Forme de relief ale sufletului (4)

Peştera_Unguru_Mare

La acest sfârșit de săptămână vom medita în peșteră. Așa cum știm peștera este o cavitate, scobitură naturală subterană adâncă și mare, formată prin dizolvarea unor roci solubile de către apele de infiltrație sau o înfundătură în stâncă sau în munți.

Peștera poate fi LOCUL ASCUNDERII sau ASCUNZĂTOAREA multora dintre noi. Isaia 2:19  Oamenii vor intra în peşterile stâncilor şi în crăpăturile pământului, de frica Domnului şi de strălucirea măreţiei Lui, când Se va scula să îngrozească pământul.

Din textul pe care l-am citat, observăm că peștera este ascunzătoarea ideală pentru cei care nu vor să mai dea ochii cu Dumnezeu, care fug de El și de judecata sa, sperând cu naivitate că vor scăpa. Noi știm din Cuvântul lui Dumnezeu că nu ne putem ascunde nicăieri de privirea ageră a Domnului. Psalmi 139:7  Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo; Dacă voi lua aripile zorilor şi mă voi duce să locuiesc la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va călăuzi şi dreapta Ta mă va apuca.Dacă voi zice: „Cel puţin întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!”Iată că nici chiar întunericul nu este întunecos pentru Tine; ci noaptea străluceşte ca ziua şi întunericul ca lumina.

În timpul campaniei de cucerire a țării promise, Iosua a avut parte de un episod în care o alianță de împărați au fugit și s-au ascuns în peșteră. Iosua 10:16 Cei cinci împăraţi au fugit şi s-au ascuns într-o peşteră la Macheda. S-a spus lucrul acesta lui Iosua, zicând: „Cei cinci împăraţi se află ascunşi într-o peşteră la Macheda”. Iosua a zis: „Prăvăliţi nişte pietre mari la intrarea peşterii şi puneţi nişte oameni să-i păzească. Dacă ne ascundem de cineva înseamnă că ne este teamă de el, nu vrem să-l întâlnim, datorită fricii de confruntare. Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul n-are de ce să se teamă. Proverbe 29:25  Pentru credincioși pământul nu este o peșteră în care să ne ascundem ci este un câmp de bătălie unde ne luptăm până la sânge în lupta împotriva păcatului și a forțelor întunericului.

În peșteră ne confruntăm și cu PRESIUNEA ANTURAJULUI. 1 Samuel 24:10  Vezi acum cu ochii tăi că Domnul te dăduse astăzi în mâinile mele în peşteră. Oamenii mei mă îndemnau să te omor; dar te-am cruţat şi am zis: „Nu voi pune mâna pe domnul meu, căci este unsul Domnului.” David nu a cedat acestei presiuni exercitată de anturajul său care-l îndemnau să-i curme viața lui Saul. El a avut puterea să facă față cu brio acestor provocări și să acționeze conform vocii lui lăuntrice conduse de Dumnezeu. Influența anturajului poate fi extrem de puternică. Ca să nu fim dezrădăcinați din crezul nostru și a nu ne fi demolate valorile, avem nevoie de o aprofundare a relației noastre cu Dumnezeu. Trăirea superficială a credinței noastre nu poate face față acestor uragane emoționale.

Peștera poate fi LOCUL PURITĂȚII. 1 Regi 18:4  Când a nimicit Izabela pe prorocii Domnului, Obadia a luat o sută de proroci, i-a ascuns câte cincizeci într-o peşteră şi i-a hrănit cu pâine şi cu apă. Într-o vreme când idolatria era la culme și poporul lui Dumnezeu decăzuse din punct de vedere spiritual, în peșteri, ascunși de ochii lumii dar cunoscuți de Dumnezeu, era o minoritate care s-a hotărât să nu-și întineze sufletul. O alegere grea și tot mai rară din păcate în vremurile noastre, o alegere pe cale de dispariție ca o floare de colț, dar este și rămâne o alegere care aduce cinste și răsplată nu doar aici pe acest pământ, dar mai ales în raiul lui Dumnezeu. Da, peștera poate fi locul purității, locul în care ne izolăm dar nu de lume ci de mentalitățile ei păcătoase și murdare. Noi rămânem în lume dar nu ca lumea, trăim sub același soare dar nu alergăm la același potop de desfrâu, noi facem zilnic alegeri care ne ajută să rămânem curați, limpezi și nealterați de otrava acestei lumi.

Dar peștera mai poate fi și LOCUL LAMENTĂRII 1 Regi 19:9  Şi acolo, Ilie a intrat într-o peşteră şi a rămas în ea peste noapte. Şi cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Ce faci tu aici, Ilie?” El a răspuns: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor; căci copiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au sfărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe prorocii Tăi; am rămas numai eu singur şi caută să-mi ia viaţa!” Ilie se plânge, se tânguiește, este morocănos și cârcotaș, asta pentru că el crede că este singurul reprezentat a lui Dumnezeu care a rămas să lupte cu un întreg popor idolatru. Nemulțumirea și văicăreala este o strare specifică poporului român. Pensiile sunt prea mici, taxele sunt prea mari, politicienii prea corupți, etc

Cuvântul revelat ne spune că evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig1 Timotei 6:6  și că cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat. Proverbe 15:15  Oriunde ne întoarcem găsim oameni cârtitori, la coada de la taxe, la servici, la școală chiar și în biserici. Suntem tentați să credem că asta este normalitatea, dar NU nu este normal să fi bosumflat și cârtitor de dimineața până seara, de luni până duminică și din ianuarie până în decembrie. Această stare este o boală, un sindrom care distruge tot mai mulți oameni și le fură bucuria de a trăi.

Și în cele din urmă Isus ne spune că BISERICA POATE FI TRANSFORMATĂ ÎNTR-O PEȘTERĂ de tâlhari Matei 21:13  şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” Datorită animalelor care se vindeau în templu pentru jertfe și schimbatul de bani în moneda templului putem spune că religia oferea bune oportunităţi de afaceri. Pentru mulţi ea nu mai însemna decât atât. Dragii mei, dacă suntem ispitiţi să îi condamnăm, trebuie să fim atenţi şi să ne examinăm cu atenţie pe noi înşine. Adesea, religia devine pentru unii o afacere. Nu se sfiiesc să facă comerţ chiar cu Dumnezeu. Am cunoscut persoane care încercau să cumpere binecuvântări de la Dumnezeu. Doamne, spuneau ei, dacă ma ajuţi de această dată, eu o să fac, cutare şi cutare lucru. Dragi prieteni este târg. Este afacere. Numai că Dumnezeu nu face aşa ceva. El nu face afaceri cu noi. El oferă tot ce are de oferit din dragoste şi nu ca afacere. Haideți să nu transformăm casa de rugăciune și închinare într-o peșteră de tîlhari. Tâlharii fură și jefuiesc. Să nu-l jefuim pe Hristos de onoarea și slava  Lui. Să nu jefuim musafirii casei Domnului de de privilegiul de a-L cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum este El.

[Aceste meditații au fost rostite la Radio Vocea Evangheliei Sibiu în cadrul rubricii „Popas de suflet”.]

Forme de relief ale sufletului (3)

IMG_03041Forme de relief ale sufletului=> DEALUL

Continuăm  seria de meditații pentru omul ascuns al inimii, intitulată forme de relief ale sufletului, serie din care am abordat deja 2 subiecte, valea și câmpia. Popasul de astăzi îl vom face la poalele dealului.

Conform geografilor, dealul, este o formă de relief care se prezintă ca o ridicătură a scoarţei pământului mai mică decât muntele, având înălţimea cuprinsă între 200 şi 800 metri. În vechiul testament îl descoperim pe Moise, omul lui Dumnezeu care mijlocește pentru popor pe vârful unui deal așa că suntem îndreptățiți să spunem  că dealul poate fi: LOCUL MIJLOCIRII => [Exod 17:9]  Atunci Moise a zis lui Iosua: “Alege nişte bărbaţi, şi ieşi de luptă împotriva lui Amalec. Iar eu voi sta mâine pe vârful dealului cu toiagul lui Dumnezeu în mână.”

Pentru a ajunge pe munte unde primeşti, viziune, descoperire, umplere, e nevoie să treci mai întâi dealul mijlocirilor permanente. Mijlocirea este grea, obositoare și extenuantă, de aceea Moise a avut nevoie de ajutor. vs 10 “Iosua a făcut ce-i spusese Moise şi a ieşit să lupte împotriva lui Amalec. Iar Moise, Aaron şi Hur s-au suit pe vârful dealului. Când îşi ridica Moise mâna, era mai tare Israel; şi când îşi lăsa mână în jos, era mai tare Amalec. Mâinile lui Moise fiind trudite, ei au luat o piatră, au pus-o sub el şi el a şezut pe ea. Aaron şi Hur îi sprijineau mâinile, unul deoparte, iar altul de alta; şi mâinile lui au rămas întinse până la asfinţitul soarelui.”

Mijlocitorii sunt tot mai puțini astăzi, în schimp este o invazie a cerșetorilor spirituali, care nu știu altceva în rugăciunile pe care le fac decât să ceară pentru ei, pentru nevoile lor, pentru lipsurile lor, pentru bolile lor, toate rugile rostite învârtindu-se în jurul persoanei lor. Ca să facem parte din clasa mijlocitorilor e nevoie să uităm de noi și de nevoile noastre și să agonizăm în rugăciune, mijlocind pentru alții. Da, este greu și astfel de rugăciuni ne seacă de putere, dar în veacul în care trăim e nevoi de o armată cât mai numeroasă de mijlocitori. Dacă o lucrare merge bine sau o biserică propășește și se dezvoltă, este datorită faptului că există niște oameni, care nu trâmbițează, dar care urcă regulat pe dealul mijlocirii. Doamne ajută-ne să urcăm cât mai des dealul mijlocirii.

Dar dealul mai poate insemna ceva, el poate fi și LOCUL DEZAMĂGIRILOR => David a suit dealul măslinilor. Suia plângând şi cu capul acoperit, şi mergea cu picioarele goale şi toţi cei ce erau cu el şi-au acoperit şi ei capul, şi suiau plângând. 2 Samuel 15:30. Este locul unde fraţii, membrii familiei, prietenii arată partea lor mai puţin demnă de iubit. Absalom, fiul iubit al regelui David se ridică împotriva lui și ce poate fi mai dureros ca atunci când cineva iubit, unul din proprii tăi copii te dezamăgește? Parcă nu este durere mai mare nici suferință mai cruntă decât să știi că ești trădat de cineva în care ai încredere, pe care l-ai crezut prieten și confident.

Dacă nu am trecut, cu siguranță vor fi momente în viață, când vom fi nevoiți să traversăm dealul dezamăgirilor cu picioarele goale, pentru că râvna evangheliei păcii am pierdut-o pe drum, cu capul acoperit de basmaua rușinii, cu lacrimile șiroindu-ne din ochi dar mai ales din suflet, pentru că decepțiile dor și se vindecă greu.

LOCUL INSTABILITĂȚII => [2 Regi 17:10]  Şi-au ridicat stâlpi idoleşti şi Astartee pe orice deal şi sub orice copac verde.[2 Regi 16:4]  Ahaz=>A adus jertfe şi tămâie pe înălţimi, pe dealuri şi sub toţi copacii verzi.  Cei care fac aceste lucruri nu sunt popoarele idolatre care nu L-au cunoscut niciodată pe Dumnezeu, ci este poporul Israel a cărui înaintași au văzut minunile lui Dumnezeu și au fost martorii oculari ai intervenților supranaturale făcute de Iehova. Nestatornicia evreilor este proverbială.  Variabilitatea lor este întâlnită și astăzi la mulți credincioși care oscilează între perioade de pocăință dusă la extrem și perioade de libertăți neângăduite.

Vă invit să facem următoarul raționament: pentru că nu este nici adânc ca o vale, dar nici înalt ca un munte, dealul este locul de mijloc ca şi înălţime. Putem spune că este locul celor care vor să fie şi cu Dumnezeu, dar să mai păstreze şi ceva din plăcerile lumii. Acest loc este unul periculos, Dumnezeu ne vorbește despre el în apocalipsa unde ne avertizează: „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. Apocalipsa 3:15  

Creștinismul de deal, adică nici pe munte, dar nici în vale, căldicel cum îl numește Ioan în revelația sa, păstrează suficientă formă şi chiar suficientă Evanghelie pentru a toci percepţia spirituală şi pentru a-l face pe om delăsător în ceea ce priveşte efortul stăruitor necesar pentru a atinge idealul înalt al unei vieţi biruitoare în Hristos. Creştinul laodiceean tipic este mulţumit cu starea sa şi este mândru de progresul nesemnificativ pe care îl face. Este aproape imposibil să îl convingi de marea sa nevoie şi de cât de departe este de ţinta desăvârşirii. Vă provoc la o cercetare profundă și la o verificare amănunțită pentru a vedea unde ne situăm în relația noastră cu Dumnezeu și care este starea noastră spirituală, am progresat în ultimul timp, am stagnat sau am decăzut? Așadar, dealul în viața noastră poate căpăta forma mijlocirii, dezamăgirii sau instabilității.

[Aceste meditații au fost rostite la Radio Vocea Evangheliei Sibiu în cadrul rubricii „Popas de suflet”.]

 

Mă iubești tu mai mult decât ceilalți?

O piesă nou nouță interpretată de Teofil Palincas, Ionut Craciun și George Ciurdas, care ne îndeamnă la introspecție. 

Istoricul versurilor

În urma cu zeci de ani, un baietel de 7 ani pe nume Mihai Wurmbrand, se juca în apropiere de părinții lui într-un parc din București. La un moment dat, baiețelul a vazut pe o bancă, un om cu Biblia în mână, iar băiețelul a început să-i povestească ce știa el despre Dumnezeu, la vârsta aceea. Străinul de pe bancă era Costache Ioanid și l-a primit pe Hristos în inima lui chiar în ceasul acela, devenind ulterior, unul dintre cei mai cunoscuți poeți creștini.
Costache Ioanid a scris printre altele și poezia ”MA IUBEȘTI”, versuri care în interpretarea celor trei soliști creștini atinge corzile sensibile ale inimii. Audiție plăcută!

Mă iubești tu mai mult decât ceilalți

Mă iubești ca un frate ceresc

Mă iubești tu ca rob din iubire

Eu așa, Eu așa te iubesc! x2

Mă iubești tu mai mult decât ceilalți

Mai presus de-orice gând pământesc

Mai presus de-orice dragoste-a firii

Eu așa, Eu așa te iubesc! x2

 

Mă iubești tu când sunt lângă tine

Dar și-atunci când te simți părăsit

Mă iubești și-ntre flori și-ntre suliți

Eu așa, eu așa te-am iubit! x2

 

Mă iubești tu mai mult decât ceilalți

Decât cei ce arar Mă-nsoțesc

Mă iubești tu privind veșnicia

Eu așa, Eu așa te iubesc! x2

 

Mă iubești tu când sunt lângă tine

Dar și-n ceasul amar și umbrit

Mă iubești și-ntre flori și-ntre suliți

Eu așa, eu așa te-am iubit! x2

Mă iubești tu când sunt lângă tine

Dar și-n ceasul amar și umbrit

Mă iubești tu când ceru-i departe

Eu așa, Eu așa te-am iubit! x2

 

Simți că-n lume străine ți-s toate?

Simți că-n Mine ți-e totu-mplinit?

Mă iubești tu mai mult ca pe tine?

Eu așa, Eu așa te-am iubit. 

Și eu fac parte dintre cele 3 milioane de ciudați…

884931_698203150192405_1248943772_oUn articol revoltător scris de mult adulatul Cristian Tudor Popescu, un apărător fervent al comunității LGBT m-a împins la scris. Printre neroziile pe care le scrie, alege să jignească într-un mod cras cele 3 milioane de credincioși care au hotărât să susțină petiția care interzice căsătoria civilă între persoane de același sex prin modificarea constituției. El afirmă că: A fi îndrăgostit de o ființă umană de același sex nu e imoral, stimați 3 milioane. Dacă iubesc un bărbat, de ce să nu am dreptul să împart cu el, printr-un act civil, patrimoniul, moștenirea, reprezentarea, spațiul locativ, așa cum am cu o femeie? Sau invers.

Cine e etalonul moralității și care sunt normele sau principiile după care judecă jurnalistul român? Dacă modelul domniei sale este umanismul, pe care se pare, l-a urcat pe un piedestal și i se închină cu regularitate, atunci da, din mariajul cu această orientare progresistă a gândirii renascentiste, pot zămisli astfel de noțiuni despre lume și viață.

Dar noi cele trei milioane, domnule CTP, care am semnat această petiție avem un alt izvor, o altă sursă care ne modelează principiile: Sfânta Scriptură. Credem că această carte ne prelucrează mintea și caracterul pentru a da naștere unor oameni care au puterea de a vindeca societatea în care trăim de sindromul ”fac ce-mi place MIE”.  Și nu cred că sunt doar trei milioane, suntem mai mulți ”ciudați” care vrem să trăim normal, care ne dorim ca pruncii noștrii să crească într-o lume normală, unde normalitatea printre altele = căsătoria între un bărbat și o femeie. 

Acest ziarist, formator de opinie susține că: După 26 de ani de libertate, încă există 3 milioane de români care le refuză altor români un drept al omului. Libertatea însoțită de permisivitate nu dăltuiește caractere nobile, dimpotrivă, le corupe, domnule CTP.

Refuzăm altor români un drept al omului? Dar noi, ca oameni, oare nu avem și obligații, doar drepturi? Nu avem oare obligația nescrisă de a ne închina singurului Dumnezeu care a creeat întreg universul? Nu avem datoria de a fi oameni integri, incoruptibili și plini de dragoste? Nu avem misiunea de a lăsa în urma noastră o urmă demnă de urmat pentru generațiile care ne urmează?

Nu, noi nu refuzăm altor români un drept al omului, noi suntem antidotul la otrava care curge prin venele unora ca dumneavoastră, care se amăgesc, adormindu-și conștiința că aceste lucruri sunt normale. Noi suntem ceasul deșteptător care speră să trezească o lume adormită de diavol, în nepăsare, ignoranță și comoditate. Noi suntem glasul care avertizează de căderea în prăpastie. Alegerea de a lua aminte, este cea care face diferența.

Iuda 1:18 ” în vremurile din urmă vor fi batjocoritori, care vor trăi după poftele lor nelegiuite. „

Nicu Meister

Forme de relief ale sufletului (2)

câmpieForme de relief ale sufletului-câmpia

Continuăm seria de meditații forme de relief ale sufletului, începută  săptămâna trecută, unde vă amintesc, am vorbit despre vale și rolul ei terapeutic în viața noastră. Astăzi vom poposi la câmpie. Câmpia este un tip de relief caracterizat prin altitudini joase (până în 300m).

Câmpia în viața credinciosului poate fi LOCUL CONFRUNTĂRILOR => [Regi 20:25]  vom privi din confruntarea dintre Ahab şi BenHadad împăratul Siriei: Fă-ţi o armată ca aceea pe care ai pierdut-o, cu tot atâţia cai şi tot atâtea care. Apoi să ne batem cu ei în câmpie şi se va vedea dacă nu vom fi mai tari decât ei. 

Câmpia este, dacă vreţi, locul unde ne petrecem majoritatea timpului nostru. În mijlocul colegilor de şcoală sau servici, alături de oamenii care te calcă pe nervi, în jurul celor care sunt batjocoritori, caustici, sarcastici ironici. Aici au loc acele confruntări între cei care susțin cu tărie principiile Scripturii și între ceilalți care ironizează Scriptura și consideră principiile ei învechite și desuete. Câmpia poate fi locul unde lupta se dă pe față între forțele răului și soldații cerului, între David-ul ignorat, desconsiderat și subestimat și între Goliat-ul aplaudat, apreciat și favorit al lumii. Acest loc al confruntării trebuie să existe pentru că doar așa prin lupta cu elementele negative ale lumii în care trăim, ne păstrăm identitatea de copii ai lui Dumnezeu. Fără confruntare nu există progres.

Dar câmpia mai poate fi și locul LOCUL PLĂCERILOR => [Geneza 13:11-12]  Lot şi-a ridicat ochii, şi a văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului. Lot şi-a ales toată Câmpia Iordanului. Sodoma şi Gomora erau oraşele plăcerilor de cea mai joasă speţă. Împreunări neângăduite, substanţe ilegale, prostituţie, orgii înnecate în alcool, excese de toate felurile. Acesta e tabloul Sodomei și al Gomorei! Și neprihănitul Lot este atras de aceste locuri unde cultul plăcerii era ridicat la rang de zeu. Putem spune fără să greșim că lumea în care trăim este o câmpie a plăcerilor de tot felul. La doar un click distanță găsești toate murdăriile prezente în Sodoma și Gomora.

Dacă alegem să locuim la marginea acestor câmpii, sfârșim ca Lot în mijlocul cetății, văzând pierzarea propriei familii cu ochii noștrii. Nu, noi nicidecum nu trebuie să ne lăsăm duși în voia lucrurilor care ne plac și ne încântă privirea, pentru că mai devreme sau mai târziu acestea ne pot distruge sufletul.

Tot câmpia poate fi LOCUL LÂNCEZIRII => [Isaia 16:8]  căci câmpiile Hesbonului lâncezesc. Lâncezeala este o stare de slăbiciune sau de moleșeală; Nu mai avem chef de nimic și din această cauză nu mai progresăm ci stagnăm. Este starea în care mulți ajung datorită obișnuinței cu cele sfinte. Ne place să fim spectatori, să nu ne implicăm prea mult, dar de acolo din tribune să băgăm de vină acelui grup de jucători pe umerii cărora se sprijinește întreaga lucrare. Lâncezirea este starea premergătoare inaniției sufletești. Dacă nu facem ceva, poate o călătorie la munte, simțurile noastre se vor atrofia în așa măsură încât chiar dacă mai vrem să facem ceva nu mai avem puterea necesară. Asemeni lui Samson care a lâncezit pe genunchii Dalilei și credea că oricând poate avea starea de la început, el a zis: „Voi face ca şi mai înainte şi mă voi scutura”. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.   

Dar câmpia mai poate fi ceva, poate fi LOCUL celor care renunţă => [Ieremia 52:7] Atunci s-a făcut o spărtură în cetate; şi toţi oamenii de război au fugit, şi au ieşit din cetate noaptea, pe drumul porţii dintre cele două ziduri de lângă grădina împăratului. Fugarii au apucat pe drumul câmpiei. Dar oastea Haldeilor a urmărit pe împărat şi au ajuns pe Zedechia în câmpiile Ierihonului, după ce toată oştirea lui se risipise de la el. Au pus mâna pe împărat şi l-au dus la împăratul Babilonului la Ribla, în ţara Hamatului; şi el a rostit o hotărâre împotriva lui.

Împăratul Babilonul a pus să junghie pe fiii lui Zedechia în faţa lui; a pus să taie la Ribla şi pe toate căpeteniile lui Iuda. Apoi a pus să scoată ochii lui Zedechia şi a pus să-l lege cu lanţuri din aramă. Apoi împăratul Babilonului l-a dus la Babilon şi l-a ţinut în temniţă până în ziua morţii lui. Împăratul Zedechia a renunțat la luptă, a fugit din fața dușmanului, nu a avut curajul de a da piept cu inamicii lui și de a lupta până la moarte. Datorită acestei lașități de care a dat dovadă, a avut parte de o durere mult mai mare, proprii copii au fost uciși în fața lui, iar lui i s-au scos ochii. Groaznic preț a plătit acest împărat pentru că a fugit la câmpie în loc să rămână în cetate și să lupte cu demnitatea unui rege.

Sunt situații în viață când din plictiseală, din neputinţă, sau pentru că pur şi simplu nu avem un caracter bătăios renunţăm, abandonăm, părăsim lupta. Ne-am obosit să luptăm mereu cu același păcat sau cu aceiaşi stare aşa că cedăm, refuzăm să mai facem parte din opoziţie. Devenim niște peşti morți, duși de val.

Cuvântul lui Dumnezeu ne aduce aminte că  “cel neprihănit va trăi prin credinţă: dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi spre pierzare, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.” Evrei 10:38-39 . Încheiem meditația de astăzi amintindu-ne că în câmpie poate fi locul confruntărilor, al plăcerilor, locul lâncezirii sau locul celor care renunță. Până data viitoare vă doresc numai bine.

[Aceste meditații au fost rostite la Radio Vocea Evangheliei Sibiu în cadrul rubricii „Popas de suflet”.]

Forme de relief ale sufletului (1)

Pololu-Valley-Overlook-37687Cu ajutorul lui Dumnezeu, debutăm cu o nouă serie de meditații intitulată: Forme de relief ale sufletului. Motoul acestei serii este din cartea profetului Isaia 40:3-4  Un glas strigă: “Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii, şi strâmtorile în vâlcele! Conform dicționarului explicativ al limbii române „forma de relief reprezintă neregularitatea suprafeţei pământului, fiind rezultatul interacţiunii agenţilor geografici interni şi externi.

Sufletul nostru se aseamănă cu suprafaţa pământului. Avem în viaţa noastră şi văi şi munţi şi dealuri și câmpii, depinde de starea în care suntem sau de dificultăţile cu care ne confruntăm. Vom vedea în cele ce urmează că interiorul nostru poate lua diferite forme și pot fi multe stări pe care le recunoaștem ori le identificăm în trecutul sau prezentul nostru.

Astăzi vom poposi în vale. Valea este o formă de relief, îngustă şi alungită, cu panta în descreştere în aval, creată prin acţiunea apelor curgătoare. Astăzi vom vedea că valea, în viața credinciosului, poate fi locul testării, locul căderii, locul tulburării sau al suferințelor, dar Dumnezeu ne vorbește și în vale.

Valea poate fi LOCUL TESTĂRII =>[ Daniel 3:1]  Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip din aur, înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi. L-a ridicat în valea Dura, în ţinutul Babilonului. Trei tineri din Israel au fost supuși testului vieții lor în valea Dura. Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost puși să aleagă între Dumnezeu și un chip de aur. Acest test urma să le schimbe radical viața, producând furtună în tot Babilonul, până la temutul Nebucadnețar. Testul acesta urma să-i coste însăși viața lor dacă Dumnezeu nu intervenea și chiar și așa hotărârea lor de a nu-l trăda pe Iehova era de nestrămutat: Iată, Dumnezeul nostru, căruia îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi şi nici nu ne vom închina chipului din aur pe care l-ai înălţat! Ce facem noi atunci cînd Dumnezeu hotărăște că a venit vremea testării în valea acestei lumi? Îi rămânem credincioși pînă la capăt sau ne lepădăm ca Petru odinioară?

Dar valea mai poate fi LOCUL CĂDERII =>[Geneza 14:10]  Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat-o la fugă, şi au căzut în ele; Când cazi neputincios şi lipsit de putere sau răpus de vrăşmaş, ajungi aici în vale.

Durerea căderii şi imaginea trecutului eşuat îţi zdrenţuieşte simţurile. Da, valea poate fi locul căderii datorită neatenției și nevegherii, datorită alergării nebune după câștig, pierdem din vedere adevăratele valori, ne împiedicăm și cădem aducându-ne din nou aminte care ar trebui să ne fie valorile și prioritățile vieții.

Dumnezeu ne modelează în vale, pentru că acolo e singurul loc unde stăm față în față cu neputințele și incapacitățile noastre. Acolo realizăm că noi suntem mici și El este mare, că noi suntem slabi și El puternic.

Poate fi și LOCUL TULBURĂRII => [Iosua 7:26]  Şi au ridicat peste Acan un morman mare de pietre, care se vede până în ziua de azi. Şi Domnul S-a întors din iuţimea mâniei Lui. Din pricina acestei întâmplări s-a dat până în ziua de azi locului aceluia numele de valea Acor (Tulburare)

Ascunderea obiceiurilor nesănătoase, tulbură fiinţa noastră şi nu aduce propăşire bisericii. Valea tulburării a luat ființă în urma unei mici neascultări, a unui mărunt act de nesupunere. Dar acest gest considerat minor și nebăgat în seamă de a nu lua nimic din lucrurile date spre nimicire, a dus la eșecul luptei împotriva cetății Ai soldându-se cu 36 de morți și uciderea întregii familii a lui Acan. Mare pierdere, multă tulburare acolo în valea Acor, toate datorate unui gest de neascultare. Tulburarea din vale poate fi evitată dacă ținem cont de poruncile divine și nu încercăm să-l strângem la piept pe “merge și așa”.

 Valea,  LOCUL SUFERINŢELOR =>  [Psalmi 23:4]  Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine. [Psalmi 84:6] Când străbat aceştia Valea Plângerii, o prefac într-un loc plin de izvoare, şi ploaia timpurie o acopere cu binecuvântări. Bolile, fiorul rece al morţii, veştile medicilor, te fac să fi unul dintre călătorii văii plângerii. Fiecare dintre noi trece la un moment dat prin această vale a morții și a plângerii, diferența dintre cei care îl cunosc pe Dumnezeu și restu este că ei nu permit văii să-I schimbe să-I facă morocănoși cârtitori și nemulțumiți ci aceștia prefac această vale uscată, udată doar de lacrimi, într-un loc plin de izvoarele mulțumirii, laudelor și siguranței că Dumnezeu este în control.

DUMNEZEU VORBEŞTE ŞI ÎN VALE vom vedea din =>  [Ezechiel 3:22-23]  Şi mâna Domnului a venit peste mine acolo, şi mi-a zis: “Scoală-te, du-te în vale, şi acolo îţi voi vorbi!”M-am sculat, şi m-am dus în vale; şi iată că slava Domnului s-a arătat acolo, aşa cum o văzusem la râul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pământ.

Chiar dacă valea este locul căderii, suferinţei, tulburării, înfrîngerii, eşecului, nereuşitei, fiascoului, totuşi Dumnezeu se aproprie de noi şi ne vorbeşte în valea disperării noastre. Este prezent acolo, chiar dacă simțurile noastre s-au tocit și nu-l mai percem, El este acolo așteptând să ne întoarcem privirile spre El ca să ne lumineze cu bucuria și pacea Lui. Dumnezeu ne vorbește în vale, ne încurajează, ne mângăie de pierderile avute, ne dă o nouă perspectivă și ne ajută să scuturăm țărâna și să alergăm din nou pe cale. Mulțumim Doamne pentru văile din viața noastră, pentru că știm scopul lor terapeutic pentru sufletele noastre. Atât pentru astăzi iubiti călători prin valea plângerii…

[Aceste meditații au fost rostite la Radio Vocea Evangheliei Sibiu în cadrul rubricii „Popas de suflet”.]

Dacă nu-i poți învinge, încurcă-i!

cartoon-guy-tied-upDacă nu-i poți învinge, încurcă-i!

Iată un principiu demonic urmat cu strictețe de forțele întunericului. Satan știa foarte bine că nu-l putea învinge pe Hristos așa că s-a hotărât să-l încurce cât putea de bine. A încercat să-i încurce lucrarea din pruncie, folosindu-se de inimile crude ale celor întrebați de găzduire care l-au refuzat în proporție de 99%. A orchestrat uciderea nemiloasă a sute de copii folosindu-se de mintea încețoșată de gelozie a crudului Irod. În moduri și mai subtile a încercat să-i zădărnicească lucrarea, ispitindu-l de trei ori cu ispite diverse pentru a-i găsi punctele slabe și a-l încurca în atingerea scopului său divin. S-a folosit de cărturari, farisei și preoți, pentru a-l prinde cu tot felul de întrebări capcană. S-a folosit de trădarea unuia dintre cei 12 și de abandonarea celorlalți lăsându-l singur în momentele cele mai dificile. 

Toată viața Mântuitorului a fost presărată cu încercări disperate ale diavolului de a-l discredita. Spera că aceste acte de tulburare poate, poate, îl vor dezorienta pe Isus și acest dezechilibru interior îl va zăpăci în drumul către țintă și nu va reuși să ducă planul până la capăt. Lucifer s-a înșelat în ceea ce-l privește pe Hristos, dar nu a renunțat la aceste jocuri în ceea ce ne privește pe noi, urmașii lui fideli.

De fapt satan nu face altceva decât să imite, pentru că el nu poate creea nimic. Această tactică, a fost folosită de Dumnezeu, bineînțeles în alte condiții, cu multă vreme în urmă la construcția turnului Babel. Geneza 11:9 De aceea, cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.

Odată ce ne-am hotărât să alergăm pe calea cea îngustă, dușmanul nostru numărul 1, știe că nu mai are prea multe de făcut. Din clipa în care mahrama ne-a fost dată la o parte și am înțeles planul divin și lumea spirituală, satan încearcă să ne încurce, să ne dezorienteze, să ne zăpăcească în așa măsură încât buimăciți de ceea ce ni se întâmplă, fie să renunțăm la luptă fie să o luăm pe căi lăturalnice, departe de calea adevărată.

Se folosește de fiecare ocazie și situație pentru a ne slei de puteri. Noi, încercând să ieșim din încurcături, ne epuizăm, rămânem fără puterea necesară de a lupta cu adevăratele probleme, adică ispitele, care ne pot culca oricând la pământ dacă nu mai avem resurse. Pavel îl sfătuiește pe Timotei în 2 Timotei 2:4 Niciun ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la oaste. Soldatul nu trebuie să permită împrejurărilor obișnuite ale acestei vieți să devină obiectul principal al existenței sale. Noi ca și credincioși trebuie să ne amintim că viața creștină nu este un teren de joacă, ci este un câmp de bătălie. 

Nicolae Moldoveanu spune într-unul din comentariile sale: Încurcăturile încep când vrei mai multe lucruri, când lângă ţinta principală mai adaugi ceva. Omul încurcat nu poate fi folositor nici pentru alţii, nici pentru el însuşi nu poate nici să lucreze, nici să se bucure. Încurcătura este ca şi întunericul: te împiedică în toată activitatea şi îţi răpeşte pacea şi siguranţa. Încurcătura şi întunericul este mediul unde diavolul lucrează mai bine şi mai cu spor. El este nu numai Domnul întunericului, ci şi al încurcăturii. Tot timpul nu face altceva decât lanţuri cu care să încurce pe oameni şi mai ales pe cei credincioşii. Tot ce este străin de Dumnezeu, străin de adevăr, străin de Cuvântul Scripturii, străin de împărăţia sfinţeniei şi a dragostei, încurcă pe cel credincios. Cel treaz, nu se încurcă. Trecem prin hăţişurile diavolului, doar dacă viaţa noastră este ascunsă în Hristos, să nu ne temem – nu vom fi încurcaţi. Cine rămâne numai în Hristos scapă de orice încurcături.

Acestea fiind spuse vă provoc la veghere. Nu lăsați ca diavolul să vă încurce și nu vă încurcați voi înșivă în lucrurile acestei lumi, pentru ca alergarea noastră să nu ne fie împiedicată. 2 Petru 2:20 „În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi.