Copil neglijat, caut părinţi cu timp…

Sunt un copil orfan… cu părinţi. Nu sunt într-o casă de copii şi nici nu am fost abandonat de părinţi (la propriu), pentru că îi văd în fiecare zi, câteodată  mai şi vorbesc cu mine . Sunt chestionat cum a fost la şcoală, de ce am luat notă mică la mate sau de ce nu mi-am făcut curat în cameră.

Aş vrea să povestim fără graba lucrului care trebuie făcut, sau a telefonului care trebuie dat, ori a situaţiei urgente care trebuie predată, dar din păcate ei nu au timp ŞI pentru mine. Câteodată mă gândesc că am fost adus pe lume ca şi o împlinire obligatorie a unui ordin divin, parcă scrie în Biblie că fiecare familie trebuie să facă copii pentru a se umple tot pământul. Nu-mi place acest gând, cum că am fost adus pe lume ca împlinire a unei ordonanţe biblice, pentru a da strălucire statului de credincioşi al părinţilor mei.

Aş vrea să-mi fie ascultate temerile şi împlinirile de părinţii mei, nu de prietenii de pe Facebook. Mi-aş dori ca timpul să stea în loc pentru a mă putea şi eu sătura de prezenţa părinţilor mei care sunt mereu, prea obosiţi, prea ocupaţi, prea nervoşi sau prea grăbiţi.

Oare nu există o lege care să-i oblige pe părinţi să stea mai mult cu odraslele lor? Dacă nu există, te rog Doamne să o inventezi!

Cu recunoştinţă anticipată pentru viitorii părinţi cu timp, a scris un fiu ignorat.

Părinte suplinitor

După cum s-a văzut, postările mele din ultimul timp s-au cam rărit. Îmi place să scriu dar nu mai am timpul necesar. De când a plecat soţia mea, mă împart între grija de a fi  părinte (suplinirea rolului de mamă), provocarea de a găti (suplinirea rolului de gospodină) şi lupta de a fi un student cât mai bun. Când le avem alături de noi, pe dragele noastre soţii, gândim (nu spunem, că ar fi pericol) că e aşa banal şi simplu să fii soţie şi mamă. Când împrejurările fac să cadă pe umerii noştrii de bărbaţi, rolul „mărunt” de gospodină şi mamă, ai nevoie de un timp foarte scurt să realizezi că te-ai înşelat amarnic în această privinţă.

Îţi dai seama că sunt aşa de multe lucruri de făcut într-un timp foarte scurt. Ajungi la concluzia că acţiunile pe care le faci şi pentru care îţi consumi energia, nu se prea văd şi parcă nu ai făcut mare lucru. Te gândeşti că trebuie să-ţi planifici bine timpul în aşa fel încât hainele să fie spălate, mîncarea să fie pregătită (nu arsă), copii să fie duşi/aduşi de la grădiniţă, cămăşile să fie călcate, praful şters, prin cameră aspirat şi gresia din bucătărie ştearsă. Te aşezi extenuat în fotoliu mulţumit că le-ai terminat… Gândurile-ţi caută deja un mod potrivit de relaxare. Dar stai, sprâncenele ţi se încruntă din nou, ai uitat să speli vasele şi să mături zăpada de afară, nu ai dat de mâncare la câine şi nu ai udat nici florile… Şi din nou începe o cursă contra cronometru cu indatoririle zilnice pe care le ai. Seara se apropie cu groază, gândindu-te la referatele pe care nu le-ai terminat încă, la licenţa din care ai făcut foarte puţin şi of… la ce oră mă voi aşeza la odihnă şi în această noapte?

Îţi sună familiar? Dacă NU, înseamnă că ai soţia lângă tine ca şi un ajutor potrivit. Preţuieşte asta şi mulţumeşte Domnului pentru harul Său. Dacă îţi sună cunoscut cele prezentate, înseamnă că suntem în aceiaşi barcă. Mergi înainte şi nu descuraja. Bine că barca noastră nu e găurită, se văd malurile izbăvirii. În curând se va termina…

Nicu Meister