Mărturie Ştefan Lepădat

Am auzit o voce care-mi spunea: STEFANE, CE-AI DE GAND?
Am inceput sa plang.

Doamne, nu pot sa ma las de tigara, de femei si de bautura. Dar daca Tu ma ajuti, de azi eu ma las.Cristos S-a aplecat in balta si in mizeria vietii mele, m-a scos, m-a dus in atelierul Lui, m-a pus pe masa Lui si a lasat ca sangele Lui sa ma spele de orice pata si de orice mizerie si m-a facut fiu de Dumnezeu.

Stefan Lapadat s-a nascut intr-o familie de credinciosi penticostali din Lipova, insa la adolescenta a uitat valorile in care a fost crescut si a inceput sa guste viata.A fugit peste granita in Iugoslavia, a ajuns in Statele Unite si acolo a continuat cu discoteci, batai, viata de noapte si tot ceea ce credea ca-i aduce fericirea. Dar L-a intalnit pe Cel care i-a dat intr-adevar fericirea, pe Cristos Domnul.

Citiţi mărturia integrală pe http://ioanciobota.wordpress.com

Articole asemănătoare

Mărturie Tony Anthony

Mărturia unui alcoolic

Preot arab spune adevarul despre islam

Dumnezeu cercetează bogaţii lumii

Interviu Ligia Seman

Povestea unei vieţi

Anunțuri

Interviu cu Vladimir Pustan

Vladimir Pustan este pastor, scriitor şi preşedinte al Fundaţiei “Cireşarii”. Este căsătorit cu Florica şi are patru copii: Vlăduţ, Emanuela, Beniamin şi Florin.

El este un pastor marcant pentru generaţia tânără din zilele noastre. Iubit de majoritatea evanghelicilor români, dar şi criticat în anumite perioade ale vieţii, pastorul Vladimir Pustan a rămas credincios lui Dumnezeu şi viziunii primite de la El. Este un model de perseverenţă, loialitate şi dedicare.

Vă invităm să citiţi un interviu provocator despre viaţa pastorului Vladimir Pustan, despre generaţia tânără din zilele noastre, dar şi despre momentele în care a fost criticat pentru acţiunile sale.

„M- am îndepărtat treptat de Dumnezeu. De la 16\17 ani, nu am mai mers la biserică, mama a mers singură. Nu am avut o viaţă păcătoasă, ci, pur şi simplu, nu mai mergeam la biserică pentru că nu- L mai simţeam pe Dumnezeu acolo, în biserică.”

„Tatăl meu era un om foarte milităros. Nu mă lăsa să mă joc, aveam program, orar pe perete. În privinţa  aceasta, am avut o viaţă foarte milităroasă, angrenată într-un program foarte strict. De aceea, acum,  nu mai suport nici un program strict.”

Povestea unei vieţi

Cosma Vasile este unul din membrii fondatori ai bisericii penticostale din Sibiu. Aceasta este povestea vieţii lui într-un interviu care a avut marea plăcere să mi-l acorde.

Intervievat: Cosma Vasile (C.V)

Data naşterii: 13 februarie 1931

Locul naşterii: Roşia de Secaş, jud.Alba

Statut în biserică: membru fondator în biserica penticostală „Sfânta Treime” din Strada Lupeni Nr. 53 Jud. Sibiu

C.V : Fac parte dintr-o familie de 8 copii, am crescut în religia greco catolică, înainte de a veni comunismul. Eram şi noi credincioşi, la paşti şi la crăciun mergeam la biserică. Din câte imi amintesc eu la noi în famile nu mergea nimeni la biserică, decât tatăl meu şi asta doar la paşti.Eram oameni zişi credincioşi, dar fără nici un interes de biserică, nu ne interesa biserica.Ne interesa să fim şi noi în rând cu oameni să sarbătorim şi noi sărbătorile care erau.

N.M: Era biserică de pocăiţi în sat?

C.V: A apărut mai târziu, eu eram adolescent pe atunci, dar nu mai ştiu exact când că nu m-a ineresat.Era biserică de penticostali.Ii priveam ca pe nişte ciudaţi şi ziceam că nu o să mă pocăiesc niciodată, că e o viaţă închisă, şi eu trebuie să-mi trăiesc tinereţea, că sunt tânăr şi doar o viaţă am. Îmi spuneam că nu arte rost să ma pocăiesc să stau acolom închis într-o cameră cu bătrânii şi să plâng toată ziua.Nu asta nu era de mine!

N.M:Erau doar bătrâni în acea biserică?

C.V :La început erau numai bătrâni, dar apoi s-au mai pocăit şi tineri, chiar prieteni de-ai mei, dar eu nu am putut accepta. Chiar le spuneam: „Bă ce găseşti tu la pocăiţi, îţi închizi viaţa? Nu mai poţi să umbli cu fete…”

N.M:Câţi ani aveaţi când s-a înfinţat acea biserică la dumneavoastră în sat?

C.V: 14,15 ani

N.M: Nu aveaţi chiar nici o tragere de inimă în ceea ce priveşte religia?

C.V:În inima mea simţeam ceva, ceva. Aveam religie la şcoală şi chiar eram prieten cu preotul, pentru că îmi făceam todeauna temele şi îmi plăcea să-l ascult.Unii din colegii mei luau bătaie dacă nu-şi făceau temele.Îi bătea popa de numa’.

Mă  aveam  bine cu  popa. Am fost şi l-a spovedit, e drept singura dată în viaţă. Dar acolo preotul m-a sfătuit să-mi fac rugăciunile zilnic, “Tatăl nostru”, “Născătoarea”, “Îngerelu’ “.Le spuneam în fiecare zi cu plăcere şi le repetam de 4,5 ori.

După armată am venit la Sibiu. Aici l-am întâlnit pe fratele Damian, care m-a invitat la biserică. A stăruit de multe ori că nu am vrut să merg. În cele din urmă am acceptat, m-am dus mi-a plăcut, dar apoi nu m-am mai dus.

În acest timp am cunoscut-o pe cea care acum îmi este soţie.

Ea era pocăită şi îmi tot spunea că ar trebui să mă pocăiesc dacă vreau să fiu cu ea. Atunci împins de dragoste i-am promis că o să mă pocăiesc, dar mai mult de dragul ei. Am început să merg regulat la biserică. După un timp Am auzit predica unui frate Jeleriu, care a făcut o expunere aşa frumoasă despre cum să te întorci la Dumnezeu. Acele cuvinte m-au tăiat şi nu am mai putut, parcă s-a zdrobit ceva în mine şi am început să plâng.După terminarea slujbei m-am dus direct la fratele Jeleriu şi l-am întrebat: „frate pe mine mă mai primeşte Dumnezeu, ca eu am fost un tare mare păcătos?Plin de bucurie fratele mi-a dovedit că Isus primeşte pe oricine, indiferent de păcatele săvârşite.

N.M: Unde se întâmpla asta, la care biserică?

C.V : La prima  şi singura biserică penticostală de atunci, de pe strada Maşiniştilor.[Menţionez că în momentul de faţă sunt 2 biserici penticostale recunoscute în Sibiu şi nici una dintre ele nu are sediul pe strada mai sus amintită. Acela a fost primul sediu al bisericii penticostale din Sibiu.]

N.M: Ce s-a întâmplat după acestea?

C.V: M-am botezat in 1960 şi mi-am predate viaţa în mâna Domnului. Aşa de mult mă cercetase Dumnezeu că i-am zis soţiei mele că dacă ar fi să aleg între ea şi Isus, l-aş alege pe Isus. M-am căsătorit şi am frecventat  biserica condusă mai apoi de fratele Damian. Menţionez că înainte de fratele Damian, venea şi oficia Cina Domnului fratele Ionică Pleşa de la Mediaş iar la botez venea şi fratele Popovici de la Braşov.

Dumnezeu ne-a binecuvântat apoi cu 8 copii, patru fete şi patru băieţi. Locuiam într-un loc foarte strâmt în chirie şi ne-am rugat Domnului să ne dea o casă. Dumnezeu a ascultat rugăciunea şi am cumpărat terenul pe care este construită casa în care stăm.

Aveam un singur salar pentru că soţia nu lucre şi toată lumea se mira cum de pocaitu’ cu opt copii îşi face casă. Peste drum de noi era un vecin care avea 5 salarii  şi venea la noi să împrumute. Parcă Dumnezeu înmulţea banii ca undelemnul din vasele văduvei.

Înainte de a începe construcţia la casă am promis Domnului că dacă mă va ajuta să termin casa, uşa noastră va fi deschisă zi şi noapte pentru orcine va vrea să se roage.

Pâna la urmă aşa a şi fost.Timp de 15 ani în casa noastră a fost cerc de rugăciune.

N.M: Ne puteţi povesti experienţe pe care le-aţi trăit în acest grup de rugăciune?

C.V: Am avut o soră, Drăgoi, care a fost vindecată de cancer. Au fost botezaţi cu Duhul sfânt de-a lungul acestor ani aproape 300 de persoane. Un securist  asculta pe la poartă, ca să ne prindă, dar Dumnezeu a lucrat în aşa fel încât nu a auzit şi nu a văzut nimic din ce se întâmpla. Noi cântam şi ne rugam dar el nu auzea nimic. Eu cred că a fost Dumnezeu la lucru, pentru că am fost înştiinţaţi prin Duhul Sfânt că această lucrare va continua că este de la El. Peste ani acel securist s-a întors la Dumnezeu şi ne-a vizitat povestindu-ne despre “surzenia” şi “orbirea” pe care o avea atunci.

Cand privesc in urma nu pot sa multumesc destul Domnului pentru lucrarile minunate din viata familiei mele. Dau slava Domnului că toţi copiii au încheiat legământ cu Domnul. Mă numesc un bunic bogat pentru că am 27 nepoţi, şi mă rog ca şi ei să ajungă să-L cunoască pe acest Dumnezeu minunat.

Nicu Meister (N.M)