Două generaţii…

Imagine

Am primit vestea cu mare durere.Bunica mea din partea mamei, ultima mea bunică în viaţă a trecut la cele veşnice. Nu a zăcut la pat şi la cei 82 de ani pe care-i împlinise în 13 noiembrie, era plină de viaţă şi lupta aprig cu viaţa. La începutul lunii decembrie, anul trecut, şi-a îngropat cel de-al treilea băiat. Soţul şi l-a pierdut în urmă cu 35 de ani. În ciuda acestor pierderi a fost puternică şi nu a permis bolilor multiple să o îngenuncheze. Luptele ei, căderile, perseverenţa şi vitejia caracterului, a dăltuit un om frumos, un om care a văzut multe şi a fost martor tăcut al istoriei care se scurgea.

Acum ea a predat ştafeta generaţiei următoare, adică celor din generaţia mea şi mă întreb, oare sunt la fel de puternic, există în mine tăria să mă ridic de fiecare dată din ţărâna în care mă îngenunchează viaţa? Oare voi fi la fel de victorios în ispitele viclene care încearcă să mă doboare de pe cale? Las eu o urmă luminoasă şi sunt eu model pentru generaţiile care vin după mine? Probabil că viitorul îmi va răspunde la aceste întrebări şi Dumnezeu va vedea diferenţa dintre generaţii.

Doamne, vreau ca în generaţia mea să fiu un stindard al neînfricării, un drapel al tenacităţii care flutură pentru generaţiile următoare, aş vrea să duc mesajul adevărului în ciuda furtunilor vieţii, chiar dacă voi fi zdrenţuit sau murdărit de alţii, chiar dacă voi fi aruncat de pe redută, mesajul meu să nu se dilueze şi inima mea să nu înceteze să bată pentru Tine.

Anunțuri

A fost un înger printre oameni…

Imagine

Cu durere în suflet am primit vestea trecerii la Domnul a sorei Victoria. Din casa dumneaei am plecat îmbrăcat în mire. O perioada de 5 ani am fost musafirul ei. Spun musafir, pentru că deși trebuia să plătesc lunar o chirie erau luni în care primeam eu bani de la dumneaei. Pentru că părinții mei erau departe, ea era prima la care apelam pentru sfaturi sau călăuzire. Bucuriile împărtășite cu tanti Victoria erau mai frumoase iar necazurile se înjumătățeau. A fost mamă și tată multora dinaintea mea și altora care au venit după mine. Prin intermediul ei l-am cunoscut pe fratele Niculiță Moldoveanu. În casa sorei Victoria Vasile se țineau într-o vreme întălnirile duhovnicești conduse de fratele Niculiță. Nu știu dacă treceau 2 sau 3 zile ca cineva să nu-i treacă pragul. Avea ușa deschisă la orice oră din zi sau din noapte. Ospitalitatea acestei surori era proverbială. A fost toiag pentru mulți neputincioși, alinare pentru multe suflete zdrobite și bancă(fără dobândă) pentru și mai mulți nevoiași. Doamne mai ridică astfel de surori/înger dintre noi care să ne fie model în viață. La revedere tanti Victoria!

Durerea despărţirii…

Astăzi a fost o zi tristă. Radio Vocea Evangheliei anunţa la intervale regulate trecerea în nefiinţă a unei femei în vârstă de 56 de ani. E tânără, m-am gândit şi chiar apropiată ca vârstă de mama mea. După al treilea sau al patrulea anunţ numele persoanei, mi-a atras atenţia. Cunoşteam pe cineva cu acest nume. Mergeam împreună prin cămine când eram student şi frecventam Alege Viaţa.

Să fie oare mama vechiului meu prieten Ovidiu? Fiori reci mi-au brăzdat şira spinării. Am luat repede telefonul şi am sunat la cineva cunoscut, timp în care mă consolam cu gândul că sunt mulţi cu numele de Munteanu… nu putea fi chiar mama lui Ovi.Vocea de la capătul firului îmi confirma temerea. Murise în urma unei operaţii care lupta să stârpească nemilosul cancer care-i măcina trupul.

M-am îmbrăcat în cea mai mare grabă şi am alergat la înmormântare. Vremea de afară, ploioasă şi innourată parcă plângea trecerea în nefiinţă a acestei persoane dragi multora. Era prea multă lume pentru apartamentul  unde a cunoscut gustul suferinţei şi al bucuriilor, aşa că serviciu de înmormântare a fost ţinut afară în faţa blocului, dar şi acolo a fost nevoie de amplificare pentru a se auzi peste tot. Unii vecini nu au mai avut puterea să iasă afară, ascultau de pe balcon sau de la fereastră ultimul mesaj al vecinei lor.

Au vorbit pe rând pastor Conf. univ. dr. Silviu Tatu, Pastor Gheorghe Câmpean, Dr. Pavel Gheorghie, Pastor Beniamin Poplăceanu, acompaniaţi de o parte din corul bisericii Betania.

Ştim că ne vom revedea, dar durerea plecării, este atât de sfâşietoare…. La revedere Livia Muntean!