rrom convertit ştie să suporte paguba, îşi ştie controla nervii şi impulsurile fireşti, ştie că răzbunarea este a Domnului, (chiar dacă cei din neamul lui socotesc altfel), este ospitalier şi dotat cu mult bun simţ şi în ciuda talentelor native de cântăreţ iscusit, recunoaşte în smerenie că toată slava este a Domnului…

Ziua mea – Ziua familiei

Ziua de 15 mai a fost declarată de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite ca fiind Ziua Internaţională a Familiei, prin Rezoluţia 47/237 din 20 septembrie 1993. La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, ziua de 15 mai a devenit oficial, Ziua Familiei Române.

Această zi ar trebui să reprezinte pentru noi toţi o ocazie de sărbătoare, de linişte şi pace în cadrul fiecărei familii. Sărbătorirea acestei zile are o mare importanţă pentru comunitatea internaţională, care acordă sprijin în mod constant şi contribuie la îmbunătăţirea cadrului legislativ şi social în vederea creşterii rolului familiei în viaţa socială.

Astăzi împlinesc 33 de ani. Am 7 ani de căsnicie, 2 copii scumpi şi o soţie pe care  aş realege-o zilnic din miliardele de femei de pe planetă, pentru a-mi fi alături.

Privesc în urmă, văd deciziile bune pe care le-am luat şi mă felicit. Îmi sar în ochi hotărârile pripite şi mă gândesc la cum ar fi fost dacă le-aş fi evitat. Probabil că viaţa îmi era mai bună, dar caracterul era încă nedefinit,  posibil să fi fost într-o poziţie mai înaltă, dar omul dinlăuntru ar fi fost pipernicit, e cu putinţă să fi fost mai chiabur, însă cu siguranţă nu atât de dependent de Dumnezeu. Aşadar, privesc toate decizile luate, ca făcând parte din planul măreţ a lui Dumnezeu care le are pe toate în control şi mă supun suveranităţii Lui.

Dorinţe de viitor? Îmi mai doresc dacă va îngădui Dumnezeu, copii. Aş vrea să lucrez full time pentru lărgirea Împărăţiei şi să nu-mi mai consum neuronii agitându-mă să-i crească investiţia „faraonului”. Îmi doresc să petrec mai mult timp cu familia şi să ducem împreună evanghelia în cât mai multe sate româneşti.

Acesta este pulsul vieţii mele la 33 de ani!

Nicu Meister