La colindat…

Aşa cum am promis, postez câteva fotografii de la colindat. Am fost plecat la părinţi, la sat, unde am avut o întâlnire de familie. Am scos acordeonul de la naftalină şi am cântat naşterea lui Isus , pe la ferestrele sătenilor şi în biserica locală de apx .20 de membrii. Ce s-au mai bucurat bătrâneii. Foarte rar le este călcat pragul. Să fie oare dorinţa de a împlinii versetul din Proverbe: „Calcă rar în casa aproapelui tău ca să nu se sature de tine şi să te urască”?

A fost frumos, deşi am fost şi refuzaţi pe motiv că „ne râde lumea dacă-mi cântaţi la fereastră”. Mai sunt încă oameni care iubesc mai mult părerile oamenilor decât voia divină.



Un alt fel de Crăciun

Pentru mulţi dintre noi, Crăciunul este un timp încărcat de amintiri. Amintiri despre cadouri, oameni, mâncare bună şi activităţi de sezon. Însă, dacă Crăciunul nu mai reprezintă nimic altceva, s-ar putea să aveţi un Crăciun trist anul acesta. Vedeţi, cele mai mari aşteptări pot aduce cele mai mari dezamăgiri, când unii au de înfruntat familii dezorganizate, amintiri dureroase, dificultăţi financiare, activităţi întrerupte, cadouri dorite care nu au fost primite niciodată. Cred că din această cauză consilierii spirituali sunt asaltaţi de oameni în sezoanele de vacanţă mai mult decât în restul timpului. Care perspectivă asupra Crăciunului ar putea să îi dea un sens, indiferent că circumstanţele sunt bune sau rele? Ca şi creştini, am ascultat de multe ori povestea Crăciunului. Astăzi însă aş dori să reflectăm la experimentarea Crăciunului, adică la impactul pe care ar trebui să îl aibă în vieţile noastre.

I. O privire proaspătă asupra poveştii Crăciunului

“…şi a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.” (Luca 2:7)

Geoffrey Bull s-a trezit petrecându-şi Crăciunul într-un han din Tibet, în drum spre o închisoare comunistă. El povesteşte despre momentul în care a intrat în staul să hrănească caii şi catârii “Cizmele mi s-au înfundat în paie murdare şi în balegă. Mirosul era aşa de oribil încât devenea insuportabil. M-am gândit la Hristos, care a venit tocmai din cer în vre-un grajd tot atât de mizerabil ca şi acesta, şi asta pentru mine.” Deşi nu era Crăciunul la care s-a aşteptat, poate că a fost unul dintre cele mai expresive pentru el. (When Iron Gates Yield, by Geoffrey Bull)

II. Cum ar trebui să ne schimbe Crăciunul vieţile

“Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau de slavă deşartă, ci în smerenie, fiecare să îl privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus: El măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu ci S-a dezbrăcat pe Sine însuşi şi a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.” (Filipeni 2:3-7).Conform acestor versete, Hristos a arătat umilinţă, gata să dea la o parte imaginea Sa de Dumnezeu pentru a deveni nu doar un om, ci un umil servitor al oamenilor.

Am auzit despre un om care refuza să creadă Evanghelia şi să meargă la biserică. Însă, într-o zi, în timp ce stătea în casă, a văzut cum nişte păsări mici încercau în mod repetat să zboare prin sticla geamului său, izbindu-se de el şi murind. “Dacă aş fi pasăre…” s-a gândit el. Ar fi fost singura cale prin care să le explice bietelor păsări capcana geamului. Atunci, s-a gândit că exact acelaşi lucru l-a făcut Hristos pentru noi. Ca şi rezultat, mai târziu, a devenit creştin.

Deci, dacă nu L-aţi primit pe Hristos în inima voastră, e uşor să vedeţi cum se aplică  acest Crăciun la vieţile voastre. Cum aţi putea să întoarceţi spatele unui Dumnezeu care a părăsit gloria cerului pentru a se naşte într-un staul mizerabil, având nişte părinţi săraci? A făcut toate acestea pentru voi. Deci, pentru voi, cel mai mare cadou pe care îl puteţi da pentru El e viaţa voastră, primindu-L ca Domn şi Mântuitor.

Ce se întâmplă însă, cu noi ceilalţi, care îl cunoaştem pe Hristos? Cum ni se aplică nouă aceste lucruri? Isus nu vrea să devenim păsări, cocoşi sau porci. El pur şi simplu vrea să slujim cu umilinţă pe cei din jurul nostru. Devreme ce Isus S-a umilit şi noi trebuie să ne umilim faţă de alţii, privindu-i mai presus de noi înşine, devenind interesaţi de nevoile lor. O persoană umilă nu slujeşte doar oameni drăguţi şi încântători, ci dăruieşte celor ce nu pot da nimic înapoi şi vizitează persoane singure pe care nimeni nu ar dori să le viziteze. Aşteptările tale sunt acelea de a fi iubit mai mult de prieteni şi de rude, sau să fii sigur că ei se simt iubiţi?

Jim a devenit creştin când era elev la liceu. Într-o zi, a observat că Marie, una din colegele sale, stătea întotdeauna singură când îşi lua prânzul El a întrebat-o dacă poate mânca împreună cu ea. Ea s-a simţit puţin stânjenită, însă a spus da. Mai târziu, el a întrebat-o de ce stătea tot timpul singură. Ea a răspuns că din clasa a 9-a  nimeni nu s-a aşezat lângă ea.

În lume sunt multe fete ca şi Marie, singure şi rănite în interior. Unele ar putea fi rude cu voi, ori vecini, sau colegi de şcoală. Am putea oare să uităm de noi înşine, de cadourile pe care le dorim, de atenţia cu care vrem să fim înconjuraţi, să lăsăm toate aceste aşteptări în urmă şi să slujim pe cineva care este în nevoie, aşa cum a făcut Hristos pentru noi?

III. Cum poate să devină acest Crăciun unul diferit

Gândiţi-vă că Isus este între voi şi că pregătiţi împreună planuri de Crăciun. Discutaţi ce lucruri speciale aţi putea face în acest Crăciun pentru a-I urma exemplul de smerenie. Fiţi specifici. Nu spuneţi doar: “am să vizitez o persoană în vârstă.” Gândiţi-vă la o persoană în vârstă reală, în viaţă pe care să o puteţi vizita, un bolnav pe care îl puteţi încuraja, sau o rudă care se află departe, căreia îi puteţi scrie. (Material rezumat, tradus şi folosit cu permisiunea Reach Out Youth Solutions)

Craciunul, Sărbătoarea iertării!

O femeie a venit la duhovnicul ei:

– Părinte, soţul meu mi-a spus aseară că m-a înşelat cu o colegă de serviciu. I-am spus că nu vreau să mai locuiesc cu el, că vreau să plec la mama mea.

– Îi pare rău pentru ce a făcut?

– Da, îi pare. Doar el mi-a spus, că mie nu mi-ar fi trecut prin cap aşa ceva. Dar nu vreau să îl iert. Nu meritam aşa ceva. O să divorţez. Duhovnicul încercă să o convingă să renunţe la hotărârea ei, dar nu reuşi. Îi spuse:

– Stai în genunchi să îţi citesc rugăciunea pentru divorţ.

Femeia îngenunche şi, spre mirarea ei, îl auzi pe duhovnic spunând o rugăciune ciudată: „Doamne, ne-am săturat să facem voia Ta, să ţinem poruncile Tale. Nu ne ierta nouă greşelile noastre, că nici noi nu iertăm greşiţilor noştri”.

– Părinte, dar ce rugăciune este asta? Eu vreau să mă ierte Dumnezeu.

– Nu se poate.

– De ce nu se poate?

– Dacă tu nu îl ierţi pe cel care ţi-a greşit, dacă tu nu îţi ierţi soţul, cum vrei să te ierte pe tine Dumnezeu?

Înţelegându-şi greşeala, soţia îşi sună soţul de la telefonul din faţa bisericii.

– M-am răzgândit, nu mai divorţez. Îmi e foarte greu să te iert, dar  te iert.

Soţul s-a bucurat foarte mult auzind aceasta. O iubea pe soţie şi nu îşi putea da seama cum acceptase să o înşele. Ridicându-se din păcat, i-a fost credincios soţiei sale până la sfârşitul vieţii.(povestire culeasă din cartea “Patericul mirenilor”, de pr. Danion Vasile.)

CEI SLABI NU POT IERTA NICIODA. IERTAREA  ESTE  ATRIBUTUL  CELOR PUTERNICI! Mahatma Gandhi