Și eu fac parte dintre cele 3 milioane de ciudați…

884931_698203150192405_1248943772_oUn articol revoltător scris de mult adulatul Cristian Tudor Popescu, un apărător fervent al comunității LGBT m-a împins la scris. Printre neroziile pe care le scrie, alege să jignească într-un mod cras cele 3 milioane de credincioși care au hotărât să susțină petiția care interzice căsătoria civilă între persoane de același sex prin modificarea constituției. El afirmă că: A fi îndrăgostit de o ființă umană de același sex nu e imoral, stimați 3 milioane. Dacă iubesc un bărbat, de ce să nu am dreptul să împart cu el, printr-un act civil, patrimoniul, moștenirea, reprezentarea, spațiul locativ, așa cum am cu o femeie? Sau invers.

Cine e etalonul moralității și care sunt normele sau principiile după care judecă jurnalistul român? Dacă modelul domniei sale este umanismul, pe care se pare, l-a urcat pe un piedestal și i se închină cu regularitate, atunci da, din mariajul cu această orientare progresistă a gândirii renascentiste, pot zămisli astfel de noțiuni despre lume și viață.

Dar noi cele trei milioane, domnule CTP, care am semnat această petiție avem un alt izvor, o altă sursă care ne modelează principiile: Sfânta Scriptură. Credem că această carte ne prelucrează mintea și caracterul pentru a da naștere unor oameni care au puterea de a vindeca societatea în care trăim de sindromul ”fac ce-mi place MIE”.  Și nu cred că sunt doar trei milioane, suntem mai mulți ”ciudați” care vrem să trăim normal, care ne dorim ca pruncii noștrii să crească într-o lume normală, unde normalitatea printre altele = căsătoria între un bărbat și o femeie. 

Acest ziarist, formator de opinie susține că: După 26 de ani de libertate, încă există 3 milioane de români care le refuză altor români un drept al omului. Libertatea însoțită de permisivitate nu dăltuiește caractere nobile, dimpotrivă, le corupe, domnule CTP.

Refuzăm altor români un drept al omului? Dar noi, ca oameni, oare nu avem și obligații, doar drepturi? Nu avem oare obligația nescrisă de a ne închina singurului Dumnezeu care a creeat întreg universul? Nu avem datoria de a fi oameni integri, incoruptibili și plini de dragoste? Nu avem misiunea de a lăsa în urma noastră o urmă demnă de urmat pentru generațiile care ne urmează?

Nu, noi nu refuzăm altor români un drept al omului, noi suntem antidotul la otrava care curge prin venele unora ca dumneavoastră, care se amăgesc, adormindu-și conștiința că aceste lucruri sunt normale. Noi suntem ceasul deșteptător care speră să trezească o lume adormită de diavol, în nepăsare, ignoranță și comoditate. Noi suntem glasul care avertizează de căderea în prăpastie. Alegerea de a lua aminte, este cea care face diferența.

Iuda 1:18 ” în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite. „

Nicu Meister

Forme de relief ale sufletului (2)

câmpieForme de relief ale sufletului-câmpia

Continuăm seria de meditații forme de relief ale sufletului, începută  săptămâna trecută, unde vă amintesc, am vorbit despre vale și rolul ei terapeutic în viața noastră. Astăzi vom poposi la câmpie. Câmpia este un tip de relief caracterizat prin altitudini joase (până în 300m).

Câmpia în viața credinciosului poate fi LOCUL CONFRUNTĂRILOR => [Regi 20:25]  vom privi din confruntarea dintre Ahab şi BenHadad împăratul Siriei: Fă-ţi o armată ca aceea pe care ai pierdut-o, cu tot atâţia cai şi tot atâtea care. Apoi să ne batem cu ei în câmpie şi se va vedea dacă nu vom fi mai tari decât ei. 

Câmpia este, dacă vreţi, locul unde ne petrecem majoritatea timpului nostru. În mijlocul colegilor de şcoală sau servici, alături de oamenii care te calcă pe nervi, în jurul celor care sunt batjocoritori, caustici, sarcastici ironici. Aici au loc acele confruntări între cei care susțin cu tărie principiile Scripturii și între ceilalți care ironizează Scriptura și consideră principiile ei învechite și desuete. Câmpia poate fi locul unde lupta se dă pe față între forțele răului și soldații cerului, între David-ul ignorat, desconsiderat și subestimat și între Goliat-ul aplaudat, apreciat și favorit al lumii. Acest loc al confruntării trebuie să existe pentru că doar așa prin lupta cu elementele negative ale lumii în care trăim, ne păstrăm identitatea de copii ai lui Dumnezeu. Fără confruntare nu există progres.

Dar câmpia mai poate fi și locul LOCUL PLĂCERILOR => [Geneza 13:11-12]  Lot şi-a ridicat ochii, şi a văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului. Lot şi-a ales toată Câmpia Iordanului. Sodoma şi Gomora erau oraşele plăcerilor de cea mai joasă speţă. Împreunări neângăduite, substanţe ilegale, prostituţie, orgii înnecate în alcool, excese de toate felurile. Acesta e tabloul Sodomei și al Gomorei! Și neprihănitul Lot este atras de aceste locuri unde cultul plăcerii era ridicat la rang de zeu. Putem spune fără să greșim că lumea în care trăim este o câmpie a plăcerilor de tot felul. La doar un click distanță găsești toate murdăriile prezente în Sodoma și Gomora.

Dacă alegem să locuim la marginea acestor câmpii, sfârșim ca Lot în mijlocul cetății, văzând pierzarea propriei familii cu ochii noștrii. Nu, noi nicidecum nu trebuie să ne lăsăm duși în voia lucrurilor care ne plac și ne încântă privirea, pentru că mai devreme sau mai târziu acestea ne pot distruge sufletul.

Tot câmpia poate fi LOCUL LÂNCEZIRII => [Isaia 16:8]  căci câmpiile Hesbonului lâncezesc. Lâncezeala este o stare de slăbiciune sau de moleșeală; Nu mai avem chef de nimic și din această cauză nu mai progresăm ci stagnăm. Este starea în care mulți ajung datorită obișnuinței cu cele sfinte. Ne place să fim spectatori, să nu ne implicăm prea mult, dar de acolo din tribune să băgăm de vină acelui grup de jucători pe umerii cărora se sprijinește întreaga lucrare. Lâncezirea este starea premergătoare inaniției sufletești. Dacă nu facem ceva, poate o călătorie la munte, simțurile noastre se vor atrofia în așa măsură încât chiar dacă mai vrem să facem ceva nu mai avem puterea necesară. Asemeni lui Samson care a lâncezit pe genunchii Dalilei și credea că oricând poate avea starea de la început, el a zis: „Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura”. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.   

Dar câmpia mai poate fi ceva, poate fi LOCUL celor care renunţă => [Ieremia 52:7] Atunci s-a făcut o spărtură în cetate; şi toţi oamenii de război au fugit, şi au ieşit din cetate noaptea, pe drumul porţii dintre cele două ziduri de lângă grădina împăratului. Fugarii au apucat pe drumul câmpiei. Dar oastea Haldeilor a urmărit pe împărat şi au ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului, după ce toată oştirea lui se risipise de la el. Au pus mâna pe împărat şi l-au dus la împăratul Babilonului la Ribla, în ţara Hamatului; şi el a rostit o hotărâre împotriva lui.

Împăratul Babilonul a pus să junghie pe fiii lui Zedechia în faţa lui; a pus să taie la Ribla şi pe toate căpeteniile lui Iuda. Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia şi a pus să-l lege cu lanţuri din aramă. Apoi împăratul Babilonului l-a dus la Babilon şi l-a ţinut în temniţă până în ziua morţii lui. Împăratul Zedechia a renunțat la luptă, a fugit din fața dușmanului, nu a avut curajul de a da piept cu inamicii lui și de a lupta până la moarte. Datorită acestei lașități de care a dat dovadă, a avut parte de o durere mult mai mare, proprii copii au fost uciși în fața lui, iar lui i s-au scos ochii. Groaznic preț a plătit acest împărat pentru că a fugit la câmpie în loc să rămână în cetate și să lupte cu demnitatea unui rege.

Sunt situații în viață când din plictiseală, din neputinţă, sau pentru că pur şi simplu nu avem un caracter bătăios renunţăm, abandonăm, părăsim lupta. Ne-am obosit să luptăm mereu cu același păcat sau cu aceiaşi stare aşa că cedăm, refuzăm să mai facem parte din opoziţie. Devenim niște peşti morți, duși de val.

Cuvântul lui Dumnezeu ne aduce aminte că  “cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.” Evrei 10:38-39 . Încheiem meditația de astăzi amintindu-ne că în câmpie poate fi locul confruntărilor, al plăcerilor, locul lâncezirii sau locul celor care renunță. Până data viitoare vă doresc numai bine.

[Aceste meditații au fost rostite la Radio Vocea Evangheliei Sibiu în cadrul rubricii „Popas de suflet”.]

Forme de relief ale sufletului (1)

Pololu-Valley-Overlook-37687Cu ajutorul lui Dumnezeu, debutăm cu o nouă serie de meditații intitulată: Forme de relief ale sufletului. Motoul acestei serii este din cartea profetului Isaia 40:3-4  Un glas strigă: “Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile în vâlcele! Conform dicționarului explicativ al limbii române „forma de relief reprezintă neregularitatea suprafeţei pământului, fiind rezultatul interacţiunii agenţilor geografici interni şi externi.

Sufletul nostru se aseamănă cu suprafaţa pământului. Avem în viaţa noastră şi văi şi munţi şi dealuri și câmpii, depinde de starea în care suntem sau de dificultăţile cu care ne confruntăm. Vom vedea în cele ce urmează că interiorul nostru poate lua diferite forme și pot fi multe stări pe care le recunoaștem ori le identificăm în trecutul sau prezentul nostru.

Astăzi vom poposi în vale. Valea este o formă de relief, îngustă şi alungită, cu panta în descreştere în aval, creată prin acţiunea apelor curgătoare. Astăzi vom vedea că valea, în viața credinciosului, poate fi locul testării, locul căderii, locul tulburării sau al suferințelor, dar Dumnezeu ne vorbește și în vale.

Valea poate fi LOCUL TESTĂRII =>[ Daniel 3:1]  Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip din aur, înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi. L-a ridicat în valea Dura, în ţinutul Babilonului. Trei tineri din Israel au fost supuși testului vieții lor în valea Dura. Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost puși să aleagă între Dumnezeu și un chip de aur. Acest test urma să le schimbe radical viața, producând furtună în tot Babilonul, până la temutul Nebucadnețar. Testul acesta urma să-i coste însăși viața lor dacă Dumnezeu nu intervenea și chiar și așa hotărârea lor de a nu-l trăda pe Iehova era de nestrămutat: Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului din aur pe care l-ai înălţat! Ce facem noi atunci cînd Dumnezeu hotărăște că a venit vremea testării în valea acestei lumi? Îi rămânem credincioși pînă la capăt sau ne lepădăm ca Petru odinioară?

Dar valea mai poate fi LOCUL CĂDERII =>[Geneza 14:10]  Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat-o la fugă, şi au căzut în ele; Când cazi neputincios şi lipsit de putere sau răpus de vrăşmaş, ajungi aici în vale.

Durerea căderii şi imaginea trecutului eşuat îţi zdrenţuieşte simţurile. Da, valea poate fi locul căderii datorită neatenției și nevegherii, datorită alergării nebune după câștig, pierdem din vedere adevăratele valori, ne împiedicăm și cădem aducându-ne din nou aminte care ar trebui să ne fie valorile și prioritățile vieții.

Dumnezeu ne modelează în vale, pentru că acolo e singurul loc unde stăm față în față cu neputințele și incapacitățile noastre. Acolo realizăm că noi suntem mici și El este mare, că noi suntem slabi și El puternic.

Poate fi și LOCUL TULBURĂRII => [Iosua 7:26]  Şi au ridicat peste Acan un morman mare de pietre, care se vede până în ziua de azi. Şi Domnul S-a întors din iuţimea mâniei Lui. Din pricina acestei întâmplări s-a dat până în ziua de azi locului aceluia numele de valea Acor (Tulburare)

Ascunderea obiceiurilor nesănătoase, tulbură fiinţa noastră şi nu aduce propăşire bisericii. Valea tulburării a luat ființă în urma unei mici neascultări, a unui mărunt act de nesupunere. Dar acest gest considerat minor și nebăgat în seamă de a nu lua nimic din lucrurile date spre nimicire, a dus la eșecul luptei împotriva cetății Ai soldându-se cu 36 de morți și uciderea întregii familii a lui Acan. Mare pierdere, multă tulburare acolo în valea Acor, toate datorate unui gest de neascultare. Tulburarea din vale poate fi evitată dacă ținem cont de poruncile divine și nu încercăm să-l strângem la piept pe “merge și așa”.

 Valea,  LOCUL SUFERINŢELOR =>  [Psalmi 23:4]  Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. [Psalmi 84:6] Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări. Bolile, fiorul rece al morţii, veştile medicilor, te fac să fi unul dintre călătorii văii plângerii. Fiecare dintre noi trece la un moment dat prin această vale a morții și a plângerii, diferența dintre cei care îl cunosc pe Dumnezeu și restu este că ei nu permit văii să-I schimbe să-I facă morocănoși cârtitori și nemulțumiți ci aceștia prefac această vale uscată, udată doar de lacrimi, într-un loc plin de izvoarele mulțumirii, laudelor și siguranței că Dumnezeu este în control.

DUMNEZEU VORBEŞTE ŞI ÎN VALE vom vedea din =>  [Ezechiel 3:22-23]  Şi mâna Domnului a venit peste mine acolo, şi mi-a zis: “Scoală-te, du-te în vale, şi acolo îţi voi vorbi!”M-am sculat, şi m-am dus în vale; şi iată că slava Domnului s-a arătat acolo, aşa cum o văzusem la râul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pământ.

Chiar dacă valea este locul căderii, suferinţei, tulburării, înfrîngerii, eşecului, nereuşitei, fiascoului, totuşi Dumnezeu se aproprie de noi şi ne vorbeşte în valea disperării noastre. Este prezent acolo, chiar dacă simțurile noastre s-au tocit și nu-l mai percem, El este acolo așteptând să ne întoarcem privirile spre El ca să ne lumineze cu bucuria și pacea Lui. Dumnezeu ne vorbește în vale, ne încurajează, ne mângăie de pierderile avute, ne dă o nouă perspectivă și ne ajută să scuturăm țărâna și să alergăm din nou pe cale. Mulțumim Doamne pentru văile din viața noastră, pentru că știm scopul lor terapeutic pentru sufletele noastre. Atât pentru astăzi iubiti călători prin valea plângerii…

[Aceste meditații au fost rostite la Radio Vocea Evangheliei Sibiu în cadrul rubricii „Popas de suflet”.]

Dacă nu-i poți învinge, încurcă-i!

cartoon-guy-tied-upDacă nu-i poți învinge, încurcă-i!

Iată un principiu demonic urmat cu strictețe de forțele întunericului. Satan știa foarte bine că nu-l putea învinge pe Hristos așa că s-a hotărât să-l încurce cât putea de bine. A încercat să-i încurce lucrarea din pruncie, folosindu-se de inimile crude ale celor întrebați de găzduire care l-au refuzat în proporție de 99%. A orchestrat uciderea nemiloasă a sute de copii folosindu-se de mintea încețoșată de gelozie a crudului Irod. În moduri și mai subtile a încercat să-i zădărnicească lucrarea, ispitindu-l de trei ori cu ispite diverse pentru a-i găsi punctele slabe și a-l încurca în atingerea scopului său divin. S-a folosit de cărturari, farisei și preoți, pentru a-l prinde cu tot felul de întrebări capcană. S-a folosit de trădarea unuia dintre cei 12 și de abandonarea celorlalți lăsându-l singur în momentele cele mai dificile. 

Toată viața Mântuitorului a fost presărată cu încercări disperate ale diavolului de a-l discredita. Spera că aceste acte de tulburare poate, poate, îl vor dezorienta pe Isus și acest dezechilibru interior îl va zăpăci în drumul către țintă și nu va reuși să ducă planul până la capăt. Lucifer s-a înșelat în ceea ce-l privește pe Hristos, dar nu a renunțat la aceste jocuri în ceea ce ne privește pe noi, urmașii lui fideli.

De fapt satan nu face altceva decât să imite, pentru că el nu poate creea nimic. Această tactică, a fost folosită de Dumnezeu, bineînțeles în alte condiții, cu multă vreme în urmă la construcția turnului Babel. Geneza 11:9 De aceea, cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.

Odată ce ne-am hotărât să alergăm pe calea cea îngustă, dușmanul nostru numărul 1, știe că nu mai are prea multe de făcut. Din clipa în care mahrama ne-a fost dată la o parte și am înțeles planul divin și lumea spirituală, satan încearcă să ne încurce, să ne dezorienteze, să ne zăpăcească în așa măsură încât buimăciți de ceea ce ni se întâmplă, fie să renunțăm la luptă fie să o luăm pe căi lăturalnice, departe de calea adevărată.

Se folosește de fiecare ocazie și situație pentru a ne slei de puteri. Noi, încercând să ieșim din încurcături, ne epuizăm, rămânem fără puterea necesară de a lupta cu adevăratele probleme, adică ispitele, care ne pot culca oricând la pământ dacă nu mai avem resurse. Pavel îl sfătuiește pe Timotei în 2 Timotei 2:4 Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. Soldatul nu trebuie să permită împrejurărilor obișnuite ale acestei vieți să devină obiectul principal al existenței sale. Noi ca și credincioși trebuie să ne amintim că viața creștină nu este un teren de joacă, ci este un câmp de bătălie. 

Nicolae Moldoveanu spune într-unul din comentariile sale: Încurcăturile încep când vrei mai multe lucruri, când lângă ţinta principală mai adaugi ceva. Omul încurcat nu poate fi folositor nici pentru alţii, nici pentru el însuşi nu poate nici să lucreze, nici să se bucure. Încurcătura este ca şi întunericul: te împiedică în toată activitatea şi îţi răpeşte pacea şi siguranţa. Încurcătura şi întunericul este mediul unde diavolul lucrează mai bine şi mai cu spor. El este nu numai Domnul întunericului, ci şi al încurcăturii. Tot timpul nu face altceva decât lanţuri cu care să încurce pe oameni şi mai ales pe cei credincioşii. Tot ce este străin de Dumnezeu, străin de adevăr, străin de Cuvântul Scripturii, străin de împărăţia sfinţeniei şi a dragostei, încurcă pe cel credincios. Cel treaz, nu se încurcă. Trecem prin hăţişurile diavolului, doar dacă viaţa noastră este ascunsă în Hristos, să nu ne temem – nu vom fi încurcaţi. Cine rămâne numai în Hristos scapă de orice încurcături.

Acestea fiind spuse vă provoc la veghere. Nu lăsați ca diavolul să vă încurce și nu vă încurcați voi înșivă în lucrurile acestei lumi, pentru ca alergarea noastră să nu ne fie împiedicată. 2 Petru 2:20 „În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.

Pulsul vieții la 39 de ani

2015-12-30 11.56.44În urmă cu 39 de ani în jurul orei 23:30, vedeam pentru prima dată lumina becurilor din maternitate, nu pot spune lumina zilei pentru că era noapte, nici lumina lunii că nu mă luase nimeni special să mă ducă la geam să văd strălucirea astrului nocturn. Cum se vede viața de la înălțimea celor 39 de trepte urcate spre veșnicie? Privesc în urmă, văd deciziile bune pe care le-am luat şi mă felicit. Îmi sar în ochi hotărârile pripite şi mă gândesc la cum ar fi fost dacă le-aş fi evitat. Probabil că viaţa îmi era mai bună, dar caracterul era încă nedefinit,  posibil să fi fost într-o poziţie mai înaltă, dar omul dinlăuntru ar fi fost pipernicit, e cu putinţă să fi fost mai chiabur, însă cu siguranţă nu atât de dependent de Dumnezeu. Aşadar, privesc toate decizile luate, ca făcând parte din planul măreţ a lui Dumnezeu care le are pe toate în control şi mă supun suveranităţii Lui. Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului. Iosua 24:15

Pericolul presupunerilor (5)

unrealistic_expectations-620x240Din seria de meditații Pericolul Presupunerilor, astăzi vom prezenta ultimul episod. Pentru cei care nu au urmărit blogul, reamintesc pericolele discutate: presupunerile pot ruina  o căsnicie din interior, fură bucuria și pacea, ne fac vunerabili în fața dușmanului și deformează imaginea de sine. Astăzi, la final de serie vom vedea așteptările irealiste pe care le creează presupunerea. Eroul de azi este Generalul Naaman al armatei Siriene.

2 Regi 5:9  Naaman a venit cu caii şi cu carul lui şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei. Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: „Du-te şi scaldă-te de şapte ori în Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă şi vei fi curat.” Naaman s-a mâniat şi a plecat, zicând: „Eu credeam că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele Domnului, Dumnezeului lui, îşi va duce mâna pe locul rănii şi va vindeca lepra. Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?” Şi s-a întors şi a plecat plin de mânie. Dar slujitorii lui s-au apropiat să-i vorbească şi au zis: „Părinte, dacă prorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: „Scaldă-te şi vei fi curat.” S-a pogorât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; şi carnea lui s-a făcut iarăşi cum este carnea unui copilaş şi s-a curăţit.

Presupunerile  lui Naaman de vindecare creează așteptări irealiste. El nu a văzut niciodată cum vindecă Dumnezeu. Dar a bănuit că e nevoie de o cercetare a pacientului, prescrierea unui tratament și alte câteva consultații după pentru a putea fi urmărită evoluția vindecării. Ei bine, nimic din ceea ce el a presupus nu s-a întâmplat și dacă nu s-a procedat conform așteptărilor lui, Naaman consideră totul pierdut. Dumnezeu nu intervine aşa cum ne aşteptăm noi, soluțiile Lui sunt infinite, nu se mărginesc la mintea noastră limitată.

Asemeni generalului sirian dacă cerințele noastre aduse înaintea lui Dumnezeu nu sunt rezolvate după scenariile noastre, considerăm că Dumnezeu nu ține cont de rugăciunile noastre, nu le ascultă și nici nu vrea să ne ajute. NU este adevărat. Noi știm din Scriptură că Dumnezeu în providența lui are nenumărate căi de a ne răspunde la rugăciuni. Nu-l putem limita pe Dumnezeu în șabloanele minții noastre. Presupunerea că Dumnezeu lucrează și în cazul nostru ca la fratele care s-a confruntat cu aceiași problemă poate produce niște aşteptări de care să fim apoi dezamăgiți. El are puterea să vindece cancerul tău dar poate nu folosește aceiași metodă ca la fratele care a fost vindecat instantaneu la ungerea cu untdelemn. El poate să întoarcă fiul  sau fica risipitoare pentru care te rogi de atâta vreme, dar nu e neapărat să o facă printr-un accident cu urmări pe viață, cum a intervenit în cazul altui membru din biserică de care ai auzit. NU trebuie să fim dezamăgiți că intervențiile divine nu sunt copii xerox ci dimpotrivă trebuie să dăm slavă lui Dumnezeu că El are resurse nelimitate și neînțelese de noi întodeauna.

În tinerețe presupunem adesea că după căsătorie viața noastră se va schimba radical, intrând astfel în instituția căsătoriei cu așteptări irealiste de la partenerul nostru de viață. Presupunem că partrenerul trebuie să joace cum îi cântăm noi, că trebuie să ne facă toate mofturile, că este un fel de servitor cu acte și toate acestea făcute cu zâmbetul pe buze, pentru că asta e iubirea. Alții mai naivi, presupun că odată căsătoriți viața va fi doar lapte și miere, numai vacanțe, shopping , mese romantice la restaurante de lux, fericire și bucurie până la 97 de ani. Bineînțeles că aceste așteptări irealiste se vor zdrobi de zidul realității și se vor face țăndări, lăsându-ne doar cu cioburile presupunerilor noastre, cu dezamăgire și neîmplinire. Da, asta face presupunerea, cu toate că alții vorbesc despre sacrificile și greutățile căsniciei ne încăpățânăm să murmurăm subtil că la noi nu va fi așa. Cu un astfel de bagaj în căsnicie, evitând realitatea vieții și duritatea acestei școli care ne formează, nu vom obține decât calificative de mediocru și insuficient.

Un alt domeniu în care presupunerea creează așteptări irealiste este anturajul. Presupunerea că ești în prezența celor mai cool din liceu îți conferă un plus de personalitate  și că devii peste noapte cel mai apreciat din categoria VIP-urilor. Treci cu vederea chiulitul de la ore, ascunsul prin toalete pentru a trage câte un fum, sau farsele făcute profesorilor care aduc cu ele scăderea notei la purtare. Astea nu sunt așa importante, pentru că dacă reușesc să mă infiltrez în acest anturaj ajung cineva. Așteptările pe care le ai se vor spulbera foarte repede atunci când vezi realitatea din interior, dar continui să frecventezi acele grupuri pentru că încă mai crezi că în viitorul apropiat așteptările îți vor fi împlinite. Acest lucru nu se va întâmpla niciodată, ci într-o spirală descendentă te vei afunda tot mai mult în neîmplinire și frustrare, pentru că un asfel de anturaj nu-ți va oferi niciodată împlinirea după care tânjești atât. 1 Corinteni 15:33  Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”. Proverbe 13:20 spun: Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău. Depinde așadar de ce anume alegem.

Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns la finalul acestui serial despre pericolul presupunerilor. Vă amintesc că presupunerile sunt un virus care ne pot distruge căsnicia, au capacitatea de a ne deposeda de pacea și bucuria interioară, ne pot face vulnerabili , deformează imaginea de sine și creează așteptări irealiste. Motoul care ne-a însoțit pe parcursul celor 5 episoade a fost: verificați-vă presupunerile pentru a nu deveni victimele lor. Vă mulțumesc pentru atenția acordată și vă las în brațele Dumnezeului care schimbă vieți. Fiți binecuvântați!

[Aceste meditații au fost rostite la Radio Vocea Evangheliei Sibiu în cadrul rubricii „Popas de suflet”.]

Pericolul presupunerilor (4)

presupuneri 3Bun găsit la un nou popas pentru suflet.  Continuăm dezvăluirea pericolelor care ne pasc în urma presupunerilor pe care le avem. Astăzi vom vorbi despre pericolul presupunerilor de a ne deforma imaginea de sine. Exemplul din Scriptură este Samson. Vom cita un pasaj din Judecători care subliniază căderea lui Samson datorită presupunerilor: Judecători 16:16  Fiindcă ea îl necăjea şi-l chinuia în fiecare zi cu stăruinţele ei, sufletul i s-a umplut de o nelinişte de moarte, şi-a deschis toată inima faţă de ea şi i-a zis: „Briciul n-a trecut peste capul meu, pentru că sunt închinat Domnului din pântecele maicii mele. Dacă aş fi ras, puterea m-ar părăsi, aş slăbi şi aş fi ca orice alt om”. Dalila, văzând că îşi deschisese toată inima faţă de ea, a trimis să-i cheme pe domnitorii Filistenilor şi a pus să le spună: „Suiţi-vă de data aceasta, căci mi-a deschis toată inima lui”. Şi domnitorii Filistenilor s-au suit la ea şi au adus argintul în mâni. Ea l-a adormit pe genunchii ei. Şi chemând un om, a ras cele şapte şuviţe de pe capul lui Samson şi a început astfel să-l slăbească. El şi-a pierdut puterea. Atunci ea a zis: „Filistenii sunt asupra ta, Samson!” Şi el s-a trezit din somn şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura”. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.

Nu știa că Domnul se depărtase de el! El credea în continuare că Dumnezeu este de partea lui, în ciuda vieții dezonorante și oscilante pe care o trăia. Presupunerea că Dumnezeu nu ține cont de escapadele lui amoroase, îl duce la concluzia greșită că este invicibil, de neînfrânt. Imaginea lui de sine este una deformată, alterată de amestecul vieții lui de nazireat, murdărite cu plăcerile personale și poftele firii.

Dacă Dumnezeu nu intervine în forță în viața noastră, printr-o boală, un eșec sau o pierdere, trăim cu imaginea falsă că suntem bine, în ciuda căderilor,  a inimii împărțite și a contrastelor din viața noastră. Presupunerea că putem trăi la limită, o viață pestriță și cu Dumnezeu dar și cu lumea, ne crează o imagine plăsmuită, ireală despre noi înșine precum sala oglinzilor deformate când același eu sunt când foarte gras, când scund, când subțirel, când înalt.

Anania și Safira sunt un alt exemplu de familie care au cules rezultatul presupunerilor greșite despre Dumnezeu. Pe de o parte s-au gândit că Dumnezeu nu are de unde să știe că ei au ținut o parte din bani cu atât mai puțin Petru și ucenicii. Presupunerea conform căreia sunt momente în viață când El, Dumnezeu nu știe chiar tot ce se întâmplă pe pământ a fost pusă la loc de cinste de A&S. Psalmistul lămurește așa de bine această falsă presupunere în Psalmi 139:7 Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; Dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca. Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!” Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua şi întunericul ca lumina.

Pe de altă parte această familie din biserica primului secol dorea să reflecte o imagine deformată a ceea ce sunt ei de fapt. Nu vroiau ca membrii biserici să spună despre ei că erau cam zgârciți și fără credință de aceea nu au dat TOȚI banii apostolilor. Ei doreau să afișeze o stare pe care o năzuiau, o respectau dar la care nu ajunseseră încă. Să vinzi o proprietate și să donezi toți banii bisericii, e un act de credință la care se ajunge cu greu. Dar ei au preferat masca familiei credincioase, supuse și gata oricând de sacrificiu. Ei bine presupunerea lor că fapta asta va trece neobservată, s-a soldat cu smulgerea brutală a măștii, deconspirarea lor publică și pedepsirea lor instantanee de către Duhul Domnului. Cutremurător! Acest episod ne obligă să ne cercetăm bine bănuielile, supozițiile și presupunerile pe care le avem despre noi înșine și despre Dumnezeu.

fluture-albastru_7c1200ea5896feA fost odată un văduv, care locuia împreună cu cele 2 fete ale sale, fete care erau foarte curioase și inteligente. Fetele îi puneau mereu multe întrebări. La unele știa să le răspundă, la altele nu. Cum își dorea să le ofere cea mai bună educație, într-o zi și-a trimis fetele în vacanță la un un înțelept. Înțeleptul știa întotdeauna să le răspundă la întrebările pe care ele le puneau. La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru, pe care plănuia să îl folosească, pentru a înşela pe bătrânul ințelept.

– Ce vei face? o întrebă sora ei. O să ascund fluturele în mâinile mele și o să întreb înțeleptul dacă e viu sau mort.

Dacă va zice că e mort, îmi voi deschide mâinile și-l voi lăsa să zboare. Dacă va zice că e viu îl voi strânge și îl voi strivi. Și astfel orice răspuns va avea, se va înșela. Cele două fete au mers într-o clipă la înțelept și l-au găsit meditând.

– Am aici un fluture albastru. Spune-mi, înţeleptule, e viu sau mort? Foarte calm, înțeleptul surâse și îi zise:

– Depinde de tine… fiindcă e în mâinile tale.

Viața noastră e în mâinile noastre, ca și fluturele albastru. De noi depinde să alegem ce vom face cu ea!

Certitudine sau presupunere, alb sau negru, curat sau murdar, virtuos sau vicios, aproape de cer sau aproape de iad, satisfăcuți că am făcut tot ce ne-a stat în putere sau bântuiți de remușcări că am stat prea nepăsători. Toate acestea stau în capacitatea alegerilor noastre. Nu există stare de neutralitate. Imaginea de sine poate fi deformată de presupunerile noastre, dar nu trebuie să uităm un principiu  în acest context promovat de Pavel în Romani 12:3  Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia. Cu alte cuvinte Pavel ne spune că Echilibrul este secretul unei vieți abundente.

            Iată-ne ajunși la sfârșitul acestui episod din seria de meditații Pericolul presupunerilor. Vă mulțumesc pentru atenția acordată și până data viitoare vă fac următoarea provocare:  verificați-vă presupunerile pentru a nu deveni victimele lor. Fiți binecuvântați

[Aceste meditații au fost rostite la Radio Vocea Evangheliei Sibiu în cadrul rubricii „Popas de suflet”.]