Durerea despărţirii…

Astăzi a fost o zi tristă. Radio Vocea Evangheliei anunţa la intervale regulate trecerea în nefiinţă a unei femei în vârstă de 56 de ani. E tânără, m-am gândit şi chiar apropiată ca vârstă de mama mea. După al treilea sau al patrulea anunţ numele persoanei, mi-a atras atenţia. Cunoşteam pe cineva cu acest nume. Mergeam împreună prin cămine când eram student şi frecventam Alege Viaţa.

Să fie oare mama vechiului meu prieten Ovidiu? Fiori reci mi-au brăzdat şira spinării. Am luat repede telefonul şi am sunat la cineva cunoscut, timp în care mă consolam cu gândul că sunt mulţi cu numele de Munteanu… nu putea fi chiar mama lui Ovi.Vocea de la capătul firului îmi confirma temerea. Murise în urma unei operaţii care lupta să stârpească nemilosul cancer care-i măcina trupul.

M-am îmbrăcat în cea mai mare grabă şi am alergat la înmormântare. Vremea de afară, ploioasă şi innourată parcă plângea trecerea în nefiinţă a acestei persoane dragi multora. Era prea multă lume pentru apartamentul  unde a cunoscut gustul suferinţei şi al bucuriilor, aşa că serviciu de înmormântare a fost ţinut afară în faţa blocului, dar şi acolo a fost nevoie de amplificare pentru a se auzi peste tot. Unii vecini nu au mai avut puterea să iasă afară, ascultau de pe balcon sau de la fereastră ultimul mesaj al vecinei lor.

Au vorbit pe rând pastor Conf. univ. dr. Silviu Tatu, Pastor Gheorghe Câmpean, Dr. Pavel Gheorghie, Pastor Beniamin Poplăceanu, acompaniaţi de o parte din corul bisericii Betania.

Ştim că ne vom revedea, dar durerea plecării, este atât de sfâşietoare…. La revedere Livia Muntean!


Anunțuri

Lena Moldoveanu: înmormântare scurtată

Serviciul de înmormântare a celei care a fost soţia fratelui Nicolae Moldoveanu, de miercuri 10 martie ora 12:30 a fost scurtat datorită programului redus al groparilor. Serviciul de înmormântare de la capelă a fost filmat şi este comentat pe larg de bloggerul creştin „Vestea Bună” şi poate fi urmărit pe: http://vesteabuna.wordpress.com/

Entuziasmul tinerilor păstori…

Rodica Botan ne încântă din nou cu o traducere care nu trebuie trecută cu vederea.

Pe vremea cind abia devenisem pastor si nu prea aveam experienta, un director de la pompe funebre m-a rugat sa tin un servici de inmormintare pentru un “homeless” (un vagabond fara casa si fara familie si prieteni). Inmormintarea urma sa fie intr-un cimitir nou afara din oras, unde pina atunci nu mai fusese nimeni inmormintat – acesta era primul mormint in acel cimitir.

Nu prea eram familiarizat cu acele locuri si m-am pierdut. Fiind si eu exact ca si ceilalti barbati, bineinteles ca n-am oprit sa cer directii, si am sosit la cimitir cu o ora mai tirziu decit ora stabilita. Groapa era deschisa inca si groparii stateau pe iarba si mincau. Caruta funerala nu mai era acolo. Mi-am cerut scuze groparilor pentru intirzierea mea. Si cum m-am uitat in groapa am vazut ca deja coborisera ceea ce eu am crezut ca era sicriul mortului si pusesera un capac peste el ca sa il protejeze de umezeala. Le-am spus lucratorilor ca nu-i tin mult, dar ca trebuie sa fac ceea ce este necesar sa fac. Groparii inca mincind, s-au adunat in jurul gropii.

Eram tinar si plin de entuziasm si mi-am golit inima si sufletul predicindu-le. Groparii au participat si ei cu “Lauda Domnului” si “Amen” si “Glorie Lui Dumnezeu.”. Asa ca m-am aprins si mai tare si am predicat…si am predicat…si ce le-am mai predicat…din Geneza pina la Apocalipsa.

Cind in sfirsit am incheiat serviciul, am spus o rugaciune si m-am indreptat catre masina. In timp ce-mi deschideam portiera, l-am auzit pe unul dintre lucratori…”In viata vietii mele n-am vazut asa ceva…si lucrez la sisteme septice de douazeci de ani…”