Am ajuns să fiu doar o ştire…

ImagineAcest editorial a fost scris de Vladimir Pustan vineri 22 martie 2014 în urma veştilor care circulă pe internet despre „demisia” din cultul penticostal!

Există o anume ușurare în schimbare chiar dacă e din rău în mai rău. Adesea e alinător să poți să-ți schimbi poziția ca să te doară și altundeva.

Am stat azi aproape toată ziua prin cimitir pentru că sunt zile (din ce în ce mai dese) în care te simți mai confortabil între morți decât între vii. Sau mai sigur.

Am 47 de ani și am ajuns să fiu doar o știre, dar ce mă mângâie e că știu că prostul e cel care n-a încercat în viața lui niciun eveniment.

În Franța anului 1720 a existat o lege ce spunea că un condamnat la moarte poate fi grațiat cu condiția să se căsătorească cu ștreangul de gât cu o fată mai trecută.

Phillipe Cheufferay când a văzut cine îi vine în față, uluit de urâțenia ei, a strigat călăului ”Trage iute de funie”. Mai bine mort decât cu șchioapa…

Einstein la sfârșitul vieții regreta că nu s-a făcut instalator. Există o frumusețe adâncă în aceea de a veni la ora 16 acasă, a mânca iahnia de fasole și a butona telecomanda până la miezul nopții. Sau a-ți da cu părerea despre una, despre alta pe internet.

Pe primele monede bătute în America pe o față scria ”Noi credem în Dumnezeu” iar pe cealaltă ”Vezi-ți de treaba ta”. Iar asta se numește progres.

 

Anunțuri

Impresii de la întâlnirea Cireşarii din Sibiu

Jurnal de călătorie – Turneul Cireşarii 1,

de Florin Ianovici

Pe la 6.30 Vladimir a început să umble prin cameră. Se culcă târziu, se trezeşte devreme. Doarme puţin. Nu e chiar colegul ideal de cameră pentru cei ce vor să aibă tenul întins. Doar că, împreună, nu avem nevoie de somn ca să visăm. O facem cu ochii deschişi…!

Ne-am rugat în sala de mese. Fiecare nume de cireşar a fost adus înaintea lui Dumnezeu. Cu problemele, aşteptările şi credinţa că El va avea grijă de toate. Am înţeles, rugându-ne, că toţi avem dureri, dar că nu trebuie să le purtăm singuri. În timpul rugăciunii am ştiut că Dumnezeu va fi prezent la Sibiu. M-am uitat la fiecare chip în parte. Cu toţii cântau lui Dumnezeu. De dragul Lui. Şi atunci am ştiut că dragostea Lui se va revărsa peste Sibiu.

Pe la 15.00 am plecat spre Sala Sporturilor “Transilvania”. Pe la 16.00 ne-am întâlnit cu Nicu Bijboacă care ne-a condus. Mulţumim pentru dragostea şi ajutorul dat. Am ajuns. O sală frumoasă de 2000 de locuri, dar cu probleme pentru sunet. Câţiva tineri ne-au aşteptat ca să ne ajute. Le mulţumim! Am achitat costul închirierii sălii. Nu a fost mic. Aproximativ 3000 RON. Şi când eşti singur pare şi mai mare. Mulţumim Bisericii Emanuel pentru donaţia de 700 RON.

La ora 18.00 sala a fost plină până la refuz. Pastorul Iosif Tirla a cerut în rugăciune însoţirea lui Dumnezeu. Cu fiecare cântare, cu fiecare minut de rugăciune, dragostea lui Dumnezeu aducea oamenii mai aproape de cer. Mulţi ortodocşi laolaltă cu baptişti, creştini după Evanghelie, penticostali, catolici, reformaţi, adventişti au lăudat numele Lui.

Vladimir a predicat cum devenim creştini. Nu prin naştere, nu prin membralitate la o biserică, nu prin fapte bune, nu prin botez, ci prin credinţa în Hristos Isus. Fiecare cuvânt rostit a fost o judecată, dar şi o speranţă că se mai poate face ceva. Predica s-a isprăvit la 19.10. Am chemat oamenii la Hristos. Zeci de oameni au coborât. Cu inima zdrobită. Nu a fost uşor pentru ei să ajungă în faţă, lângă noi pentru că sala nu permitea coborârea directă. Am amenajat scări speciale pentru coborâre. Numai Duhul lui Dumnezeu i-a purtat până jos. În plâns, suspin şi mărturisire oamenii s-au frânt înaintea lui Dumnezeu.

50 de minute a durat rugăciunea. Pentru că dorim să fim creştini. Toată viaţa. De dragul lui Hristos. Atâţia oameni au predat viaţa, trecutul, poverile Tatălui Ceresc. Acolo, la Sala Sporturilor din Sibiu, Dumnezeu a mântuit vieţi.

După serbare o măicuţă ne-a întrebat dacă avem ce să mâncăm. Se frământase toată ziua pentru noi. Şi a copt o pâine de vreo 5 kg ca să nu ne culcăm flămânzi. Încă nu am avut curajul să rupem din acea pâine. Pare venită din altă lume. O lume în care oamenii iubesc pur şi simplu fără nici un calcul.

Am strâns şi am plecat. Dar o parte din noi a rămas acolo. Cu oamenii aceia care pentru două ore au fost… doar creştini! Pe drumul de întoarcere m-a sunat Nelu Brie. Venea de la Timişoara. S-a bucurat împreună cu noi de biruinţa lui Dumnezeu. Doamne ajută!

E ora 6 dimineaţa când scriu aceste rânduri. E atâta linişte că aproape pot să aud îndemnul Duhului: “Mergeţi mai departe!”.

Ne aşteaptă Braşovul!

Un ultim cuvânt: rugaţi-vă pentru noi!

Fluturii lui Pustan…

Din 20 aprilie veţi putea asculta o nouă emisiune la Radio Cireşarii – “Felinarul cu fluturi”, emisiune realizată de Vladimir Pustan şi Dani Coste.Vă invităm în fiecare marţi, sub felinarul nostru… Nici prea aproape ca să nu vă ardeţi, nici prea departe în întunericul neştiinţei.Întrebări pe care nu aţi îndrăznit să le puneţi, răspunsuri pe care n-aţi dori să le aveţi.Într-o lume în care oamenii nu mai vor, de frică, să se cunoască pe ei înşişi, vă dorim seri neliniştite sub felinarul nostru.

Fluturii de serviciu…
Vladimir Pustan şi Dani Coste

Aşteptăm sugestiile voastre pe email sau messenger: felinarulcufluturi@yahoo.com
“Felinarul cu fluturi”- în fiecare marţi, la ora 21:10, la Radio Cireşarii. Din 20 aprilie.

Sursa http://crestintotal.ro/

Interviu cu Vladimir Pustan

Vladimir Pustan este pastor, scriitor şi preşedinte al Fundaţiei “Cireşarii”. Este căsătorit cu Florica şi are patru copii: Vlăduţ, Emanuela, Beniamin şi Florin.

El este un pastor marcant pentru generaţia tânără din zilele noastre. Iubit de majoritatea evanghelicilor români, dar şi criticat în anumite perioade ale vieţii, pastorul Vladimir Pustan a rămas credincios lui Dumnezeu şi viziunii primite de la El. Este un model de perseverenţă, loialitate şi dedicare.

Vă invităm să citiţi un interviu provocator despre viaţa pastorului Vladimir Pustan, despre generaţia tânără din zilele noastre, dar şi despre momentele în care a fost criticat pentru acţiunile sale.

„M- am îndepărtat treptat de Dumnezeu. De la 16\17 ani, nu am mai mers la biserică, mama a mers singură. Nu am avut o viaţă păcătoasă, ci, pur şi simplu, nu mai mergeam la biserică pentru că nu- L mai simţeam pe Dumnezeu acolo, în biserică.”

„Tatăl meu era un om foarte milităros. Nu mă lăsa să mă joc, aveam program, orar pe perete. În privinţa  aceasta, am avut o viaţă foarte milităroasă, angrenată într-un program foarte strict. De aceea, acum,  nu mai suport nici un program strict.”