Cum să reuşeşti acolo unde alţii eşuează [05]

Iată-ne ajunși la începutul toamnei, moment în care atingem şi ultima medidaţie a ciclului intitulat cum să reuşeşti acolo unde alţii eşuează. Dacă am început prin a spune că e nevoie de o diferenţă de principii, apoi diferenţa de perspectivă, continuând cu diferenţa de  reacţie în perioadele de criză şi diferenţa de strategie în soluţionarea problemelor, acum la finişul acestui voiaj prin Scriptură vorbim despre necesitatea diferenţei de viziune pentru a izbuti acolo unde alţii falimentează.

Diferenţă de viziune

O viziune nu este altceva decât un vis atât de clar, atât de viu, încât nimeni şi nimic nu poate sta în calea realizării lui.Vizionarul este acela care vede acolo unde este încă întuneric. În cele ce urmează vom cerceta viziunea uriaşului Goliat şi viziunea viitorului rege, David

În viziunea lui Goliat, David nu era pe măsura puterii lui

            1 Samuel 17:42-44  Filisteanul s-a uitat, şi când a zărit pe David, a râs de el, căci nu vedea în el decât un copil, cu păr bălai şi cu faţa frumoasă.Filisteanul i-a zis lui David: Ce! Sunt cîine, de vii la mine cu toiege?” Şi, după ce l-a blestemat pe dumnezeii lui,a adăogat: „Vino la mine, şi-ţi voi da carnea ta păsărilor cerului şi fiarelor câmpului.” Goliat şi-a subestimat duşmanul. El a judecat după ceea ce a văzut şi pe bună dreptate, ce pericol să vezi într-un copil cu păr bălai şi faţa frumoasă. În viziunea lui Goliat, tinerelul David era un element de batjocură trimis de israeliţi mai mult să-l irite şi să-l insulte.Viziunea lui era limitată, nu reuşea să vadă dincolo de aparenţe. Băieţelul acesta nu avea cum să fie letal, era imposibil, nu avea nici armamentul strict necesar pentru o luptă de asemenea dimensiuni, luptă care putea schimba cursul unei naţiuni. Asemeni acestui uriaş gândesc mulţi astăzi, subestimându-şi duşmanul. Cel mai mare duşman al nostu, Satan este multumit cu o astfel de viziune în ceea ce-l priveşte, pentru că victoria lui este asigurată. Dacă ne privim vrăjmaşul realist şi echidistant, îl vom trata ca atare şi lupta va fi pe măsură, şansele victoriei fiind de partea noastră, dar dacă neglijăm acest duşman considerând că nu merită interesul nostru, vom avea surpriza lui Goliat, fiind trântiţi la pământ şi decapitaţi. Duşmanii noştrii nu sunt din această lume, nu este partenerul de viaţă, vecinul bârfitor, colegul enervant, şeful, guvernul sau preşedintele. Nu, lupta noastră o descrie Pavel aşa de bine în  Efeseni 6:12 => Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care Sunt în locurile cereşti.

Trecem acum la cel de-al doilea personaj cu viziune din textul nostru, David.

Vizionarul David vedea deja biruinţa pe care i-o dă Dumnezeu

1 Samuel 17:45  David a zis Filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel pe care ai ocărît-o.Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî, şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberii Filstenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu.

            David ne învaţă importanţa viziunii în viaţa creştinilor. El ne demonstrează cum poţi avea o viziune luminoasă în situaţii întunecate. Capacitatea de a vedea luminiţa de la capătul tunelului, curcubeul înaintea furtunii sau izbăvirea miraculoasă în ciuda imposibilităţilor prezente, este o însuşire pe care o au numai cei care trăiesc zilnic o viaţă dependentă de Dumnezeu.

            Noe a avut viziunea unei corăbii când nu ploase niciodată pe pământ. Dumnezeu i-a dat această viziune a salvării familiei lui şi a speciilor animale ale pământului. A primit această viziune, a comunicat-o familiei şi apoi a trecut la acţiune. La fel a făcut şi David, eroul meditaţiei de astăzi. El nu şi-a declarat viziunea şi apoi a mers să se ascundă. O, nu, el a acţionat transformând viziunea în realitate. Dacă visul rămâne doar la stadiul de vis vom fi doar nişte visători cu ochii deschişi luaţi în râs de unul şi de altul, dar când părăsim această etapă şi acţionăm luptându-ne ca viziunea să prindă contur transformându-se în realitate, atunci vom reuşi acolo unde alţii au eşuat. Şi poate că falimentul altora a fost tocmai datorită blocării acestui proces la faza de vis. Dar noi nu ne dorim să fim doar nişte visători ci vrem să dăm viaţă viselor noastre, vise născute din umblarea noastră cu Dumnezeu. Încheiem aici ciclul de meditaţii cum să reuşeşti acolo unde alţii eşuează amintindu-vă că pentru succes e nevoie de diferenţă de principii, diferenţă de perspectivă, diferenţa de  reacţie în perioadele de criză, diferenţa de strategie în soluţionarea problemelor şi de diferenţă de viziune. Fiţi binecuvântaţi

[Aceste meditații au fost rostite la Radio Vocea Evangheliei Sibiu în cadrul rubricii „Popas de suflet”.]

Cum să reuşeşti acolo unde alţii eşuează [04]

Din ciclul de meditaţii cum să reuşeşti acolo unde alţii eşuează, continuăm astăzi cu meditaţia referitoare la diferenţa de strategie în soluţionarea  problemelor. Vom trece în revistă 3 strategii pe care le avem în textul nostru care se găseşte în 1 Samuel 17 din relatarea luptei dintre David şi Goliat:

-Lipsa de strategie a lui Saul

-Strategia filistenilor de a se folosi de avantajul uriaşului Goliat

-Strategia lui David a fost de a motiva poporul şi a elimina temerile

            În textul din 1 Samuel 17:11 descoperim lipsa de strategie a lui Saul:  Saul şi tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale Filisteanului, şi s-au înspăimântat şi au fost cuprinşi de o mare frică. Saul a fost luat prin surpindere aşa de tare încât cuprins de frică a rămas fără strategie în faţa duşmanului. Chiar dacă mai târziu şi-a pus fica şi averea la dispoziţia celui care se confruntă cu Goliat, aceasta nu o putem numi strategie ci mai degrabă ieşire pe uşa din dos a verticalităţii de care trebuia să dea dovadă ca şi rege. Lipsa de strategie este definitorie pentru cei care nu se gândesc din timp la problemele care vor apare. Dacă nu avem un set de principii bine conturate, atunci când situaţile grele din viaţă năvălesc peste noi, vom fi purtaţi în toate părţile pierzându-ne identitatea de copii ai lui Dumnezeu. Pavel spune în Coloseni 2:6  Astfel, deci, după cum aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El, întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care v-au fost date, şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu. Deci în războiul pe care-l avem de dus cu vrăşmaşul nostru diavolul trebuie să ne facem o strategie. Solomon recomandă în Proverbe 20:18  Planurile se pun la cale prin sfat! Fă războiul cu chibzuinţă. A te aştepta să ieşi învingător în ispitele pe care le ai, fără să pui la punct nici o strategie este o naivitate. Dacă ştii că eşti slab într-un anumit domeniu şi ai căzut de multe ori în acel loc, a merge mai departe fără a te opri, a analiza situaţia şi a planifica contramăsuri înseamnă că te pregăteşti pentru eşec.

Strategia filistenilor a fost aceea de a se folosi de avantajul uriaşului Goliat

Ei le-au propus israeliţilor să nu lupte toată oştirea ci doar 2 oameni. Ei şi-au motivat această strategie cu argumentul cruţării oştirii. De ce să moară sute de oameni când poate murii doar unul, iar ceilalţi vor fi robii celor care câştigă duelul. A te folosii de atuurile pe care le ai poate fi o strategie bună. Asta înseamnă că trebuie să te cunoşti foarte bine pe tine însuţi, trebuie să-ţi cunoşti punctele tari şi părţile slabe. Învaţă să foloseşti greşelile în avantajul tău. Din păcate pentru mulţi recidiva a ajuns obişnuinţă. Dar, putem folosi propriile noastre falimente ca şi o trambulină pentru a fi proiectaţi spre reuşită.

Strategia lui David a fost de a motiva poporul şi a elimina temerile

1 Samuel 17:32  David i-a zis lui Saul: „Nimeni să nu-şi piardă nădejdea din pricina Filisteanului acestuia!”

1 Samuel 17:46  Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî, şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberii Filstenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu. David ştia că poporul are nevoie de încurajare şi tocmai de aceea îl motivează, îndreptându-le privirile către Dumnezeu. Pe filele Bibliei găsim lideri puşi de Dumnezeu înaintea poporului, care în vremuri de disperare şi descurajare profundă, ridică inima oamenilor întărindu-le nădejdea şi punându-le în suflet speranţa unor noi începuturi. Strategia folosită diferă de la o situaţie la alta, dar linia directoare este aceasta, foloseşte acea strategie care duce la dizolvarea problemelor pe care le ai.

            Pe vremea lui Isus ucenicii au încercat să scoată demoni folosind o strategie greşită. Isus lămureşte cauza neputinţei lor, arătându-le o strategie diferită: Marcu 9:28  Când a intrat Isus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat deoparte: „Noi de ce n-am putut să scoatem duhul acesta?” Acest soi de draci le-a zis El „nu poate ieşi decât prin rugăciune şi post.” Strategiile greşite nu aduc rezultatele scontate.

            În finalul acestei intervenţii  doresc să facem o scurtă recapitulare a celor spuse, aducându-vă aminte că am vorbit  în cadrul ciclului de meditaţii cum să reuşeşti acolo unde alţii eşuează despre diferenţa de principii, diferenţa de perspectivă, diferenţa de  reacţie în perioadele de criză şi diferenţa de strategie în soluţionarea problemelor. Fiţi binecuvântaţi

[Aceste meditații au fost rostite la Radio Vocea Evangheliei Sibiu în cadrul rubricii „Popas de suflet”.]

Cum să reuşeşti acolo unde alţii eşuează [2]

În prima filă a serialului Cum să reuşeşti acolo unde alţii eşuează, am dat şi primul răspuns : prin diferenta de principii. Am văzut principiul lui Saul conform căruia dacă  eşti bine dotat reuşita este asigurată şi am văzut principiul lui David definit de sintagma:  încrederea în Dumnezeu aduce biruinţa. Astăzi vom vedea din Biblie că putem reuşi acolo unde alţii falimentează dacă avem o perspectivă diferită.

Diferență de perspectivă

Pentru a ilustra mai bine diferenţa de perspectivă voi spune o scurtă istorioară. Se spune că, în vechime, a existat un sat în care toţi oamenii erau orbi. Într-o zi, umblând pe drum, şase oameni din acest sat au întâlnit un alt om ce călărea un elefant. Cei şase, care auziseră despre elefanţi, dar nu fuseseră niciodată aproape de unul, au cerut călătorului să le permită să atingă impresionantul animal. Îşi doreau să se întoarcă înapoi în satul lor şi să le spună şi celorlalţi săteni cum arată un elefant. Călătorul a fost de acord. Şi aşa, i-a ‘călăuzit’ pe fiecare din cei şase bărbaţi în părţi diferite ale corpului elefantului. Toţi cei şase orbi, au atins şi pipăit elefantul, până când au fost siguri că ştiu cum arată. Cu multă nerăbdare, s-au întors spre casă, pentru a-şi povesti experienţa avută. Toţi sătenii s-au adunat în jurul lor ca să audă despre elefant. Primul, care a simţit animalul din lateral a spus: “Un elefant este asemenea unuizid mare şi gros.”“Nici vorbă” a spus al doilea, care simţise trompa elefantului. “Mai degrabă este lung, rotund, moale.” Cel de-al treilea, care simţise urechea a intrat şi el în discuţie: “Nu e deloc aşa”, a spus el, “este asemenea unei frunze gigantice, moale şi care se mişcă atunci când o atingi.” “Nu sunt de acord”, a spus al patrulea, care atinsese coada. “Vă spun eu că elefantul este asemenea unui şarpe gigantic.” Cel de-al cincilea a strigat şi el contrar la tot ce se spusese până atunci. El atinsese unul dintre picioarele elefantului şi a concluzionat: “Elefantul este rotund, asemenea unui copac.” Cel de-al şaselea, care fusese lăsat să călărească pe spatele elefantului a început şi el să protesteze: “Nici unul nu sunteţi în stare să descrieţi cum trebuie un elefant? Este foarte clar, el este asemenea unui munte mişcător!” 6 oameni 6 perspective şi nici una nu prezintă realitatea unitară.

Revenind la textul nostru din Scriptură despre lupta dintre David şi Goliat sesizăm următoarea diferenţă de perspectivă:

1.Perspectiva lui Saul: Experienţa şi vârsta aduc reuşita

1 Samuel 17:33  Saul i-a zis lui David: „Nu poţi să te duci să te baţi cu Filisteanul acesta, căci tu eşti un copil, şi el este un om războinic din tinereţea lui.” Unghiul din care privea Saul biruinţa în luptă, era strict legat de experienţa şi vârsta luptătorului. În viziunea lui nu aveai cum să-l biruieşti pe marele Goliat  dacă erai prea tânăr. Desconsiderarea tinerilor, din păcate este şi astăzi un handicap pe care îl au mulţi dintre contemporanii noştrii. Tu nu poţi, eşti prea tânăr, nu ai destulă experienţă, eşti necopt, sunt doar câteva dintre săbiile care retează aripile  tinerilor noştrii. Oare Iosif, Daniel, Timotei şi alţi tineri ai Scripturilor nu s-au luptat şi ei cu astfel de prejudecăţi venite din partea veteranilor vremii? Cu siguranţă da, pentru că această perspectivă este prezentă încă de la începuturi şi ea continuă să facă ravagii şi în zilele noastre. Scepticismul cu care sunt priviţi azi tinerii este în mare parte întemeiat, dar sprijinul pe care trebuie să-l dăm tinerilor noştrii trebuie să fie necondiţionat. Solomon afirmă în Proverbe 20:29  Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrânilor sunt perii albi. Împletirea acestor două elemente: tăria tinerilor şi înţelepciunea bătrânilor duc la biruinţă.

2.Perspectiva lui David: Cu D-zeu de partea mea reuşita este asigurată

1 Samuel 17:37  David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din ghiara leului, şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mâna acestui Filistean.” Perspectiva lui David este total opusă de cea a lui Saul. El nu-şi bazează reuşita pe puterea lui fizică, nici pe destoinicia lui ca şi războinic şi nici măcar pe echipamentul sau armele pe care le posedă, el priveşte dincolo de lipsurile pe care oamenii le văd în el la intervenţia miraculoasă a parteneriatului dintre El şi Dumnezeu. Apostolul Pavel scoate în evidenţă acest parteneriat în 1 Corinteni 3:9 Căci noi Suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Eu şi cu Dumnezeu formăm majoritatea, spunea Martin Luther subliniind atît de bine avantajul pe care-l avem dacă Dumnezeu este partenerul nostru.

Acum, la final de popas, vă provoc la trăirea unei zile cu o perpectivă diferită în toate acţiunile pe care le întreprindeţi astăzi. Dacă perspectiva colegilor de servici sau de clasă este răzbunarea, alege iertarea, dacă este mita, alege corectitudinea, dacă este promovată minciuna alege adevărul, dacă promiscuitatea este înălţată la rang de cinste, alege trăirea în puritate şi fidelitate. Doar aşa, având o perspectivă diferită vom reuşii acolo unde alţii eşuează. Fiţi binecuvântaţi!

[Aceste meditații au fost rostite la Radio Vocea Evangheliei Sibiu în cadrul rubricii „Popas de suflet”.]

 

Forme de relief ale sufletului (5)

Bun găsit iubiți cititori la explorarea ultimei forme de relief a sufletului. Astăzi vom poposi pe munte, unde vom medita la această formă de relief a sufletului nostru. Muntele este o formă de relief care este o ridicătură a scoarţei pământului care se extinde deasupra terenului limitrof pe o suprafaţă limitată, fiind mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă şi depăşind înălţimea de 800.

În viața noastră muntele poate lua forma unui LOC AL DESCOPERIRII => [Exod 19:20] Domnul S-a coborât pe muntele Sinai, şi anume pe vârful muntelui. Domnul a chemat pe Moise pe vârful muntelui.[Matei 17:1]  După şase zile, Isus a luat cu El pe Petru, Iacov şi Ioan, fratele lui şi i-a dus la o parte pe un munte înalt. El S-a schimbat la faţă înaintea lor; faţa Lui a strălucit ca soarele, şi hainele I s-au făcut albe ca lumina.

Dumnezeu i se descoperă lui Moise pe munte folosindu-se de un rug aprins. Tot aici pe munte Dumnezeu îi dă viziunea  cortului întâlnirii și tablelele legii vorbindu-i gură către gură subliniindu-i fiecare detaliu din ceea ce avea să fie codul juridic al națiunii Israel. Dumnezeu se descoperă pe munte, în locul depărtat de mulţime, în locul unde-ţi vezi nimicnicia în comparaţie cu slava Sa. Schimbarea la față a Domnului Isus în prezența celor 3 ucenici a avut loc tot pe munte și acest lucru ne arată că muntele este locul în care Dumnezeu alege să ni se descopere. Muntele este acea stare spirituală la carea ajungem prin purificare, rugăciune și post, lăsând în urma noastră zgomotele lumii și inspirând aerul rarefiat al prezenței divine. Dumnezeu alege să ni se descopere pe munte doar atunci când ne descălțăm de preconcepțile noastre, de mentalitățile pe care ni le-am format de-a lungul timpului și de eu-l nostru cel de toate zilele. Intrând așa în prezența Creatorului,vom avea parte de experiențe care ne vor modela și ne vor oferi mai multă profunzime.

Muntele mai poate fi și LOCUL ÎNVĂŢĂTURII => [Isaia 2:3]  Popoarele se vor duce cu grămada la el, şi vor zice: “Veniţi, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne înveţe căile Lui, şi să umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvântul Domnului.=>[Matei 5:1]  Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte, şi după ce a şezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El. Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe

Timpul pe care Isus l-a petrecut pe pământ a fost utilizat pentru vindecare și învățătură. Și-a învățat ucenicii și a învățat noroadele, învățătura ocupând un spațiu important și unul din scopurile venirii sale pe pământ. Pentru a fi lucrători rodnici în slujba regelui nostru e nevoie de timp petrecut în aprofundarea Scripturilor. A nu știi să mânuim arma pe care Dumnezeu ne-a încredințat-o, cuvântul său relevat prin Biblie, înseamnă a ne răni singuri și a ne văduvi de experiența câștigării sufletelor pentru împărăția Lui Dumnezeu. Cum ne cunoaștem drepturile, îndatoririle și bogăția spirituală lăsată de Tatăl nostru dacă nu stăpânim cele 2 testamente pe care El ni le-a lăsat? Biblia trebuie citită, studiată, memorată și însușită pentru a avea sorț de izbândă în lupta cu forțele întunericului.

Pentru Isus muntele a fost LOCUL UMPLERII => [Matei 14:23]  După ce a dat drumul noroadelor, S-a suit pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înoptase, şi El era singur acolo. Golit de toată puterea în timpul zilei, datorită lucrării istovitoare pe care o făcea, Isus mergea regulat pe munte pentru a se umple de putere prin rugăciune. Una din caracteristicile distinctive şi semnificative ale lui Hristos era de a Se ruga, des şi eficient. Dumnezeu ne încarcă de putere spirituală în momentele când stăm cu El singuri în cămăruţă. Momentele de stăruință cu biserica, părtăşia în grupuri mici sau chiar închinarea cu toată familia, nu descătuşează puterea divină dacă nu petrecem timp în solitudine pe muntele întâlnirii cu Dumnezeu. Nu avem nevoie doar de putere, sunt momente când nădejdea că se mai poate face ceva, se scurge în mod inexplicit din noi și atunci prin momentele noastre de părtășie bunul Dumnezeu ne umple din nou rezervorul speranțelor noastre. Credința, dragostea, curajul nostru s-au entuziasmul, ni se termină așa de repede, nimeni nu poate realimenta aceste nevoi ale noastre decât Dumnezeu în timpul nostru de părtășie personală cu El. Dacă Hristos a avut nevoie de acest timp de umplere cu atât mai mult noi suntem dependenți de acest proces vital al sufletelor noastre.

Tot muntele mai este și LOCUL ISPITIRII => [Matei 4:8/9]  Diavolul L-a dus apoi pe un munte foarte înalt, I-a arătat toate împărăţiile lumii şi strălucirea lor, şi i-a zis: “Toate aceste lucruri ţi le voi da ţie, dacă Te vei arunca cu faţa la pământ şi Te vei închina mie.” Atunci când creşti duhovniceşte şi ajungi tot mai sus şi mai aproape de Dumnezeu, pe vârful muntelui de intimitate cu Dumnezeu, satan vede toate aceste lupte, forţări ale tale şi apare şi el cu oferte variate. Suntem în cunoştinţă de titani spirituali care au căzut pradă ispitelor, în păcate carnale sau în laţul lăcomiei. Ispitele nu scad în intensitate cu cât ne apropiem mai mult de Dumnezeu, dimpotrivă ele se intensifică și se înmulțesc pe măsură ce creștem în maturitate și în omul dinlăuntru.

Iată-ne ajunși la finalul acestui ciclu de meditații. Doresc tuturor cititorilor, conștiența că fiecare dintre noi are văile , câmpiile, dealurile și peșterile sale, dar și munții săi și că Dumnezeu vrea ca în toate aceste forme de relief ale trăirilor noastre El să fie arătat și promovat. Un glas strigă: “Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile în vâlcele! Isaia 40:3-4. Vă doresc o umblare zilnică alături de Dumnezeu prin văile, câmpiile, dealurile, peșterile și munții voștri.

[Aceste meditații au fost rostite la Radio Vocea Evangheliei Sibiu în cadrul rubricii „Popas de suflet”.]

Mă iubești tu mai mult decât ceilalți?

O piesă nou nouță interpretată de Teofil Palincas, Ionut Craciun și George Ciurdas, care ne îndeamnă la introspecție. 

Istoricul versurilor

În urma cu zeci de ani, un baietel de 7 ani pe nume Mihai Wurmbrand, se juca în apropiere de părinții lui într-un parc din București. La un moment dat, baiețelul a vazut pe o bancă, un om cu Biblia în mână, iar băiețelul a început să-i povestească ce știa el despre Dumnezeu, la vârsta aceea. Străinul de pe bancă era Costache Ioanid și l-a primit pe Hristos în inima lui chiar în ceasul acela, devenind ulterior, unul dintre cei mai cunoscuți poeți creștini.
Costache Ioanid a scris printre altele și poezia ”MA IUBEȘTI”, versuri care în interpretarea celor trei soliști creștini atinge corzile sensibile ale inimii. Audiție plăcută!

Mă iubești tu mai mult decât ceilalți

Mă iubești ca un frate ceresc

Mă iubești tu ca rob din iubire

Eu așa, Eu așa te iubesc! x2

Mă iubești tu mai mult decât ceilalți

Mai presus de-orice gând pământesc

Mai presus de-orice dragoste-a firii

Eu așa, Eu așa te iubesc! x2

 

Mă iubești tu când sunt lângă tine

Dar și-atunci când te simți părăsit

Mă iubești și-ntre flori și-ntre suliți

Eu așa, eu așa te-am iubit! x2

 

Mă iubești tu mai mult decât ceilalți

Decât cei ce arar Mă-nsoțesc

Mă iubești tu privind veșnicia

Eu așa, Eu așa te iubesc! x2

 

Mă iubești tu când sunt lângă tine

Dar și-n ceasul amar și umbrit

Mă iubești și-ntre flori și-ntre suliți

Eu așa, eu așa te-am iubit! x2

Mă iubești tu când sunt lângă tine

Dar și-n ceasul amar și umbrit

Mă iubești tu când ceru-i departe

Eu așa, Eu așa te-am iubit! x2

 

Simți că-n lume străine ți-s toate?

Simți că-n Mine ți-e totu-mplinit?

Mă iubești tu mai mult ca pe tine?

Eu așa, Eu așa te-am iubit. 

Forme de relief ale sufletului (1)

Cu ajutorul lui Dumnezeu, debutăm cu o nouă serie de meditații intitulată: Forme de relief ale sufletului. Motoul acestei serii este din cartea profetului Isaia 40:3-4  Un glas strigă: “Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile în vâlcele! Conform dicționarului explicativ al limbii române „forma de relief reprezintă neregularitatea suprafeţei pământului, fiind rezultatul interacţiunii agenţilor geografici interni şi externi.”

Sufletul nostru se aseamănă cu suprafaţa pământului. Avem în viaţa noastră şi văi şi munţi şi dealuri și câmpii, depinde de starea în care suntem sau de dificultăţile cu care ne confruntăm. Vom vedea în cele ce urmează că interiorul nostru poate lua diferite forme și pot fi multe stări pe care le recunoaștem ori le identificăm în trecutul sau prezentul nostru.

Astăzi vom poposi în vale. Valea este o formă de relief, îngustă şi alungită, cu panta în descreştere în aval, creată prin acţiunea apelor curgătoare. Astăzi vom vedea că valea, în viața credinciosului, poate fi locul testării, locul căderii, locul tulburării sau al suferințelor, dar Dumnezeu ne vorbește și în vale.

Valea poate fi LOCUL TESTĂRII =>[ Daniel 3:1]  Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip din aur, înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi. L-a ridicat în valea Dura, în ţinutul Babilonului. Trei tineri din Israel au fost supuși testului vieții lor în valea Dura. Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost puși să aleagă între Dumnezeu și un chip de aur. Acest test urma să le schimbe radical viața, producând furtună în tot Babilonul, până la temutul Nebucadnețar. Testul acesta urma să-i coste însăși viața lor dacă Dumnezeu nu intervenea și chiar și așa hotărârea lor de a nu-l trăda pe Iehova era de nestrămutat: Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului din aur pe care l-ai înălţat! Ce facem noi atunci cînd Dumnezeu hotărăște că a venit vremea testării în valea acestei lumi? Îi rămânem credincioși pînă la capăt sau ne lepădăm ca Petru odinioară?

Dar valea mai poate fi LOCUL CĂDERII =>[Geneza 14:10]  Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat-o la fugă, şi au căzut în ele; Când cazi neputincios şi lipsit de putere sau răpus de vrăşmaş, ajungi aici în vale.

Durerea căderii şi imaginea trecutului eşuat îţi zdrenţuieşte simţurile. Da, valea poate fi locul căderii datorită neatenției și nevegherii, datorită alergării nebune după câștig, pierdem din vedere adevăratele valori, ne împiedicăm și cădem aducându-ne din nou aminte care ar trebui să ne fie valorile și prioritățile vieții.

Dumnezeu ne modelează în vale, pentru că acolo e singurul loc unde stăm față în față cu neputințele și incapacitățile noastre. Acolo realizăm că noi suntem mici și El este mare, că noi suntem slabi și El puternic.

Poate fi și LOCUL TULBURĂRII => [Iosua 7:26]  Şi au ridicat peste Acan un morman mare de pietre, care se vede până în ziua de azi. Şi Domnul S-a întors din iuţimea mâniei Lui. Din pricina acestei întâmplări s-a dat până în ziua de azi locului aceluia numele de valea Acor (Tulburare)

Ascunderea obiceiurilor nesănătoase, tulbură fiinţa noastră şi nu aduce propăşire bisericii. Valea tulburării a luat ființă în urma unei mici neascultări, a unui mărunt act de nesupunere. Dar acest gest considerat minor și nebăgat în seamă de a nu lua nimic din lucrurile date spre nimicire, a dus la eșecul luptei împotriva cetății Ai soldându-se cu 36 de morți și uciderea întregii familii a lui Acan. Mare pierdere, multă tulburare acolo în valea Acor, toate datorate unui gest de neascultare. Tulburarea din vale poate fi evitată dacă ținem cont de poruncile divine și nu încercăm să-l strângem la piept pe “merge și așa”.

 Valea,  LOCUL SUFERINŢELOR =>  [Psalmi 23:4]  Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. [Psalmi 84:6] Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări. Bolile, fiorul rece al morţii, veştile medicilor, te fac să fi unul dintre călătorii văii plângerii. Fiecare dintre noi trece la un moment dat prin această vale a morții și a plângerii, diferența dintre cei care îl cunosc pe Dumnezeu și restu este că ei nu permit văii să-I schimbe să-I facă morocănoși cârtitori și nemulțumiți ci aceștia prefac această vale uscată, udată doar de lacrimi, într-un loc plin de izvoarele mulțumirii, laudelor și siguranței că Dumnezeu este în control.

Că DUMNEZEU VORBEŞTE ŞI ÎN VALE vom vedea din =>  [Ezechiel 3:22-23]  Şi mâna Domnului a venit peste mine acolo, şi mi-a zis: “Scoală-te, du-te în vale, şi acolo îţi voi vorbi!”M-am sculat, şi m-am dus în vale; şi iată că slava Domnului s-a arătat acolo, aşa cum o văzusem la râul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pământ.

Chiar dacă valea este locul căderii, suferinţei, tulburării, înfrîngerii, eşecului, nereuşitei, fiascoului, totuşi Dumnezeu se aproprie de noi şi ne vorbeşte în valea disperării noastre. Este prezent acolo, chiar dacă simțurile noastre s-au tocit și nu-l mai percem, El este acolo așteptând să ne întoarcem privirile spre El ca să ne lumineze cu bucuria și pacea Lui. Dumnezeu ne vorbește în vale, ne încurajează, ne mângăie de pierderile avute, ne dă o nouă perspectivă și ne ajută să scuturăm țărâna și să alergăm din nou pe cale. Mulțumim Doamne pentru văile din viața noastră, pentru că știm scopul lor terapeutic pentru sufletele noastre. Atât pentru astăzi iubiti călători prin valea plângerii…

[Aceste meditații au fost rostite la Radio Vocea Evangheliei Sibiu în cadrul rubricii „Popas de suflet”.]

Dacă nu-i poți învinge, încurcă-i!

Dacă nu-i poți învinge, încurcă-i!

Iată un principiu demonic urmat cu strictețe de forțele întunericului. Satan știa foarte bine că nu-l putea învinge pe Hristos așa că s-a hotărât să-l încurce cât putea de bine. A încercat să-i încurce lucrarea din pruncie, folosindu-se de inimile crude ale celor întrebați de găzduire care l-au refuzat în proporție de 99%. A orchestrat uciderea nemiloasă a sute de copii folosindu-se de mintea încețoșată de gelozie a crudului Irod. În moduri și mai subtile a încercat să-i zădărnicească lucrarea, ispitindu-l de trei ori cu ispite diverse pentru a-i găsi punctele slabe și a-l încurca în atingerea scopului său divin. S-a folosit de cărturari, farisei și preoți, pentru a-l prinde cu tot felul de întrebări capcană. S-a folosit de trădarea unuia dintre cei 12 și de abandonarea celorlalți lăsându-l singur în momentele cele mai dificile. 

Toată viața Mântuitorului a fost presărată cu încercări disperate ale diavolului de a-l discredita. Spera că aceste acte de tulburare poate, poate, îl vor dezorienta pe Isus și acest dezechilibru interior îl va zăpăci în drumul către țintă și nu va reuși să ducă planul până la capăt. Lucifer s-a înșelat în ceea ce-l privește pe Hristos, dar nu a renunțat la aceste jocuri în ceea ce ne privește pe noi, urmașii lui fideli.

De fapt satan nu face altceva decât să imite, pentru că el nu poate creea nimic. Această tactică, a fost folosită de Dumnezeu, bineînțeles în alte condiții, cu multă vreme în urmă la construcția turnului Babel. Geneza 11:9 De aceea, cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.

Odată ce ne-am hotărât să alergăm pe calea cea îngustă, dușmanul nostru numărul 1, știe că nu mai are prea multe de făcut. Din clipa în care mahrama ne-a fost dată la o parte și am înțeles planul divin și lumea spirituală, satan încearcă să ne încurce, să ne dezorienteze, să ne zăpăcească în așa măsură încât buimăciți de ceea ce ni se întâmplă, fie să renunțăm la luptă fie să o luăm pe căi lăturalnice, departe de calea adevărată.

Se folosește de fiecare ocazie și situație pentru a ne slei de puteri. Noi, încercând să ieșim din încurcături, ne epuizăm, rămânem fără puterea necesară de a lupta cu adevăratele probleme, adică ispitele, care ne pot culca oricând la pământ dacă nu mai avem resurse. Pavel îl sfătuiește pe Timotei în 2 Timotei 2:4 Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. Soldatul nu trebuie să permită împrejurărilor obișnuite ale acestei vieți să devină obiectul principal al existenței sale. Noi ca și credincioși trebuie să ne amintim că viața creștină nu este un teren de joacă, ci este un câmp de bătălie. 

Nicolae Moldoveanu spune într-unul din comentariile sale: Încurcăturile încep când vrei mai multe lucruri, când lângă ţinta principală mai adaugi ceva. Omul încurcat nu poate fi folositor nici pentru alţii, nici pentru el însuşi nu poate nici să lucreze, nici să se bucure. Încurcătura este ca şi întunericul: te împiedică în toată activitatea şi îţi răpeşte pacea şi siguranţa. Încurcătura şi întunericul este mediul unde diavolul lucrează mai bine şi mai cu spor. El este nu numai Domnul întunericului, ci şi al încurcăturii. Tot timpul nu face altceva decât lanţuri cu care să încurce pe oameni şi mai ales pe cei credincioşii. Tot ce este străin de Dumnezeu, străin de adevăr, străin de Cuvântul Scripturii, străin de împărăţia sfinţeniei şi a dragostei, încurcă pe cel credincios. Cel treaz, nu se încurcă. Trecem prin hăţişurile diavolului, doar dacă viaţa noastră este ascunsă în Hristos, să nu ne temem – nu vom fi încurcaţi. Cine rămâne numai în Hristos scapă de orice încurcături.

Acestea fiind spuse vă provoc la veghere. Nu lăsați ca diavolul să vă încurce și nu vă încurcați voi înșivă în lucrurile acestei lumi, pentru ca alergarea noastră să nu ne fie împiedicată. 2 Petru 2:20 „În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. „