Mamă, dragă mamă…

La mulţi ani tuturor mamelor!
Coarda sensibilă a fiecărui om este mama. Ea ştie să tempereze atunci când ne aprindem mai mult decât e necesar ştie să mângăie atunci când viaţa ne zdrobeşte, tot ea este cea care ştie să ne acordeze inimile pentru a fi pe frecvenţa divină, scoate perle din sufletele cele mai adâncite în noroi şi luptă cu toate puterile pentru ca noi să fim mai buni, mai răbdători, mai atenţi şi mai perseverenţi.

Nici un medicament nu poate alina durerea aşa cum o face mângăierea mamei, nici un psihiatru nu poate aduce liniştea minţii aşa cum o face mama, nici un salariu, oricât de mare ar fi el, nu te poate împlini aşa cum o face privirea aprobatoare şi duioasă a mamei.

Să ne iubim mamele, să le vizităm şi să le dăm importanţa cuvenită atâta vreme cât le mai avem lângă noi să nu amânăm vizitele, florile, îmbrăţişările, scrisorile, până când ne rămîn doar amintirile şterse sau pozele îngălbenite şi fără viaţă.

Anunțuri

Copil neglijat, caut părinţi cu timp…

Sunt un copil orfan… cu părinţi. Nu sunt într-o casă de copii şi nici nu am fost abandonat de părinţi (la propriu), pentru că îi văd în fiecare zi, câteodată  mai şi vorbesc cu mine . Sunt chestionat cum a fost la şcoală, de ce am luat notă mică la mate sau de ce nu mi-am făcut curat în cameră.

Aş vrea să povestim fără graba lucrului care trebuie făcut, sau a telefonului care trebuie dat, ori a situaţiei urgente care trebuie predată, dar din păcate ei nu au timp ŞI pentru mine. Câteodată mă gândesc că am fost adus pe lume ca şi o împlinire obligatorie a unui ordin divin, parcă scrie în Biblie că fiecare familie trebuie să facă copii pentru a se umple tot pământul. Nu-mi place acest gând, cum că am fost adus pe lume ca împlinire a unei ordonanţe biblice, pentru a da strălucire statului de credincioşi al părinţilor mei.

Aş vrea să-mi fie ascultate temerile şi împlinirile de părinţii mei, nu de prietenii de pe Facebook. Mi-aş dori ca timpul să stea în loc pentru a mă putea şi eu sătura de prezenţa părinţilor mei care sunt mereu, prea obosiţi, prea ocupaţi, prea nervoşi sau prea grăbiţi.

Oare nu există o lege care să-i oblige pe părinţi să stea mai mult cu odraslele lor? Dacă nu există, te rog Doamne să o inventezi!

Cu recunoştinţă anticipată pentru viitorii părinţi cu timp, a scris un fiu ignorat.

Realitate cruntă

Mai de mult, o rândunică avea’n cuibu-i şase pui
Şi privea la ei sărmana, ca la chipul soarelui:
De cu zori pornea -săgeată- căutând, pe deal şi văi,
Hrană pentru puii săi
Şi’n iubirea-i nu odată
S’a culcat ea nemâncată,
Dar destul de fericită că nu s’a ‘ntâmplat nicicând:
Dintre pui, s’adoarmă vre-unul ars de sete sau flămând,
Nici n’a fost mai mândră mamă decât ea ‘ntre rândunici,
Când văzu ‘ntr’o zi că puii se făcuseră voinici,
Şi n’a mai avut odihnă nici cât ai clipi, sub soare,
Până când, pe fiecare pui nu l-a ‘nvăţat să zboare.

Dar, când toţi puteau să plece încotro voiau sub slavă,
Rândunica, istovită, a căzut în cuib bolnavă
Şi cu ochii plini de lacrimi ţintă ‘n ochii fiecui,
Zise celor şase pui:
Dragii mamii, eu de-aseară, simt în inimă un cui:
Aripile greu mă dor
Şi nici vorbă să mai zbor…
Dumnezeu mi-a dat putere, – oricât am avut nevoi, –
Să găsesc într’una hrană pentru voi…
Astăzi fiindcă sunt bolnavă, dragii mamii, se cuvine, –
Mari cum v’a facut măicuţa, să ‘ngrijiţi şi voi de mine
Si ca – nimeni dintre puii-mi să nu simtă că mi-e rob,
Fiecare, să-mi aduceţi, zilnic, numai câte-un bob;
Ale voastre şase boabe milostive, mă vor ţine
Până când o să vrea cerul să mă facă iarăşi bine…

Ascultând cuvantul mamii, au zburat cei şase pui
Si-au adus, vre-o şase zile, fiecare bobul lui…
Mai departe însă puii, – beţi de-al slăvilor înalt, –
Fiecare-având nădejdea că-i va duce celălalt, –
N’a mai dus nici unul bobul şi, uitata mucenică,
A murit atunci de foame cea mai sfântă randunică.

Şi-a rămas apoi povestea tristă, neluată’n seamă,
Orişicui ai sta s’o spui,
Că o mamă îsi hrăneşte: şase, opt sau zece pui,
Insă zece pui, adesea, nu pot toţi hrăni o mamă.

de Vasile Militaru

Modalităţi de mulţumire

În cartea Familii pentru cer scrisă de Augustin Cornel Miclea, am găsit un text tare interesant care m-a pus pe gânduri cu privire la felul în care eu am mulţumit mamei mele de-a lungul vieţii. Chiar dacă unele situaţii vor părea banale, imaginea de ansamblu zugrăveşte o realitate cruntă. Luaţi de citiţi!

Când tu aveai 1 an ea te hrănea şi te îmbăia.I-ai mulţumit plângând toată noaptea.Când tu aveai 2 ani ea te-a învăţat să mergi.I-ai mulţumit fugind de ea când te chema.Când tu aveai 3 ani ea îţi pregătea toată mâncarea cu dragoste şi ţi-o dădea în guriţă.I-ai mulţumit aruncând farfuria pe jos.Când tu aveai 4 ani ţi-a dat creioane colorate.I-ai mulţumit colorând masa din sufragerie.Când tu aveai 5 ani te-a îmbrăcat pentru sărbătoare.I-ai mulţumit sărind în prima baltă.

Când tu aveai 6 ani te-a dus la scoală.I-ai mulţumit strigând: nu merg, sau lasă-mă în pace eu merg şi singur.Când tu aveai 7 ani ţi-a cumpărat o minge.I-ai mulţumit aruncând-o în fereastra vecinilor.Când tu aveai 8 ani ţi-a dat o îngheţată.I-ai mulţumit scăpând-o în poala ei.Când tu aveai 9 ani ţi-a plătit lecţii de pian.I-ai mulţumit ca nici măcar nu te-ai deranjat să exersezi vreodată.

Când tu aveai 10 ani te ducea toată ziua cu maşinade la fotbal la gimnastică de la o zi de naştere la alta.I-ai mulţumit nederanjându-te, sărind repede din maşină şi nici măcar nu te uitai înapoi să o saluţi.Când tu aveai 11 ani te-a dus pe tine şi pe prietenii tăi la cinema.I-ai mulţumit cerându-i să stea în alt rând.Când tu aveai 12 ani te-a avertizat să nu te uiţi la anumite programe TV.I-ai mulţumit aşteptând să iasă din casa sau chiar o grăbeai.

Când tu aveai 13 ani ţi-a sugerat cum să te tunzi.I-ai mulţumit spunându-i că nu are gusturi.Când tu aveai 14 ani ţi-a plătit o tabără de vară de o lună.I-ai mulţumit uitând să-i scrii măcar o scrisoare.Când tu aveai 15 ani ea venea de la lucru şi-şi dorea o îmbrăţişare.I-ai mulţumit stând în camera ta cu uşa încuiată.Când iu aveai 16 ani te-a învăţat să-i conduci maşină.I-ai mulţumit luându-i-o de câte ori puteai, bineînţeles atunci când nu erai cu prietenii.

Când tu aveai 17 ani ea ţi-a cumpărat un telefon.I-ai mulţumit stând la telefon toată noaptea cu prietenii şi colegii, iar pentru ea nu ai avut timp o dată să o suni.Când tu aveai 18 ani ea plângea la festivitatea ta de absolvire a liceului.I-ai mulţumit stând la petrecere până in zori.Când tu aveai 19 ani ţi-a plătit facultatea, te-a dus in campus şi ţi-a cărat bagajele.I-ai mulţumit salutând-o in afara camerei ca să nu te simţi jenat in faţa prietenilor.

Când tu aveai 20 de ani te-a intrebat dacă te întâlneşti  cu vreo fata.I-ai  mulţumit spunând-i „Nu-i treaba ta!”.Când tu aveai 21 de ani ţi-a sugerat anumită carieră pentru viitorul tău.I-ai mulţumit spunând-I „Nu vreau să fiu ca tine! Acum sunt alte vremuri”Când tu aveai 22 de ani te îmbrăţişa la absolvirea facultăţii.I-ai mulţumit întrebând-o dacă poate să-ti plătească o excursie prin Europa.Când tu aveai 23 de ani ti-a dat mobila pentru primul tău apartament.I-ai mulţumit spunându-le prietenilor ca mobila era urâtă ori demodată.

Când tu aveai 24 de ani ţi-a cunoscut logodnica si te-a intrebat de planurile de viitor.I-ai mulţumit spunându-i printre dinţi: „Maaaaami, te rog”!Când tu aveai 25 de ani te-a ajutat să-ţi plăteşti nunta, a plâns şi ţi-a spus cât de mult te iubea.I-ai mulţumit mutându-te în cealaltă parte a ţării.Când tu aveai 30 de ani te-a sunat să-ţi dea un sfat pentru  copil.I-ai   mulţumit spunând-i „Lucrurile sunt diferite acum”.

Când tu aveai 40 de ani te-a sunat să-ţi amintească de aniversarea unei rude.I-ai mulţumit spunându-i ca erai foarte ocupat chiar atunci.Când tu aveai 50 de ani ea era bolnava si avea nevoie să ai grijă de ea.I-ai mulţumit citind despre parinţii care devin povară pentru copiii lor.

Şi apoi, într-o zi, ea a murit în tăcere. Şi tot ce nu ai făcut vreodată s-a întors lovind ca trăsnetul în INIMA ta. Dacă ea mai este pe aproape, nu uita să o iubeşti mai mult ca niciodată. Daca ea nu mai este, aminteşte-ţi dragostea ei necondiţionată şi dă-o mai departe. Aminteşte-ţi mereu să îţi iubeşti părinţii. Pentru că nu ai decât o singură mamă şi un singur tată in viaţa ta.


Mama si copilul, interzis la biserica imediat după naştere?

La praznicul învierii, am fost plecat pentru o zi la părinţi, în satul Agârbici. Pentru că două din surori erau nevoite să stea acasă, datorită „curăţirii” de după naştere, s-a ajuns să  discutăm cu o parte din membrii bisericii, despre perioada petrecută acasă de femeile proaspăt însărcinate. Cât e la băiat şi cât la fetiţă? Ei bine, dacă se doreşte împlinirea vechi testamentală de ce nu se împlineşte tot şi nu doar o mică parte? Ce părere aveţi de acest articol?

Nu o dată am fost sunat de câte o proaspătă mămică care mă întreba dacă are voie să vină la biserică. Că a auzit ea de la surorile mai bătrâne că nu ar avea și că ar trebui să stea acasă nu știu câte zile. Astăzi citesc Leveticul 12. De acolo se știe câte ceva despre chestiunea în cauză. Numai că tot ce se transmite în popor este că mămica nu are voie la biserică vreo câteva săptămâni. Vreți să fiți loiale cărții Levetic?  Atunci vă sfătuiesc să țineți TOT ce spune Scriptura acolo. Luați o foaie de hârtie și notați. Deci:

– dacă aveți un băiețel, în a opta zi, tăiați-l împrejur. Da! Așa scrie!

– stați acasă 33 zile. Și să nu vă atingeți de nimic sfânt. Biblia este sfântă?

– dacă aveți o fetiță, stați acasă 66 de zile.

– apoi, după ce s-a terminat această perioadă, aduceți ( vă rog,  fiți foarte atente acum, este important ) un miel de un an preotului ( adică, pastorului, adică … mie ) și un pui de porumbel pentru jertfă.

– dacă nu aveți miel, este bine și porumbei. După ce voi face ispășirea și mă voi ruga pentru d-voastră, veți fi cu adevărat curată!

Cam ăsta este procedeul originar. Deci, doar statul acasă, nu este suficient. Eu zic mai bine să veniți la biserică. Luați și bebelușul. O să-i placă

Sursa Ambasadorul

Părinte suplinitor

După cum s-a văzut, postările mele din ultimul timp s-au cam rărit. Îmi place să scriu dar nu mai am timpul necesar. De când a plecat soţia mea, mă împart între grija de a fi  părinte (suplinirea rolului de mamă), provocarea de a găti (suplinirea rolului de gospodină) şi lupta de a fi un student cât mai bun. Când le avem alături de noi, pe dragele noastre soţii, gândim (nu spunem, că ar fi pericol) că e aşa banal şi simplu să fii soţie şi mamă. Când împrejurările fac să cadă pe umerii noştrii de bărbaţi, rolul „mărunt” de gospodină şi mamă, ai nevoie de un timp foarte scurt să realizezi că te-ai înşelat amarnic în această privinţă.

Îţi dai seama că sunt aşa de multe lucruri de făcut într-un timp foarte scurt. Ajungi la concluzia că acţiunile pe care le faci şi pentru care îţi consumi energia, nu se prea văd şi parcă nu ai făcut mare lucru. Te gândeşti că trebuie să-ţi planifici bine timpul în aşa fel încât hainele să fie spălate, mîncarea să fie pregătită (nu arsă), copii să fie duşi/aduşi de la grădiniţă, cămăşile să fie călcate, praful şters, prin cameră aspirat şi gresia din bucătărie ştearsă. Te aşezi extenuat în fotoliu mulţumit că le-ai terminat… Gândurile-ţi caută deja un mod potrivit de relaxare. Dar stai, sprâncenele ţi se încruntă din nou, ai uitat să speli vasele şi să mături zăpada de afară, nu ai dat de mâncare la câine şi nu ai udat nici florile… Şi din nou începe o cursă contra cronometru cu indatoririle zilnice pe care le ai. Seara se apropie cu groază, gândindu-te la referatele pe care nu le-ai terminat încă, la licenţa din care ai făcut foarte puţin şi of… la ce oră mă voi aşeza la odihnă şi în această noapte?

Îţi sună familiar? Dacă NU, înseamnă că ai soţia lângă tine ca şi un ajutor potrivit. Preţuieşte asta şi mulţumeşte Domnului pentru harul Său. Dacă îţi sună cunoscut cele prezentate, înseamnă că suntem în aceiaşi barcă. Mergi înainte şi nu descuraja. Bine că barca noastră nu e găurită, se văd malurile izbăvirii. În curând se va termina…

Nicu Meister