Pericolul presupunerilor (1)

large_day_and_night_36593Azi, debutăm cu un nou serial dedicat sufletelor dumneavoastră și intitulat pericolul presupunerilor. Pe parcursul celor cinci episoade vom descoperi că presupunerile pot ruina  o căsnicie din interior, fură bucuria și pacea, ne fac vunerabili în fața dușmanului, deformează imaginea de sine și pot creea așteptări irealiste.

Dacă ar fi să dăm o definiție a presupunerii, așa cum o găsim în Dex. =>Părere bazată numai pe faptele aparente, bănuială, ceea ce este admis în mod prealabil drept posibil, real, adevărat; supoziție, ipoteză, presupus, presupoziție. Presupunerile apar din dorinţa de a completa spaţii libere pe care le avem în jurul nostru: în oameni, în situaţii, sau în viitor. Tot presupunerile creează pur şi simplu poveşti imaginate, care nu sunt întotdeauna în concordanţă cu realitatea. Presupunem că mai mulţi bani ne rezolvă problemele financiare, însă mai mulţi bani ne setează aşteptările mai sus, şi avem în continuare nevoie de mai mult decât câştigăm.

Astăzi vom vorbi despre presupunerile care pot slăbi  sau chiar distruge o familie. Ca și exemplu din Scriptură vom lua modelul familiei Avram & Sara din Geneza 20:2  Avraam zicea despre Sara, nevastă-sa: „Este sora-mea!” s-a temut să spună că este nevastă-sa, ca să nu-l omoare oamenii din cetate din pricina ei. Abimelec, împăratul Gherarei, a trimis şi a luat pe Sara.10  Şi Abimelec i-a zis lui Avraam: „Ce ai văzut de ai făcut lucrul acesta?”Avraam a răspuns: „Îmi ziceam că, fără îndoială, nu-i nici o frică de Dumnezeu în ţara aceasta şi că au să mă omoare din pricina nevestei mele.

Avraam a presupus că în acea țară nu există teamă față de Dumnezeu și a acționat bazându-se pe această bănuială punându-și soția în pericol. Dacă Dumnezeu nu intervenea la vreme, Sara, partenera lui de viață era luată de un alt bărbat și astfel căsnicia lui era terminată. Și toate acestea datorită unei presupuneri. Iubiți cititori ai acestui blog, presupunerile în căsnicie sunt viruși care distrug parteneriatul dintre soț și soție din interior.

Da, putem rezolva situațiile tensionate cu socrii, părinții sau celelalte pericole din exterior, dar dacă nu descoperim la timp acest viclean dușman din interior, căminul nostru se poate surpa pe nesimțite. Bănuiala că partenerul tău te înșeală, alimentează gelozia din tine care macină familia cu întrebări chinuitoare despre unde ai fost, ce ai făcut, de ce ai zâmbit, de ce te-ai uitat acolo, slăbind astfel tot mai mult încrederea partenerului, alimentată la nesfârșit de sloganul: Fac asta din dragoste. Din nefericire această dragoste este de fapt egoism în stare pură.

Presupunerea că pe soț nu-l interesează ce face soția cu banii  sau că pe soție nu o interesează unde zăbovește soțul după servici, creează tensiuni care dacă nu sunt discutate se vor transforma în explozii nedorite în momente de criză ale cuplului.

Un cuplu aflat la apusul vieții discuta despre momentele frumoase petrecute împreună. La un moment dat soția îl întreabă pe soțul ei: Pot să-ți mărturisesc ceva? Cu un zâmbet aprobator înclină din cap, gata să asculte cu atenție ce avea de spus iubita lui soție. De fiecare dată când aduceai acasă pâinea proaspătă, aburindă, primul lucru pe care-l făceai era să-mi tai colțul și să mi-l dai mie. Am considerat asta ca o jignire, obligându-mă să mestec acea coajă tare, dar nu ți-am spus asta niciodată. Bărbatul, cu sprâncenele încruntate își ridică privirea din pământ și spuse: Când eram copil mama mea făcea același lucru cu mine spunându-mi că partea aceea a pâinii era cea mai bună. Am presupus că făcând același lucru, dându-ți ție ce-mi plăcea mie cel mai mult, e un semn de dragoste din partea mea, nici prin gând nu mi-a trecut că acest gest al meu poate fi interpretat ca o jignire. Iată că de multe ori fără să ne întrebăm soțul, soția sau copii facem anumite gesturi presupunând că sunt înălțătoare pentru ei, deseori dovedindu-se contrariul.

Alte exemple de presupuneri găunoase într-un cuplu pot fi:

-Presupunerea că aruncatul hainelor pe unde apucăm și obligația soției de a aduna după noi este firască, pentru că așa făcea și mama în familie.

-Presupunerea că ridicatul de la masă și postarea la tv sau computer, fără a mulțumi sau a ajuta la strânsul mesei este o stare normală a lucrurilor, că doar de aceea ne-am însurat!

-Presupunerea că repetarea insistentă și obositoare a sarcinilor care-i revin soțului, îl ajută pe acesta să urgenteze ce are de făcut!

-Presupunerea că bărbatul trebuie să facă bani cât mai mulți, iar soția, trebuie să-i cheltuie cât mai repede!

NU am pretenția că am epuizat acest subiect, pentru că este foarte vast, nu am lăsat decât o sămânță în acest prim episod, pentru ca pe parcursul acestei zile să măcinăm cu moara minții alte presupuneri care ne pot fi fatale în viața de familie.

Până data viitoare verificați-vă presupunerile pentru a nu deveni victimele lor. Fiți binecuvântați!

[Aceste meditații au fost rostite la Radio Vocea Evangheliei Sibiu în cadrul rubricii „Popas de suflet”.]

Copil neglijat, caut părinţi cu timp…

Sunt un copil orfan… cu părinţi. Nu sunt într-o casă de copii şi nici nu am fost abandonat de părinţi (la propriu), pentru că îi văd în fiecare zi, câteodată  mai şi vorbesc cu mine . Sunt chestionat cum a fost la şcoală, de ce am luat notă mică la mate sau de ce nu mi-am făcut curat în cameră.

Aş vrea să povestim fără graba lucrului care trebuie făcut, sau a telefonului care trebuie dat, ori a situaţiei urgente care trebuie predată, dar din păcate ei nu au timp ŞI pentru mine. Câteodată mă gândesc că am fost adus pe lume ca şi o împlinire obligatorie a unui ordin divin, parcă scrie în Biblie că fiecare familie trebuie să facă copii pentru a se umple tot pământul. Nu-mi place acest gând, cum că am fost adus pe lume ca împlinire a unei ordonanţe biblice, pentru a da strălucire statului de credincioşi al părinţilor mei.

Aş vrea să-mi fie ascultate temerile şi împlinirile de părinţii mei, nu de prietenii de pe Facebook. Mi-aş dori ca timpul să stea în loc pentru a mă putea şi eu sătura de prezenţa părinţilor mei care sunt mereu, prea obosiţi, prea ocupaţi, prea nervoşi sau prea grăbiţi.

Oare nu există o lege care să-i oblige pe părinţi să stea mai mult cu odraslele lor? Dacă nu există, te rog Doamne să o inventezi!

Cu recunoştinţă anticipată pentru viitorii părinţi cu timp, a scris un fiu ignorat.

Violenţa verbală

Despre acest tip de violenţă se vorbeşte destul de puţin. Oamenii cred că cea mai distrugătoare este violenţa fizică, dar din păcate, rănile şi vânătăile care nu se văd, produc un deces mai rapid al personalităţii individului.

Prezenţa acestui flagel nu este doar în familie ci şi în şcoală sau la servici. Iniţiatorul acestui act de distrugere al aproapelui nu este numai bărbatul ci de foarte multe ori această poziţie este ocupată de femeie sau chiar de adolescent.

Folosirea acestui tip de armă, paralizează de obicei personalităţile introvertite, care nu se exteriorizează şi nu îndrăsnesc o confruntare cu agresorul. De multe ori de dragul păcii şi al liniştii, oamenii atacaţi de acastă armată a ucigaşilor de vorbe, se retrag în forul lor interior, dezvoltând o ură înverşunată dar nerostită împotriva agresorului. Acest lucru este periculos pentru că lăstarii aceştia de amărăciune distrug persoana din interior.

Nu vă lăsaţi manipulaţi de astfel de oameni. Ei nu sunt capabili decât să latre foarte tare şi în cazuri foarte rare muşcă… Muşcătura lor trebuie tratată cu antirabicul confruntării faţă în faţă şi efectul este de durată.

În Ieremia 18:18  se regăsesc aceste grupuri care plănuiesc „Haide să-l ucidem cu vorba”. Ei ştiu că în puterea limbii stă capacitatea de a ucide, dar noi trebuie să ştim că tot în puterea limbi stă şi viaţa. Aşadar, o vorbire dreasă cu har şi sare, nu răstită dar hotărâtă, înălţată pe altarul confruntării, poate pune capăt acestor criminali de suflete şi pot să-i elibereze pe ei înşişi din temniţa egocentrismului, pentru că numai acolo se dobândesc astfel de năravuri.

Detoxifiere intelectuală & sufletească

A trecut ceva vreme de la ultima postare mai exact 127 de zile. În acest timp am fost plecat din ţară într-un loc în care nu am avut acces la internet si nici nu am fost deranjat de telefoane. Nu am citit presa din România şi nici nu am avut acces la informaţii despre evoluţia lucrurilor din ţară.

Probabil veţi crede că fără aceste instrumente strict necesare omului modern, am intrat în inaniţie intelectuală… Ei bine NU! Am avut cu mine familia, Biblia şi alte câteva cărţi care m-au ajutat nu să supravieţuiesc ci să  dezvolt plenar  omul dinlăuntru.

Licenţa mi-a consumat multe resurse şi  cei dragi au simţit din plin absenţa mea în viaţa de familie. Acest timp a fost binevenit pentru a strânge legăturile slăbite cu cei doi copii şi iubita mea soţie. Recomand un astfel de timp tuturor familiilor pentru reînnoirea legămintelor şi împrospătarea tonusului familial.

Cred că acest proces de înlăturare a toxinelor intelectuale, morale şi spirituale acumulate de-a lungul timpului, fără ca măcar să realizăm, trebuie săvârşit la intervale regulate  pentru a obţine vigoarea necesară luptelor vieţii.

Asemeni programelor de curăţare a regiştrilor din PC, e nevoie de un timp special în care să nu mai dăm minţii multă informaţie şi nici inimii mult stres, permiţând CUVÂNTULUI şi DUHULUI SFÂNT să ne purifice. Desigur acest proces trebuie efectuat zilnic, dar pentru o detoxifiere totală este nevoie de o cură specială în care izolaţi sau rupţi de realitatea ce ne înconjoară, să eliminăm otrava din noi făcând loc vituţilor sfinte.

Modalităţi de mulţumire

În cartea Familii pentru cer scrisă de Augustin Cornel Miclea, am găsit un text tare interesant care m-a pus pe gânduri cu privire la felul în care eu am mulţumit mamei mele de-a lungul vieţii. Chiar dacă unele situaţii vor părea banale, imaginea de ansamblu zugrăveşte o realitate cruntă. Luaţi de citiţi!

Când tu aveai 1 an ea te hrănea şi te îmbăia.I-ai mulţumit plângând toată noaptea.Când tu aveai 2 ani ea te-a învăţat să mergi.I-ai mulţumit fugind de ea când te chema.Când tu aveai 3 ani ea îţi pregătea toată mâncarea cu dragoste şi ţi-o dădea în guriţă.I-ai mulţumit aruncând farfuria pe jos.Când tu aveai 4 ani ţi-a dat creioane colorate.I-ai mulţumit colorând masa din sufragerie.Când tu aveai 5 ani te-a îmbrăcat pentru sărbătoare.I-ai mulţumit sărind în prima baltă.

Când tu aveai 6 ani te-a dus la scoală.I-ai mulţumit strigând: nu merg, sau lasă-mă în pace eu merg şi singur.Când tu aveai 7 ani ţi-a cumpărat o minge.I-ai mulţumit aruncând-o în fereastra vecinilor.Când tu aveai 8 ani ţi-a dat o îngheţată.I-ai mulţumit scăpând-o în poala ei.Când tu aveai 9 ani ţi-a plătit lecţii de pian.I-ai mulţumit ca nici măcar nu te-ai deranjat să exersezi vreodată.

Când tu aveai 10 ani te ducea toată ziua cu maşinade la fotbal la gimnastică de la o zi de naştere la alta.I-ai mulţumit nederanjându-te, sărind repede din maşină şi nici măcar nu te uitai înapoi să o saluţi.Când tu aveai 11 ani te-a dus pe tine şi pe prietenii tăi la cinema.I-ai mulţumit cerându-i să stea în alt rând.Când tu aveai 12 ani te-a avertizat să nu te uiţi la anumite programe TV.I-ai mulţumit aşteptând să iasă din casa sau chiar o grăbeai.

Când tu aveai 13 ani ţi-a sugerat cum să te tunzi.I-ai mulţumit spunându-i că nu are gusturi.Când tu aveai 14 ani ţi-a plătit o tabără de vară de o lună.I-ai mulţumit uitând să-i scrii măcar o scrisoare.Când tu aveai 15 ani ea venea de la lucru şi-şi dorea o îmbrăţişare.I-ai mulţumit stând în camera ta cu uşa încuiată.Când iu aveai 16 ani te-a învăţat să-i conduci maşină.I-ai mulţumit luându-i-o de câte ori puteai, bineînţeles atunci când nu erai cu prietenii.

Când tu aveai 17 ani ea ţi-a cumpărat un telefon.I-ai mulţumit stând la telefon toată noaptea cu prietenii şi colegii, iar pentru ea nu ai avut timp o dată să o suni.Când tu aveai 18 ani ea plângea la festivitatea ta de absolvire a liceului.I-ai mulţumit stând la petrecere până in zori.Când tu aveai 19 ani ţi-a plătit facultatea, te-a dus in campus şi ţi-a cărat bagajele.I-ai mulţumit salutând-o in afara camerei ca să nu te simţi jenat in faţa prietenilor.

Când tu aveai 20 de ani te-a intrebat dacă te întâlneşti  cu vreo fata.I-ai  mulţumit spunând-i „Nu-i treaba ta!”.Când tu aveai 21 de ani ţi-a sugerat anumită carieră pentru viitorul tău.I-ai mulţumit spunând-I „Nu vreau să fiu ca tine! Acum sunt alte vremuri”Când tu aveai 22 de ani te îmbrăţişa la absolvirea facultăţii.I-ai mulţumit întrebând-o dacă poate să-ti plătească o excursie prin Europa.Când tu aveai 23 de ani ti-a dat mobila pentru primul tău apartament.I-ai mulţumit spunându-le prietenilor ca mobila era urâtă ori demodată.

Când tu aveai 24 de ani ţi-a cunoscut logodnica si te-a intrebat de planurile de viitor.I-ai mulţumit spunându-i printre dinţi: „Maaaaami, te rog”!Când tu aveai 25 de ani te-a ajutat să-ţi plăteşti nunta, a plâns şi ţi-a spus cât de mult te iubea.I-ai mulţumit mutându-te în cealaltă parte a ţării.Când tu aveai 30 de ani te-a sunat să-ţi dea un sfat pentru  copil.I-ai   mulţumit spunând-i „Lucrurile sunt diferite acum”.

Când tu aveai 40 de ani te-a sunat să-ţi amintească de aniversarea unei rude.I-ai mulţumit spunându-i ca erai foarte ocupat chiar atunci.Când tu aveai 50 de ani ea era bolnava si avea nevoie să ai grijă de ea.I-ai mulţumit citind despre parinţii care devin povară pentru copiii lor.

Şi apoi, într-o zi, ea a murit în tăcere. Şi tot ce nu ai făcut vreodată s-a întors lovind ca trăsnetul în INIMA ta. Dacă ea mai este pe aproape, nu uita să o iubeşti mai mult ca niciodată. Daca ea nu mai este, aminteşte-ţi dragostea ei necondiţionată şi dă-o mai departe. Aminteşte-ţi mereu să îţi iubeşti părinţii. Pentru că nu ai decât o singură mamă şi un singur tată in viaţa ta.


Sfârşitul aşteptării

Familia noastră s-a reîntregit! Sensibilitatea, gingăşia, delicateţea şi tandreţea celor două femei din familia noastră (soţia şi fiica de 4 ani) a reînviat căminul casei noastre, unde vreme de trei luni a domnit bărbăţia celor 2 băieţi ai familiei (eu, tatăl şi fiul de 5 ani jumate’). Este ciudat cum prezenţa „vasului mai slab” (conform 1 Petru 3:7) îţi dă putere de muncă, revitalizează vatra familiei şi reface cursul vieţii până mai ieri parcă îngheţat în timp şi spaţiu.

Familia este creeată pentru a păşi împreună pe drumul vieţii, nicidecum separat şi dacă totuşi circumstanţele vieţii o cer, nu există staţionare ci doar regres. Nu poţi spune că stai pe loc, fiindcă viaţa este o cursă şi atunci când cei doi care sunt una, se despart pentru un timp, cursa nu mai poate fi dusă la capacitatea normală, pentru că întregul s-a înjumătăţit, aşadar nu mai funcţionezi la potenţialul maxim şi rămâi în urmă. În familie nu există progres separaţi ci doar împreună.

Nicu Meister

Sacrificiul dragostei…

Într-un mic sat de pescari din Sicilia s-au întâmplat următoarele – pe lângă legislaţia oficială în acel sat s-a mai păstrat un procedeu juridic aparte. Unul din paragrafele cele mai severe din acest procedeu aparte spunea astfel: Adulterul se pedepseşte cu moartea, şi anume o moarte cauzată prin aruncarea de pe o stâncă neagră în marea de dedesubt.

În satul acela trăiau doi tineri căsătoriţi. Într-o zi însă, tânărul soţ a trebuit să plece pentru câteva zile de acasă. În lipsă, soţia lui a comis adulterul. Lucrurile au fost date la iveală şi femeia a juns la închisoare, iar sentinţa pronunţată de juriul bătrânilor a fost limpede; aruncarea în mare de pe stânca cea neagră.

În ziua execuţiei, tot satul s-a adunat la faţa locului, iar femeia a fost adusă în faţa călăului, care i-a legat ochii şi a postat-o la marginea prăpastiei. Călăul aştepta încă ceva … ştia că soţul s-a reîntors în sat dar oare v-a veni şi el la execuţie sau nu? Era o întrebare la care se aştepta un răspuns… soţil nu a venit şi atunci călăul şi-a făcut treaba – femeia a fost împinsă şi s-a prăbuşit în adânc.

Au trecut câteva ceasuri şi prin sat se răspândise vestea că femeia trăieşte şi este acasă! Ea stă lângă plita din casa ei şi fierbe mîncarea! Ce s-a întâmplat? Dragostea soţului a fost mai mare decât dezamăgirea lui din cauza necredincioşieie ei. El a adunt toate plasele pe care a putut să le găsească în sat şe-a înodat pe toate în una singură şi în zorii zilei cu riscul vieţii le-a pus sub stânca cea neagră. Astfel femeia a căzut în plasă şi i-a fost îngăduit să rămână în viaţă.

Plasa dragostei a fost mai puternică decât vinovăţia ei!

Sursa „Un gand bun”